07
ian.
21

Îndemn la Sfântul Botez

„În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este Cel despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, și eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Și a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel, și a rămas peste Dânsul! Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel Care botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” Ioan 1, 29-34 (Mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul)

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XIII-a, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 232-233

„Nu dorești să vezi cum se naște din nou fără de mamă omul, cum omul cel învechit și stricat de poftele înșelăciunii (Efeseni 4, 22) ajunge iarăși plin de viață, întinerește și se reîntoarce la adevărata floare a tinereții? Botezul este răscumpărare pentru cei robiți, iertare greșe­lilor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminoasă, pecete ce nu poate fi ruptă, căruță către cer, apărătorul Împărăției, har al înfierii. Pui, nefericitule, plăcerea mai presus de niște bunătăți atât de mari și atât de prețioase? Îți înțeleg amânarea, chiar dacă ți-o ascunzi prin cuvinte! Faptele o strigă, chiar dacă o taci cu glasul! «Lasă-mă, îmi spui, să-mi bucur trupul cu desfătarea celor rușinoase, să mă tăvălesc în mocirla plăcerilor, să-mi murdăresc mâinile cu sânge, să răpesc bunurile străine, să umblu cu viclenie, să jur strâmb, să mint, și voi primi botezul când voi termina cu răutățile!» Dacă păcatul este un lucru bun, păstrează-l până la sfârșit! Dar dacă e păgubitor pentru cel care-l săvârșește, pentru ce stărui în cele ce te pierd? Nici un om care caută să dea afară din stomacul său amărăciunea fierii nu și-o mărește cu mâncăruri multe și vătămătoare. Se cuvine ca trupul să se scape de durerile care-l supără și nu să-și facă boala mai mare decât o poate suferi. Corabia stă pe linia de plutire până la o anumită încărcătură de mărfuri; la o greutate mai mare se scufundă. Teme-te ca și tu să nu pățești la fel; și, făcând păcate mai mari decât iertarea, să nu naufragiezi înainte de a ajunge în porturile pe care le nădăjduiești. Dumnezeu nu-ți vede, oare, faptele sau nu știe El gândurile tale? (…) Tu, când vrei să legi prietenie cu un muritor, ți-l atragi prin facere de bine, spunând și făcând acele lucruri care știi că-i fac plăcere; când, însă, e vorba să te împrie­tenești cu Dumnezeu și nădăjdu­iești să fii primit ca fiu, dar săvâr­șești cele potrivnice lui Dumnezeu, iar prin călcarea legii Îl necinstești, nădăjduiești oare să ți-L faci prieten tocmai prin acelea prin care mai ales Îl superi? Vezi ca nu cumva în nădejdea răscumpărării, adunându-ți mulțime de răutăți, să-ți înmulțești păcatul și să pierzi iertarea!”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Responses to “Îndemn la Sfântul Botez”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 315.734 hits
ianuarie 2021
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte

%d blogeri au apreciat: