19
nov.
20

Când postiți, nu fiți fățarnici !

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor! Că zidiți mormintele prorocilor pe care părinții voștri i-au ucis. Așadar, mărturisiți și încuviințați faptele părinților voștri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiți mormintele. De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: «Voi trimite la ei proroci și apostoli și dintre ei vor ucide și vor prigoni»; ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor prorocilor care s-a vărsat de la facerea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a fost ucis între altar și templu. Adevărat vă spun: că se va cere de la neamul acesta. Vai vouă, învățătorilor de Lege! Că ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedicat. Atunci, ieșind El de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L urască de moarte și să-L silească să vorbească despre multe, pândindu-L și căutând să audă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină. În același timp adunându-se mulțime de mii de oameni, încât se călcau unii pe alții, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.” Luca 11, 47-54; 12, 1 (Hristos mustră pe farisei)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XX, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 263

„Dacă vrei să arăți oamenilor postul, așteaptă puțin, și-ți voi da cu prisosință prilej să te vadă o mul­țime de oameni. Și cu mult folos! Dar, dacă vrei să arăți oamenilor, aici pe pământ, postul tău, apoi pierzi slava ce vreau să ți-o dau; și, dimpotrivă, o câștigi dacă dispre­țuiești laudele oamenilor. Atunci, pe lumea cealaltă, te vei bucura ­în toată voia de slavă. Dar, înainte de slava aceasta, culegi mult folos chiar aici pe pământ, pentru că supui sub picioarele tale toată slava omenească, scapi de robia amară a oamenilor și ajungi un adevărat postitor. Iar dacă postești ca să arăți oamenilor că postești, atunci, pe lumea cealaltă, te vei găsi ca într-o pustie: nu va fi nimeni care să te privească, pentru că de nicăieri nu se va vedea că ai postit.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 262

„Și după cum atunci când ne-a poruncit să intrăm în cămara noastră negreșit nu ne-a poruncit că neapărat numai acolo să ne rugăm, ci a arătat același lucru și acum, când ne poruncește să ne ungem capul, negreșit nu ne poruncește să-l și ungem; că atunci toți am fi călcătorii acestei legi și, înainte de toți, mai cu seamă cei care se străduiesc să o păzească, popoarele de monahi care acoperă munții. Hristos, deci, nu ne-a dat această poruncă; ci, pentru că cei vechi aveau obiceiul să-și ungă capetele lor ori de câte ori erau veseli și bucuroși – și asta o poți vedea destul de bine la David și la Daniil -, a spus să ne ungem și noi capetele, nu ca neapărat să o facem, ci ca să ne dăm silința să ascundem cu mare grijă, prin toate mijloacele, bunul acesta, postul.”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Responses to “Când postiți, nu fiți fățarnici !”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 314.048 hits
noiembrie 2020
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: