
Citește în continuare ‘Înainte de a intra într-o relație, analizează bine intențiile celuilalt’
Citește în continuare ‘Înainte de a intra într-o relație, analizează bine intențiile celuilalt’
Femeia trebuie să înţeleagă că perspectiva bărbatului şi cea a femeii cu privire la o problemă dată pot fi absolut diferite şi să nu aştepte de la bărbat o înţelegere absolută a sentimentelor ei. Pentru că femeia vrea foarte mult ca bărbatul să reprezinte un reazim trainic şi de nădejde al întregii familii, un om care rezolvă problemele şi îşi asumă răspunderea, şi totodată un interlocutor atent, care simte şi înţelege cu fineţe sufletul feminin – or, asemenea bărbaţi sunt păsări extrem de rare.
Citește în continuare ‘Comunicarea dintre soți – un ingredient esențial pentru o căsnicie trainică’
lement Alexandrinul a scris că Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat şi femeie; bărbatul Îl reprezintă pe Hristos, femeia reprezintă Biserica. Ce înfricoşător obligo cuprinde această zicere! Cine gândeşte mai profund, cine reflectează cu seriozitate asupra conţinutului acestor rânduri se va cutremura. Să fii om şi să-L reprezinţi pe Dumnezeu! Să fii femeie şi să reprezinţi nu o instituţie, ci un dar făcut de Dumnezeu oamenilor, pentru ca să se regăsească unii pe alţii, fiecare pe sine şi cu toţii în Iisus Hristos Domnul.
Citește în continuare ‘Glasul meu dintâi a fost plânsul meu’
Sunt atâția oameni minunați care trec pe lângă noi, romane vii cu vieți fascinante, pe care dacă am fi puțin curioși să le aflăm, am descoperi felul tainic în care Dumnezeu lucrează în și prin zidirea Sa. „Ferice de cei care sunt surzi la zgomotul lumii, dar aud șoapta dulce a Duhului Sfânt”, spunea poetul Traian Dorz. Un astfel de om, cu o poveste de viață demnă de un film, este și Maria Jose Lopez Barahona – sau Maria din Chile, așa cum o să-i spun în cele de mai jos.
Citește în continuare ‘Când Dumnezeu te caută și tu-i răspunzi’
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția lui Dumnezeu este asemenea grăuntelui de muștar pe care, luându-l, un om l-a aruncat în grădina sa; și a crescut și s-a făcut copac, iar păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui. Și iarăși a zis: Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului, pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul. Și mergea El prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim. Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre, și nu vor putea. După ce se va ridica stăpânul casei și va încuia ușa și veți începe să stați afară și să bateți la ușă, zicând: Doamne, deschide-ne! – și el, răspunzând, vă va zice: Nu vă știu de unde sunteți! Atunci voi veți începe să ziceți: Am mâncat înaintea ta și am băut și în piețele noastre ai învățat. Și el vă va zice: Vă spun: Nu știu de unde sunteți. Depărtați-vă de la mine, toți lucrătorii nedreptății. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților, când veți vedea pe Avraam și pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi, aruncați afară. Și vor veni alții de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în Împărăția lui Dumnezeu.” Luca 13, 19-29
În biserica în care slujesc, în Sfântul Altar ne sunt de ajutor câţiva copii de ispravă, de diferite vârste. Îmbrăcaţi în stihar, arată asemenea îngerilor zugrăviţi pe pereţii locaşului de cult în scenele Liturghiei cosmice. Copiii intră în Sfânta Sfintelor înainte de a merge la şcoală şi rămân acolo câţiva ani buni, până la liceu, când se retrag spre strană, lăsând locul altor şi altor generaţii. Sunt ipodiaconi fără hirotesie şi se acomodează cu atmosfera de rugăciune, purtători de lumină, contribuind la buna rânduială a slujbelor.
De un an, lumea în care trăim este marcată de pandemie. Milioane de oameni de pe mapamond și sute de mii de români au trecut prin această boală perfidă care ne marchează existența. Atunci când un creştin se îmbolnăvește, caută ajutor la Dumnezeu, pe Care Îl roagă pentru sănătate, pe care să o dobândească prin doctori buni, luminați și inspirați în găsirea celor mai bune tratamente.
Citește în continuare ‘Rugăciunea, tratament duhovnicesc în vreme de boală’
„În vremea aceea Iisus era ziua în templu și învăța, iar noaptea, ieșind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte. Iar atunci se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paști. Dar arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Și a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. Iar el a primit și căuta prilej să-L dea lor fără știrea mulțimii. Deci, a sosit ziua Azimelor, în care trebuiau să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm.” Luca 21, 37-38; 22, 1-8 (Căderea lui Iuda)
VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
|
Pe măsură ce oamenii au început să gândească rațional, întrebările au devenit parte din normalul existenței lor. Cele mai mari limitări, însă, nu sunt în exterior, ci în interior. Când acolo se produc transformări, începem să înţelegem că nu avem nici un motiv pentru a trăi altfel decât ne dorim. În fața morții rămân doar lucrurile importante, nu părerea lumii, nu fricile, orgoliul sau orice altceva care ne-ar împiedica să fim ceea ce vrem să fim.
Sărbătorirea de peste an a unuia dintre cei mai profunzi teologi ai Bisericii, Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, ne așază în faţă alegerea pe care o face omul confruntat cu o problemă pe care o consideră de importanţă vitală. Cuviosul Maxim s-a evidențiat în istoria Bisericii Ortodoxe ca unul care a mărturisit dreapta credinţă, indiferent de prigoanele la care a fost supus din partea împăratului sau a patriarhului eretic din acea vreme. Sfântul Maxim s-a născut la finele veacului al 6-lea, atunci când Bizanţul era încă frământat de ecourile ereziei monofizite, ce a dus la numeroase schisme şi apariţia altor diferite comunităţi care nu acceptau deja relaţiile lor cu creştinii din Constantinopol. Este vorba mai ales de creştinii din Africa şi Orientul Îndepărtat al Imperiului Bizantin.
Citește în continuare ‘Sfântul Maxim – mărturisirea ca mod de viaţă’
„Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.” Marcu 12, 38-44 (Banii văduvei)
Citește în continuare ‘Sărăcia nu ne împiedică să fim milostivi’
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul s-a născut în Constantinopol la anul 580 şi a trecut la viaţa veşnică în anul 662, în exil. Pentru apărarea dreptei credinţe, Biserica l-a numit „Mărturisitorul”. Este unul dintre cei mai mari teologi ai istoriei creştine, cu o operă de o profunzime dogmatică excepţională. Caracterizând ansamblul operei Sfântului Maxim, părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Scrisul lui este o sinteză grandioasă şi personală a marilor curente filosofice ale Antichităţii şi a principalelor idei patristice”.
Citește în continuare ‘Mărturisitorul dreptei credinţe, Sfântul Cuvios Maxim’
Orațiune se deosebește de altă rațiune, iar un om e mai de cinste decât altul. Și mi se pare că toate realitățile văzute sunt opuse și străine față de cele raționale. Și, într-adevăr, există o minte care călătorește și aleargă până la Cer, înaintând pe calea gândurilor curate și prin acestea atinge cărările și drumurile pregătite sfinților în Ceruri. Și există o altă minte care înaintează târându-se pe pământ și tăvălindu-se pe căile mlăștinoase ale poftelor trupești. Există o minte trupească, dar și o minte duhovnicească. Diferă însă mult rațiunea duhovnicească de aceea trupească.
Citește în continuare ‘Există o minte trupească, dar și o minte duhovnicească’
Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad, așa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în Rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, Părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd:
„Nu sunt așa necredincioșii, nu sunt așa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe fața pământului” (Psalmi 1, 4). Separarea dintre oamenii credincioși și cei necredincioși nu transpare foarte clar în viața pământească. Uneori, cei necredincioși dobândesc averi importante, dispun de multă putere, sunt apreciați de mulți, în timp ce oamenii credincioși zac în sărăcie, sunt trecuți cu vederea și disprețuiți. Însă există un lucru care lipsește cu certitudine din viața celor depărtați de Dumnezeu: statornicia.
Citește în continuare ‘Nestatornicia – pecete a vieții pătimașe’
Lectura Patericului egiptean implică uneori și dificultăți filologice, cu implicații teologice. Acesta este și cazul unei apoftegme de la Avva Pimen, pe care o găsim în traducerile românești în două versiuni semnificativ diferite. În traducerea cu circulația cea mai largă, clasică aș numi-o, găsim următoarea apoftegmă: „Un frate, mergând la târg, l-a întrebat pe Avva Pimen: Ce voiești să fac? I-a răspuns lui bătrânul: Fă-te prieten celui ce se silește pe sine. Și cu odihnă îți vinzi vasele tale”. Pe de altă parte, traducerea lui Cristian Bădiliță propune varianta: „Un frate care mergea la târg l-a întrebat pe Avva Pimen: Ce să fac? Bătrânul îi zice: Fii prietenos cu cine nu-ți dă pace și vinde-ți marfa”.
„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturarii care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn». Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.” Marcu 12, 28-37 (Cea dintâi poruncă)
Inima ta este o groapă și un mormânt. Pentru că atunci când începătorul răutății și îngerii lui se cuibăresc în om, fac drumuri și cărări pe care puterile lui satan intră și se plimbă în mintea și în cugetele tale, care atunci nu este un iad, o groapă și un mormânt, iar tu nu ești mort pentru Dumnezeu? Acolo în suflet a ascuns satan argintul cel fără de preț. Pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi și l-a făcut izvor de apă murdară.
Citește în continuare ‘Inima ta este o groapă și un mormânt’
Muntele e coperișul lumii. Acolo, pe vârfurile lui, mai semețe sau mai joase, ni se pare, dacă am ajunge, că am putea atinge cerul cu mâna. Când am suit pe acele căpățâni din piatră, golașe sau învelite în macaturi de iarbă, bolta e sus și se îndepărtează ca o Fata Morgana. Orizontul gonește la rându-i și e intangibil. Dar pe țancuri și în preajma lor simțim un fel de înălțare a făpturii ce nu-i deloc trufie. Lumea nu-i la picioare, dar părți din ea se aștern sub vederea noastră și ne închipuim cuprinderea sa pe de-a întregul. De asta poate oamenii de la munte, care au mai des privilegiul unei asemenea priviri, sunt mai verticali. Pesemne se iau după brazi. Și firul de iarbă e mai drept aici. Nu-i vorba doar de statura omului, ci și de ținuta lui morală. Mai puțin plecată, îndeobște. De ce oare? Nu în ultimul rând pentru că în aceste ținuturi aerul, apele, pământul respiră curățenie. Omul iese din această plasmă și trăiește în ea.
Sfinții Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, au fost mari teologi ai Bisericii în secolul al 4-lea și începutul secolului al 5-lea. Sfântul Atanasie este considerat de literatura patristică o făclie și un stâlp al Ortodoxiei în veacul al 4-lea, greu încercat de erezia ariană care submina învăţătura despre Sfânta Treime. El a fost ucenicul avvei Antonie și este autorul celei mai citite lucrări aghiografice dedicate vieții acestuia.
Citește în continuare ‘Teologia primelor veacuri şi proclamarea credinţei’
Biiserica îi cinstește pe cei care au iubit cuvintele Evangheliei și au slujit-o, revelând în viața lor iubirea fără margini față de învățătura Mântuitorului Hristos. Biserica Ortodoxă Română își cinstește eroii, iubitorii gliei strămoșești, creatorii de valori și frumuseți, între care poetul nepereche, omul deplin al culturii române, Mihai Eminescu.
Citește în continuare ‘Privirea către înălțimi, frumusețea care va salva lumea’
„În vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva și va rămâne femeia fără copii, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit nelăsând urmaș. Tot așa al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de nevastă. Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, după ce vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.” Marcu 12, 18-27 (Iisus și saducheii)
Conurile de flori de hamei de culoare verde pal, recoltate în lunile august-septembrie, sunt cele care se utilizează în medicina naturistă. Acestea pot fi folosite în stare proaspătă, dar și uscată, păstrate cel mai bine în pungi de hârtie, depozitate într-un loc uscat și ferit de lumina puternică a razelor de soare pentru a beneficia de ele timp de câțiva ani. Se folosesc în prepararea ceaiului, tincturii, extractului sau în capsule. Pentru aromaterapie se poate încerca ulei esențial de hamei.
Citește în continuare ‘Hameiul, un ajutor natural al imunității’
Sfântul Atanasie cel Mare, în „Cuvântarea despre repausați”, zice: „Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiți să rămână împreună până la ziua învierii și să se bucure, așteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască. Însă păcătoșii vor fi lipsiți chiar și de această bucurie, căci ei nu se vor mai cunoaște între ei. Deci, la acea judecată obștească, toate faptele lor vor fi descoperite în fața tuturor, după care va fi despărțirea din urmă și fiecare va merge în locul pregătit. Drepții vor merge toți împreună cu Dumnezeu, pe când păcătoșii, depărtați de Dumnezeu și de prietenii lor, se vor duce în muncile veșnice deopotrivă împreună, dar necunoscându-se unii pe alții, căci ei vor fi lipsiți chiar și de această mângâiere. Ce rușine pentru păcătoși, ale căror fapte vor fi cunoscute de toți, căci rușinea este mare pentru acela ce o poartă în fața altora. Este un adevăr neîndoielnic că noi ne vom recunoaște toți cu desăvârșire unii pe alții, și atunci vinovăția celor ce au trăit rău pe pământ va fi cunoscută de toți”.
Citește în continuare ‘Dragostea învinge moartea – sufletele care se iubesc vor fi veșnic împreună’
Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului. Că, precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului.
Citește în continuare ‘Iubirea de argint aduce cu ea întotdeauna pizma’
Zilele acestea auzim peste tot oameni dezbătând cu ardoare subiectul cel mai prezent în societate, pandemia, posibilul ei final prin vaccin sau teama că vaccinându-ne riscăm mai mult. Astfel, temerile cresc permanent, oamenii sunt într-o umbră nefinită a fricii.
„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.” Marcu 12, 13-17 (Dumnezeu și cezarul)
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit! Luca 17, 12-19 (Vindecarea celor zece leproși)
Citește în continuare ‘Vindecarea leproșilor, o Evanghelie deloc ieșită din actualitate’
Evanghelia Duminicii a 29-a după Rusalii este plină de învățăminte actuale, așa cum sunt toate cuvintele Mântuitorului, dar care de multe ori rămân fără ecou în inimi și fără lucrare în faptele noastre.
Citește în continuare ‘Rar întâlnită, recunoştinţa, tot mai necesară’
Cel ce intră în căsnicie curat, cast, pentru prima dată pătrunde taina unirii trupeşti, şi în urma acestui fapt în suflet se naşte pentru prima dată o atitudine nouă, evlavioasă, faţă de trupul celuilalt, care devine sacru. După cum arată viaţa, tocmai în urma apropierii trupeşti (în condiţii normale) din căsătorie înfloreşte în suflet sentimentul profund, luminos şi aducător de bucurie al dragostei reciproce, respectul tandru şi sentimentul profund al legăturii indisolubile dintre cei doi. Tocmai aici, în acest punct, se cunoaşte din experienţă dreptatea monogamiei şi toată nedreptatea divorţurilor.
Citește în continuare ‘Soţul şi soţia trebuie să aparţină doar unul altuia’
„Zis-a Domnul: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția. Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde furul nu se apropie, nici molia nu o strică. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse; fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca, venind și bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul, le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge și le va pune la masă și, apropiindu-se, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, și le va găsi așa, fericite sunt acelea. Iar aceasta să știți, că, de ar ști stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. Deci, și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni.” Luca 12, 32-40
Când nu avem mintea noastră la Dumnezeu, ci la „de ce”, atunci este de vină când unul, când celălalt. Dar de fapt noi suntem de vină și nimeni altul. Nu avem o stare duhovnicească bună. Aceasta este pricina. Cel care urmărește Rugăciunea ca pe aur și exploatează fiecare minut, toate le depășește, toate le primește și le rabdă. Atunci Dumnezeu și Maica Domnului îl acoperă. Atunci va lua aminte la clevetire, la neascultare, la cele nebinecuvântate. Cel care vede lăuntrul său, pe toate cele din jurul său le va vedea bune. Când omul Îl are pe Dumnezeu în sufletul său, nu vorbește de rău, iar când vede pe cineva că suferă, suferă și el și plânge împreună cu acela, implorându-L pe Dumnezeu să-l miluiască.
Citește în continuare ‘Prin rugăciune vom vindeca și rana fratelui nostru’
Cu cât mai multe bunuri dobândesc oamenii de astăzi, cu atât mai multe probleme au. Nu mulțumesc nici lui Dumnezeu pentru facerile Lui de bine, și nici nu văd nefericirea semenilor lor, pentru ca să facă vreo milostenie.
Citește în continuare ‘Ajutând aproapele, ne ajutăm pe noi înșine’
Dragostea mare de Dumnezeu nu suferă lumea, nu iubește tovărășia, caută însingurarea. Această dragoste a mânat mii de suflete să se depărteze de la calea cea largă a lumii în adâncul pustiei. Ca să se vadă singuri cu Domnul lor iubit. Ca să aibă întâlnire de taină cu Făcătorul lor, Care este întreg dragoste, și după nume și după ființă. Dar, mai înainte de toate, ca să se învrednicească de această vedere și de această întâlnire.
Citește în continuare ‘Îndepărtarea din mijlocul lumii – declarație de dragoste față de Dumnezeu’
Pornind de la Evanghelia Sfântului Ioan, care spune: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”, Sfântul Vasile cel Mare precizează că, omeneşte gândind, toate ale lumii acesteia au un început, o pornire, că înaintea acestor începuturi a mai fost ceva: „Începutul liniei este punctul; începutul suprafeţei este linia; începutul corpului este suprafaţa; începutul cuvântului scris sunt literele (…)”.
Între stâlpii de lumină ai monahismului ortodox se numără și Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul, pe care îl sărbătorim astăzi, 15 ianuarie. În cântările ei, Biserica îl cinstește astfel: „Părăsind avuţia cea pieritoare şi mărirea cea trecătoare, ai dobândit, fericite părinte, bogăţia cea cerească şi lauda cea cu adevărat veşnică”. Aceste cuvinte sintetizează urcușul duhovnicesc al vieții de pateric a acestui cuvios. El se naște într-o familie bogată și lasă toate pentru a dobândi „bogăția cerească”. Din aghiografie știm că s-a născut în Constantinopol în timpul împăratului Leon I (457-474), ca fiu al unui important senator bizantin, care se numea Eutropie. A primit o educație exemplară, așa cum se cuvenea pentru fiul unui important patrician, care să poată urma cariera politică a tatălui său. Din copilărie s-a arătat evlavios faţă de cele sfinte și interesat de viața spirituală.
Citește în continuare ‘„Evanghelia m-a învăţat să-L iubesc pe Hristos”’
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vremea potrivită, a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe el, l-au bătut și i-au dat drumul fără nimic. Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul și au ocărât-o. Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis-o; și pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea și un fiu iubit al său și în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră. Și, prinzându-l, l-au omorât și l-au aruncat afară din vie. Deci, ce va face stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri»? Și căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și, lăsându-L, s-au dus.” Marcu 12, 1-12 (Pilda lucrătorilor viei)
Mândria este o boală sufletească de temut, care se vindecă foare greu. Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria. Sfinții Părinți o numesc „sămânța satanei”.
Citește în continuare ‘Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria’
Dacă rămânem numai cu suspiciunea de noi și nădejdea în Dumnezeu, așa de necesare în acest război, nu numai că nu vom învinge, dar vom și cădea în multe rele. Deci, pe lângă acestea, mai e nevoie și de formarea și de instrucțiunea noastră, cum am spus la început. Acesta-i al treilea lucru. Ea se adresează minții și voinței. Trebuie să ferim mintea de neștiință. Ignoranța este un mare dușman al minții. O întunecă și o oprește de la orice cunoaștere a adevărului, obiectul ei de preferință.
Citește în continuare ‘Cum să ne ordonăm gândirea ca s-o ferim de ignoranță’
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut
în el? Iar de vom zice: de la oameni – se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.” Marcu 11, 27-33 (Iisus și cărturarii)
Distincția este ușor de făcut, pentru că sunt două locuri speciale în care sunt cuprinse aceste două centre. Mintea e în cap și celălalt centru este inima, unde este sentimentul, unde este voința. Și în cap este inteligența și memoria.
Citește în continuare ‘Care este distincția dintre minte și inimă ?’
În literatura ascetică se găsesc mai multe reflecții despre ce anume înseamnă să fii monah. Unul dintre gândurile foarte cunoscute este că monah e cel care se adună în sine, cel care iese din împrăștiere, nu se risipește, este unitar, reușește să depășească fărâmițarea atât de proprie oamenilor căzuți. Întreaga luptă este, așadar, una care vizează coerența sinelui nedivizat de patimi și de frică. Acesta este scopul, dar nu poate să fie atins cu ușurință, ci presupune efort și consecvență. Una dintre metode sau poate ar fi mai bine spus unul dintre exerciții (căci asceza, cel puțin etimologic, este exercițiu) îl găsim la avva Pimen. Acesta a zis: „Învață-ți gura să vorbească ce-i în inima ta”. Inima este locul cel mai adânc al ființei, acolo bântuie stihiile patimilor și se adună zgura păcatelor, este centrul intim al omului. Din motivele cele mai diferite (frică, neliniște, slăbiciune ori diferite forme de înșelare), inima și conținutul ei rămân ascunse. Așa se nasc ipocrizia, minciuna, nesinceritatea, care toate laolaltă adâncesc rupturile din om. Aceste diviziuni pot merge până acolo încât ajungem să trăim vieți duplicitare, înstrăinați de noi înșine, incapabili să ne mai vedem și ajungem să navigăm o viață întreagă într-o mare de iluzii. Iar iluziile sunt terenul predilect al demonilor, maeștrii fără egali ai minciunilor consecvente.
În urcușul nostru continuu spre Dumnezeu nu există nici o urmă de frustrare, de săturare sau de intenție de renunțare, ci numai dorință curată de a descoperi adevărata Dragoste. Fiecare treaptă a urcușului presupune împărtășirea de bucuria deplină a descoperirii lui Dumnezeu, dar și tensiunea așteptării, plină de dorință arzătoare a cunoașterii oferite de treapta următoare.
Citește în continuare ‘Urcuşul duhovnicesc sau bucuria descoperirii lui Dumnezeu’
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.” Marcu 11, 22-26 (Puterea credinței)
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în Dumnezeu, a învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu. Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu; dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape, iar la urmă focul o așteaptă. |
Unde e mai multă putere, ca în această poruncă? Unui pahar de apă îi urmează răsplata cerească. Ia seama la nemărginirea iubirii de oameni. Întrucât ați făcut, zice, unuia din aceștia, Mie ați făcut (Matei 25, 40).
