18
nov.
20

Cum se întâmplă că unii oameni credincioși ajung la ateism ?

Părinte, cum se întâmplă că unii oameni credincioși ajung la ateism?

În problema aceasta pot exista două cazuri. Într-un caz se poate ca cineva să fi fost foarte credin­cios, să fi lucrat puterea lui Dumnezeu în viața lui prea multe fapte palpabile, iar apoi să fi ajuns la o tulburare în problema credinței. Aceasta se întâmplă, de pildă, atunci când cineva face nevoință fără discernământ și cu egoism, adică prinde viața duhovnicească în mod sec: „Ce a făcut cutare Sfânt? Să încerc să fac și eu”. Și astfel începe să facă o nevoință fără discernământ. Dar, încet-încet, fără să-și dea seama, se creează înlăuntrul lui un simțământ fals că, deși n-a ajuns la măsurile cutărui Sfânt, dar pe aproape tot este. În felul aces­ta își continuă nevoința. Dar în timp ce mai înainte de acest gând îl ajuta harul dumnezeiesc, acum începe să-l părăsească. Căci ce treabă are harul lui Dumnezeu cu mândria? Atunci nu mai poate face nevoință; a făcut-o mai înainte și începe să se silească pe sine. Dar cu sila se creează stres. Vine și mândria care este ca un tărăboi și creează o stare tulbure. Și deși a făcut atâtea și a lucrat harul dumnezeiesc și a avut și expe­riențe dumnezeiești, încet-încet începe să aibă gân­duri de necredință și să se îndoiască de existența lui Dumnezeu.

Al doilea caz este atunci când unul lipsit de carte vrea să se preocupe de dogme. Ei, aceasta nu e bine! Altceva este să arunce o privire ca să cunoască dogma. Dar și unul cu știință de carte, de va merge cu mândrie să cerceteze dogma, și pe acesta îl va părăsi harul lui Dumnezeu, deoarece are mândrie și va începe să aibă îndoieli.

Firește, nu vorbesc de unul care are evlavie. Unul ca acesta, chiar și fără de carte de ar fi, se poate să arunce o privire cu discernământ, până acolo unde poate cerceta, și să înțeleagă dogma. Dar cel care nu are o stare duhovnicească bună și merge să se ocupe cu Dogmatica, unul ca acesta, chiar de ar crede puțin, după aceea nu va mai crede deloc.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească,

traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua,

Editura Evanghelismos, București, 2011, pag. 304-305

Doxologia


0 Responses to “Cum se întâmplă că unii oameni credincioși ajung la ateism ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 314.048 hits
noiembrie 2020
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: