04
ian.
21

Mugurii și uleiul de brad, „medicamente” naturale în bolile respiratorii

Mugurii și ramurile tinere de brad sunt utilizate cu mult succes în fitoterapie, având proprietăți antitusive, antiastmatice, pulmonare, coleretice, colagoge, diuretice, revulsive, antiinflamatoare, cicatrizante, antiseptice. Acestea pot fi utilizate în diferite forme, în uz intern sau extern: infuzii, siropuri, tincturi sau inhalaţii.

Preparatele pe bază de muguri sau ramuri tinere sunt indicate în afecțiuni respiratorii, precum bronșite, laringite cronice la copii, rino-sinuzită, nevralgii, tuberculoză, boli ale sistemului nervos, nevroză cardiacă, rahitism, reumatism, carii dentare, răni greu vindecabile. Iată câteva forme de utilizare internă recomandate în fitoterapie:

Infuzii: Două linguri de muguri uscați la 200 ml de apă clocotită se infuzează acoperit 5-10 minute, se strecoară și se beau zilnic câte două ceaiuri îndulcite cu miere, având efecte antitusive și decongestionează căile respiratorii. 

Siropul din muguri uscați: La un kilogram de muguri se toarnă doi litri de apă și se fierbe amestecul în clocot 15-20 de minute. Se lasă să se răcească, se strecoară și se adaugă 900 g de zahăr pentru fiecare litru de lichid. Se fierbe din nou până la clocot și se trece în sticluțe bine închise, care se păstrează în frigider. Se consumă pentru efecte răcoritoare, în amestec cu apă, plată sau minerală, și concentrat, având rol vitaminizant și curativ în tratamentul afecțiunilor pulmonare (bronșite, traheite, faringite, tuse, astm bronșic, gripă). 

Sirop din muguri verzi: Într-un borcan de cinci litri se pun straturi de muguri în alternanță cu straturi de zahăr, până la jumătatea borcanului. Se lasă la soare 5-10 zile, iar sucul depus în borcan se strecoară și se stoarce prin tifon. Sucul se dă în clocot 5-10 minute și se trece în sticluțe bine închise, păstrate în frigider. 

Bere antiscorbutică: În doi litri de bere proaspătă se pun 30 g de muguri de brad, 30 g de frunze de hrean și 60 g de rădăcini proaspete de hrean. Se lasă la macerat 5-7 zile, la temperatura camerei, agitându-se zilnic. Se strecoară și se beau zilnic 50-100 ml cu rol antiscorbutic, aperitiv si diuretic.Tinctura hidroalcoolică: Alcool de 70°, cu amestec de muguri de brad şi frunze de mesteacăn. Se utilizează câte 50 de picături, de trei ori pe zi, în cazul fracturilor și în tulburări de calcifiere a oaselor. 

În uz extern, bradul poate fi folosit în diverse forme preparate

Băi locale: Decoct din cetină de brad, care se toarnă în cada de baie, având efect în tratamentul bolilor reumatismale.

Unguent: O parte din rășina proaspătă de brad, amestecată cu câte două părți de ceară de albine și unt proaspăt. Se aplică pe răni și ulcerații cronice, având efecte antiseptice și analgezice.

Inhalații: Decoct cu cetină de brad; acționează în bronșite, astm, traheite și laringite, având pro­prietăți antiseptice și antiinflamatoare. 

Uleiul esențial de brad: Antiseptic puternic, cu un conținut ridicat de compuși organici antibacterieni. Acest ulei poate servi ca remediu eficient de prim ajutor, complet natural și sigur pentru a fi aplicat pe răni și tăieturi. Nu numai că poate proteja organismul de rănile externe, dar acționează și în interiorul corpului, prin eliminarea diferitelor infecții bacteriene, ajutând astfel la întărirea sistemului imunitar în acest proces. Uleiul de brad are, totodată, și proprietăți stimulante și analgezice, care îl fac un agent eficient în ameliorarea durerii mușchilor și articulațiilor. Stimulează circulația sângelui și este extrem de liniștitor pentru mușchii și articulațiile tensionate. Ajută și la eliminarea excesului de toxine, micșorând timpul de vindecare și recuperare. Adău­gați trei picături de ulei esențial de brad în 1,5 ml de ulei de susan pentru a crea un amestec de masaj şi aplicați pe zonele afectate. Alternativ, puteți adăuga 3-4 picături de ulei în apa din cadă, pentru relaxare și înlăturarea durerilor musculare și articulare.

Uleiul de brad acționează miraculos împotriva combaterii Sta­phylococcus aureus. Aplicați două picături de ulei esențial de brad, combinat cu ulei vegetal, într-un raport 1: 1, pentru a crea un amestec pe care să-l folosiți pentru masaj local, pe zona afectată, pentru a curăța rănile și tăieturile.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Mugurii și uleiul de brad, „medicamente” naturale în bolile respiratorii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 315.735 hits
ianuarie 2021
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: