Adoptarea unui regim alimentar naturist cu legume şi fructe, pâine intermediară şi cereale integrale, produse lactate degresate, ulei vegetal (mai ales de măsline), peşte slab, produse apicole asigură o alimentaţie completă pentru menţinerea energiei organismului, fără să ducă la anemierea trupului şi a minţii.
Arhivă pentru 15 februarie 2021
Alimentaţia antiîmbătrânire
Îmi scrii că ești pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii își întorc capul când te văd, alții râd de tine. Numai credința în Dumnezeu te ține să nu înnebunești ori să îți faci ceva rău. Așa îmi scrii.
Citește în continuare ‘Poți să te îmbogățești din munca cinstită ?’
Omul trupesc își are toată mintea și intențiile sale îndreptate numai spre dobândirea celor vremelnice, iar cel duhovnicesc tinde întotdeauna spre cele veșnice.
Citește în continuare ‘Omul duhovnicesc tinde totdeauna spre cele veșnice’
Ce rol hotărâtor are rugăciunea în viață și mai ales în suferință, în închisoare?
Citește în continuare ‘Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu Dumnezeu’
Darurile oferite lui Dumnezeu
„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.” Marcu 12, 13-17 (Darul și impozitul)
Comentarii recente