Viața noastră înflorește, atunci când o ancorăm în Dumnezeu

Un suflet înarmat cu forța credinței în Dumnezeu este un nebiruit; nu-l pot înfrânge nici furiile persecuțiilor, nici ceața îndoielilor, nici cursele ispitelor și nici vânturile necredinței. Credinciosul este un om de model, o personalitate de caracter, iubită, respectată și temută. De aceea, nu e de mirare că înțelepții omenirii au avut cuvinte dintre cele mai alese atât pentru credința în Dumnezeu, cât și față de credincioși. Dar valoarea credinței în Dumnezeu se judecă mai ales după foloasele și binefacerile ei practice. Credința mântuiește, așa spune și așa crede toată lumea.

Citește în continuare „Viața noastră înflorește, atunci când o ancorăm în Dumnezeu”

O abordare onestă despre rușine și vinovăție

Rușinea vorbeşte despre inadecvare, teamă de respingere, impresia că, dacă m-ai vedea așa cum sunt, ai fugi de mine, m-ai disprețui. Este ca şi cum s-ar fi împărțit regulile după care se trăiește viața, iar tu ai fost absent. Vinovăția îmi spune că nevoile mele nu sunt importante, iar atunci când mă uit înspre ele cu dorința sau intenția de a le satisface, ceva mă sabotează. Cert este că, dacă tu nu-ți integrezi propriile emoții și trăiri, nimeni nu o va face în locul tău.

Citește în continuare „O abordare onestă despre rușine și vinovăție”

Medicamentul trândăviei

Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic despre viața morală, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 330-331

„Când sufletul nostru începe să nu mai poftească lucrurile frumoase ale pământului, se furișează de cele mai multe ori în el un gând de trândăvie care nu-i îngăduie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului și nu-i lasă nici dorința hotărâtă după bunurile viitoare; ba îi înfățișează și viața aceasta trecătoare ca neavând nici un rost și fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică de-a fi numită virtute; și însăși cunoștința o dis­prețuiește ca pe una ce a fost dată și altor mulți oameni sau ca pe una ce nu ne făgăduiește nimic desăvârșit. De această patimă moleșitoare și aducătoare de toropeală vom scăpa de ne vom ține cu tărie cugetul nostru între hotare foarte înguste, căutând numai la pomenirea lui Dumnezeu. Căci numai întorcându-ne astfel mintea la căldura ei va putea să se izbă­veas­că fără durere de acea îm­prăș­ti­ere nesocotită. Citește în continuare „Medicamentul trândăviei”