Citește în continuare ‘Câștigul ascultării e mare și răsplata de la Dumnezeu, bogată’
Nu poți merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; și toți cei care merg în urma Lui merg, negreșit, cu crucea.
Citește în continuare ‘Când simți că te apasă crucea e semn că mergi în urma Domnului’
„Din vorbă multă nu vei scăpa de păcat” (Pilde 10, 19). Creștinii trezvitori numesc toate simțurile „ferestre ale sufletului”, prin care, dacă le deschizi, fuge toată căldura lăuntrică. Cea mai cuprinzătoare deschizătură, o ușă larg deschisă, care lasă această căldură să se scurgă în valuri, este limba, căreia i se dă voie să vorbească ce și cât vrea.
Citește în continuare ‘Vorbirea deșartă este prilejul multor păcate’
În 1958, când am mers la Sfânta Mănăstire Stomiu, în Koniţa, era acolo un protestant pe care îl susţineau economic din America şi care câştigase de partea lui 80 de familii. A zidit şi o clădire unde să se adune. Sărmanii oameni aveau mare nevoie şi din pricina sărăciei lor, au fost nevoiţi să se facă protestanţi, pentru că aceia îi ajutau economic.
Citește în continuare ‘Milostenia ta folosește cel mai mult celor care se rușinează s-o ceară !’
An de an, mijlocul lui Ghenar ne oferă binecuvântatul prilej de a ne reîntâlni duhovnicește cu unul din marii reprezentanți ai monahismului ortodox, Sfântul Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște. Din sinaxare știm că Sfântul Cuvios Teodosie, proslăvit la 11 ianuarie, a ajuns un călugăr desăvârșit, alegând viețuirea monahală încă din tinerețe. Inima curată, rugăciunea neîncetată, dragostea față de dumnezeieștile învățături l-au transformat într-un model demn de urmat. Biserica l-a numit începătorul vieții de obște datorită rânduielilor statornicite în mănăstirile pe care le-a păstorit din încredințarea episcopului. Citindu-i viața sa ori pe ale altor cuvioși, te cuprinde o admirație nespusă, o pace adâncă: ce frumos au trăit! Ce dăruire totală lui Hristos! Nu știm dacă pilda Sfântului Teodosie sau a altora ca el prezintă înaintea tinerilor de astăzi vreun interes oarecare. Poate, cel mult, le citesc viața și nevoințele din curiozitate. Câtor adolescenți li se aprinde astfel dorul de călugărie? Ca unul ce viețuiesc în mănăstire, vă mărturisesc cu tristețe că situații de acest fel sunt tot mai rare. Oare de ce? Vom încerca unele răspunsuri fără a avea pretenția că acestea s-ar putea constitui într-o apologie a vieții monahale, ci ne-ar lămuri, măcar în parte, de ce unii au ales drumul călugăriei și de ce alții ezită.
Citește în continuare ‘Monahismul chemat să facă pământul cer’
Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). Citește în continuare ‘Sfintele Muceniţe Tatiana diaconiţa şi Eutasia’
„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Apoi au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” Marcu 11, 11-23 (Blestemarea smochinului)
Troparul Sfântului Cuvios Teodosie, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Citește în continuare ‘Acatistul Sfântului Cuvios Teodosie, începătorul vieții de obște’
Dacă într-un articol anterior vorbeam despre rolul măceșelor în tratarea virozelor respiratorii de sezon, astăzi vă prezint beneficiile pe care aceste fructe le au ca depozit de vitamine, dar și ca stimulent pentru organism în a asimila mai ușor vitamine și minerale și din alte surse.
Citește în continuare ‘Consumul de măceșe stimulează asimilarea vitaminelor’
Comentarii recente