06
nov.
20

Vise și păsări

Visele fac parte din viața omului, așa cum păsările fac parte din viața cerului. Uneori, păsările coboară spre pământ; atunci, în firească simetrie, visele urcă spre cer. Alteori, se întâmplă ca visele să plutească paralel cu păsările; în paralel vibrează și cerul cu pământul. Dar se întâmplă – rar, este adevărat, foarte rar – ca visele să se unească, până la contopire, cu păsările; atunci, pământul și cerul vibrează la unison. O pace adâncă, luminoa­să inundă universul, încât Îl putem vedea și auzi pe Dumnezeu. 

Deopotrivă, visele și păsările călătoresc. Mai ales în cele două anotimpuri ale lor: primăvara și toamna. Primăvara, visele – îndeosebi ale tinereții: aspirație, dor, năzuin­ță, poftă, râvnă, dorință – cunosc o efervescență deosebită, o dinamică sporită spre un pisc al împlinirii, numit ideal. Păsările călătoare se întorc primăvara, aducând pe aripile lor soare nou, cald, dătător de viață (și vestitor de rod) pământului. Toamna, visele sunt mai molcome (unele mai și mor), mai rare, uneori nu ni le mai amintim dimi­neața. Toamna, păsările pleacă, în transhumanță cerească, ducând în plisc ultimele scânteieri solare de vară.

Copil fiind, îmi amintesc cum primăvara un stol de rândunici poposea în satul nostru, dădea câteva ture pe deasupra caselor, ca să-și recunoască fiecare casa de unde își luase zborul în toamna trecută, apoi într-un iureș de dor, perechi-perechi, aterizau pe locul știut. O pereche se oprea și sub streașina casei noastre; exact în locul în care își avusese cuibul primăvara trecută; chiar dacă acesta dispăruse, dărâmat de vifornița iernii, cele două înaripate, rândunică-rândunel, nu se știe pe baza cărui simț sau miros, depistau la centimetru conturul vechiului cuib. Apoi începea o conlucrare veselă, gălăgioasă, la construirea noului cuib, depunerea și clocitul succesiv al ouălor, învățarea puilor să zboare.

Merg astăzi, matur fiind, în satul meu natal – și ceea ce îmi săgetează ochiul și sufletul este întâlnirea cu unele case (nu puține) părăsite. Porți șubrede, garduri invalide, ferestre oarbe. Stăpânii plecați: unii în deal, la cimitir; alții în cele străinătăți, după un trai mai bun. Și deși eram în plină vară, n-am văzut nici o rândunică la streașina acestor case; în timp ce la casele din jur, locuite, era concert. Pentru că – aveam să constat și cu alte prilejuri – rândunicile nu se mai opresc la casele părăsite. Ele stau/rămân numai acolo unde simt, aud glasul omului – cu toate ale lui, inclusiv cu visele care, uneori, devin rândunici spre atingerea țelului.

Nu știu cum este, cum se întâmplă în situația altor păsări, călătoare sau nu, dar între rândunică și om, între om și rândunică s-a creat o relație atât de apropiată, indestructibilă, aș zice. Cunosc povestea – ce poveste? întâmplare adevărată – în care un om, într-o iarnă, a fost atât de cuprins de dorul de aceste păsări măiastre, încât și-a pictat toți pereții casei cu rândunici. Cu dorul alinat și sufletul liniștit, s-a întins în pat privind cerul invadat de delicatele păsări, venite să-l bucure.

Alteori, Însuși Cel de Sus trimite – celor aflați în durere, în suferință – binecuvântatele păsări, spre alinare. Celor închiși pe nedrept după gratii, printre care nu se putea strecura nici o rază de soare; încarcerați de regimul bolșevico-comunist pentru dragostea lor față de țară și credința în Dumnezeu, pentru visul nemuritor de a-și vedea patria demnă și liberă (mulți primind moarte jertfitoare) – la Pitești („fenomen” care a cutremurat întreaga lume creș­tină), Aiud, Gherla, Jilava, Sighetul Marmației, Râmnicu Sărat. Pilduitoare sunt, în acest sens, poeziile scrise în detenție. Numesc numai doi poeți, Radu Gyr și Andrei Ciurunga. Dacă Gyr a pătruns mai repede și mai profund în circuitul național de ispășitoare recunoștință, Ciurunga este încă prea puțin cunoscut. Citez, spre edificare, prima strofă din poezia „Nu-s vinovat față de țara mea”:

„La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispășesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat față de țara mea!”

Tot el, poetul Andrei Ciurunga, a scris, spre a nu se uita niciodată:

„Doamne, fie-Ți mare slava
C-ai trimis cu sfânt temei
Rândunele la Jilava
Și la Gherla porumbei.”

…Visele… păsările… Vise-păsări, păsări-vise. Destin.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Vise și păsări”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 331.047 hits
noiembrie 2020
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: