Tâlharul cel înroșit de sânge omenesc a mărturisit pe cruce dumnezeirea și nepăcătoșenia desăvârșită a Domnului Iisus, Care era răstignit împreună cu el. Ascultați uimitorul răspuns pe care l-a primit de la Fiul lui Dumnezeu și minunați-vă: „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 43).
Citește în continuare ‘„Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai”’
M-ai întrebat, cinstită soră, despre cele trei haine, în care Domnul a fost îmbrăcat și răsîmbrăcat în Vinerea Mare în răstimpul a câtorva ceasuri. De ce L-a îmbrăcat Pilat în haină de purpură? De ce L-a îmbrăcat Irod în haină albă? Și de ce, în fine, împlinitorii osândei la moarte L-au îmbrăcat în haina Lui?
Însăși nașterea lui Iisus arată moartea Sa: și ce strălucire măreață se revarsă asupra Crucii privite în această lumină!
Citește în continuare ‘Jertfa de pe Cruce – o dragoste nemărginită’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 976
Să ne întrarmăm împotriva oricărei mânii, a oricărei furii. De vezi că inima ți se mândrește, pecetluiește-ți pieptul făcând semnul crucii. Amintește-ți ce cele petrecute atunci și, prin amintirea celor întâmplate, vei alunga ca pe praf toată mânia. Gândește-te la cuvintele, la faptele Domnului! Gândește-te că Acela e Stăpân, iar tu rob; acela a suferit ocări și batjocură pentru tine; tu, din pricina ta însuți; Acela, pentru cei cărora le-a făcut bine, pentru cei care L-au răstignit; tu, din pricina ta însuți; Acela, pentru cei ce l-au ocărât; tu, din pricina nedreptăților tale; Acela a suferit ocări și batjocură în văzul întregului oraș, dar, mai bine spus, în văzul întregului popor al iudeilor – și străini, și băștinași – cărora Domnul le-a rostit cuvinte pline de iubire de oameni; tu, în fața câtorva oameni. Iar cea mai mare ocară pentru Domnul a fost că L-au părăsit chiar ucenicii Lui. Toți prietenii de mai înainte au fugit, iar dușmanii și vrăjmașii Lui, avându-L în mijlocul lor atârnat pe cruce, Îl ocărau, Îl suduiau, Îl batjocoreau, râdeau și-și băteau joc de El. (…) Și ceea ce-i mai cumplit e că, în timp ce se petreceau atunci acestea, nimeni nu spunea un cuvânt, numeni nu dezaproba cele făptuite, ci, dimpotrivă, toți le încuviințau , toți la fel Îl batjocoreau, cu toții își băteau joc de El ca de un îngâmfat, ca de un înșelător și amăgitor Care nu putea face cele spuse. Așa Îl ocărau; dar El tăcea, dându-ne nouă cele mai mari leacuri ale răbdării.
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI VINERI SEARA Evanghelia de la |
 n vremea aceea, făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat guvernatorului Ponţiu Pilat. Atunci Iuda, cel care-L vânduse, văzând că a fost osândit la moarte şi cuprins fiind de căinţă, le-a înapoiat arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: „Greşit-am vânzând sânge nevinovat“. Iar ei i-au zis: „Ce ne priveşte pe noi? De-acum e treaba ta!…“. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat de acolo; şi ducându-se, s’a spânzurat. Iar arhiereii, luând arginţii, au zis: „Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge“. Şi ţinând sfat, au cumpărat cu ei #arina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea i s’a spus acelei ţarine, până’n ziua de astăzi, ţarina Sângelui. Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul care zice: Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui Preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, şi i-au dat pe ţarina Olarului, după cum mi-a rânduit mie Domnul. Iar Iisus stătea înaintea guvernatorului. Şi L-a întrebat guvernatorul, zicând: „Tu eşti împăratul Iudeilor?“ Iar Iisus i-a răspuns: „Tu o spui“. Şi la învinuirile ce I se aduceau de către arhierei şi bătrâni, nimic nu răspundea. Atunci I-a zis Pilat: „Tu nu-i auzi câte mărturisesc ei împotriva ta?“ Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, aşa încât guvernatorul se mira foarte. Iar la sărbătoarea Paştilor, guvernatorul avea obiceiul să-i elibereze mulţimii un întemniţat, pe care-l voiau ei. Şi aveau atunci un întemniţat vestit, care se numea Baraba. Deci, adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: „Pe care vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba, sau pe Iisus căruia i se spune Hristos?“ Fiindcă ştia că din invidie i L-au dat în mână. Şi pe când şedea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui a trimis la el, zicând: „Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că astăzi mult am pătimit în vis din pricina Lui“. Iar arhiereii şi bătrânii au înduplecat mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar guvernatorul, răspunzând, le-a zis: „Pe care din cei doi vreţi voi să vi-l eliberez?“ Iar ei au răspuns: „Pe Baraba!“ Şi Pilat le-a zis: „Dar ce să fac eu cu Iisus căruia i se spune Hristos?“ Toţi au răspuns: „Să fie răstignit!“ Pilat a zis din nou: „Dar ce rău a făcut?“ Ei însă mai tare strigau, zicând: „Să fie răstignit!“ Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile în faţa mulţimii, zicând: „Nevinovat sunt eu de sângele Dreptului Acestuia. De acum, pe voi vă priveşte!“ Iar tot poporul, răspunzând, a zis: „Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!“… Atunci le-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat să fie răstignit. Atunci ostaşii guvernatorului, ducându-L pe Iisus în pretoriu, au adunat asupră-I toată cohorta; şi dezbrăcându-L de haine, I-au pus o hlamidă roşie; şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi trestie în dreapta Lui; şi îngenunchind înainte-I, îşi băteau joc de El, zicând: „Bucură-te, împărat al Iudeilor!“… Şi, scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să-I ducă crucea. Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă Locul Căpăţânii, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi gustând, n’a voit să bea. Iar după ce L-au răstignit, şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare de sorţi, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul: Împărţit-au hainele Mele loruşi, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Şi şezând, Îl păzeau acolo. Şi deasupra capului I-au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, împăratul Iudeilor. Atunci au răstignit împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar trecătorii Îl defăimau, clătinându-şi capetele şi zicând: „Tu, cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!“ Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El împreună cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, dar pe sine nu poate să se mântuiască! Dacă este împăratul lui Israel, coboare-se acum de pe cruce şi vom crede în el; s’a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum, dacă-l vrea; că a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu“. În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei răstigniţi împreună cu El. Iar de la ceasul al şaselea, întuneric mare s’a făcut peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M’ai părăsit?“ Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: „Pe Ilie îl strigă acesta“. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, umplându-l cu oţet şi punându-l într’o trestie, Îi da să bea. Iar ceilalţi ziceau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l scape!“… Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s’a sfâşiat în două, de sus până jos, şi pământul s’a cutremurat şi pietrele s’au despicat; mormintele s’au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat, şi ieşind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate şi s’au arătat multora. Iar sutaşul şi cei care-L păzeau pe Iisus împreună cu el, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s’au înfricoşat foarte, zicând: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!“ Apoi Iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce – că era mare ziua acelei sâmbete –, l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi pe ale celuilalt, care erau răstigniţi împreună cu El. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostaşi cu suliţa coasta I-a împuns-o şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată este mărturia lui; şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. Căci s’au făcut acestea ca să se plinească Scriptura: Nici un os nu I se va zdrobi. Şi iarăşi altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe Care L-au străpuns. Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care-L urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care erau Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zevedeu. Iar în amurgul zilei a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care era şi el ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său cel nou pe care-l săpase în stâncă; şi prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, a plecat. Iar acolo erau Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului. |
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI VINERI SEARA |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică) |
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa și împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus cu vicleșug și să-L omoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și, văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor. În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus și L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile? Iar El a zis: Mergeți în cetate, la un anumit om, și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei. Și ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus și au pregătit Paștile. Iar când s-a făcut seară, a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici. Și, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a ridicat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea, a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit, deci, la Simon-Petru. Iar acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus și i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Simon-Petru I-a zis: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Și voi sunteți curați, însă nu toți. Că știa pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați. După ce le-a spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis: Înțelegeți ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi. Adevărat, adevărat zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când știți acestea, fericiți sunteți dacă le veți face. Și, pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi Mă va vinde. Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. Dar Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai însă acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năștea. Iar Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și, luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Și vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, în Împărăția Tatălui Meu. Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor. Atunci Iisus le-a zis: Voi toți vă veți sminti întru Mine în noaptea aceasta, căci scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei». Dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Iisus i-a zis: Adevărat zic ție că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Petru I-a zis: Și de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Și toți ucenicii au zis la fel. Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani și a zis ucenicilor: Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo și Mă voi ruga. Și, luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista și a Se mâhni. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine. Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu. Atunci un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea. Iar El, fiind în mare durere, mai stăruitor Se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picăturile mari de sânge și picurau pe pământ. Apoi, ridicându-Se de la rugăciune, a venit la ucenici și i-a găsit dormind și i-a zis lui Petru: Așa, n-ați putut un ceas să privegheați cu Mine! Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită; căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Iarăși ducându-Se, a doua oară, S-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putință să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta! Și, venind iarăși, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiați de somn. Și, lăsându-i, S-a dus iarăși a treia oară și S-a rugat, același cuvânt zicând. Atunci a venit la ucenici și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! Iată, s-a apropiat ceasul și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem; iată, s-a apropiat cel ce M-a vândut. Și, pe când vorbea încă, iată, a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe Care-L voi săruta, Acela este; puneți mâna pe El. Și îndată apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins. Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie? În ceasul acela a zis Iisus mulțimilor: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile prorocilor. Atunci toți ucenicii lăsându-L, au fugit. Iar cei care L-au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde s-au adunat cărturarii și bătrânii. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului și, intrând înăuntru, ședea cu slugile, ca să vadă sfârșitul. Iar arhiereii, bătrânii și tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și n-au găsit, deși veniseră mulți martori mincinoși. Mai pe urmă, însă, au venit doi și au spus: Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l clădesc. Și, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Și arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui nouă de ești Tu Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Și vă spun încă: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind pe norii cerului. Atunci arhiereul și-a sfâșiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată, acum ați auzit blasfemia Lui. Ce vi se pare? Iar ei răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, zicând: Prorocește-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit? Iar Petru ședea afară, în curte. Și o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Și tu erai cu Iisus Galileeanul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu știu ce zici. Și ieșind el la poartă, l-a văzut altă slujnică și a zis celor de acolo: Și acesta era cu Iisus Nazarineanul. Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe Omul acesta. Iar după puțin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul tău te vădește. Atunci el a început a se blestema și a se jura: Nu cunosc pe Omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul. Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care zisese: Mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și, ieșind afară, a plâns cu amar. Iar când s-a făcut ziuă, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Și legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat.” Matei 26, 2-20; Ioan 13, 3-17; Matei 26, 21-39; Luca 22, 43-44; Matei 26, 40-75; 27, 1-2 (Cina cea de Taină și Pătimirile Mântuitorului)
Citește în continuare ‘Cina cea de Taină și Pătimirile Mântuitorului’
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI JOI Evanghelia de la |
 is-a Domnul către ucenicii Săi: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului Se va da să fie răstignit“. Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s’au adunat în curtea arhiereului care se numea Caiafa şi împreună s’au sfătuit ca prin vicleşug să-L prindă pe Iisus şi să-L omoare. Dar ziceau: „Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor“. Şi fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul lui Iisus, pe când El şedea la masă. Şi văzând ucenicii, au murmurat: „Pentru ce risipa aceasta?, că mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor“. Dar Iisus, ştiindu-le gândul, le-a zis: „De ce-i faceţi supărare femeii? că bun lucru a făcut ea pentru Mine; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut-o. Adevăr vă spun: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“. Atunci unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi eu vi-l voi da în mână?“ Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci el căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâna lor. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor au venit ucenicii la Iisus şi I-au zis: „Unde voieşti să-#i pregătim să mănânci Paştile?“ Iar El le-a zis: „Mergeţi în cetate, la cutare, şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine voi face Paştile, cu ucenicii Mei“. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. Iar când s’a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Şi, ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S’a sculat de la Cină, S’a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S’a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: „Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele?…“. Iisus i-a răspuns, zicând: „Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta“. Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele!…“. Iisus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine“. Zisu-I-a Simon Petru: „Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul…“. Iisus i-a zis: „Cel ce s’a îmbăiat n’are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci e curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi…“. Că-l ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu toţi sunteţi curaţi“. Deci, după ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S’a aşezat iar la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi ce am făcut Eu cu voi?: Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, fiindcă sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v’am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; că pildă v’am dat, ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi. Adevăr, adevăr vă spun: Nu este sluga mai mare decât domnul ei, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis. De vreme ce ştiţi acestea, fericiţi veţi fi de le veţi face. Şi pe când mâncau, Iisus le-a zis: „Adevăr vă grăiesc că unul dintre voi Mă va vinde“. Şi ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: „Doamne, nu cumva sunt eu?…“. Iar El, răspunzând, a zis: „Cel care a întins cu Mine în blid, acela Mă va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Dar vai acelui om prin care Fiul Omului e vândut; bine-i era aceluia de nu s’ar fi născut“. Şi răspunzând Iuda, cel care L-a vândut, I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?…“. Răspunsu-i-a Iisus: „Tu ai zis“. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu“. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, carele pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Şi vă spun Eu vouă că de acum nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu“. Şi după ce au cântat imnuri, au ieşit la Muntele Măslinilor. Atunci Iisus le-a zis: „În această noapte, voi toţi vă veţi poticni întru Mine, că scris este: Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei. Dar după ce voi învia, voi merge mai înaintea voastră în Galileea“. Iar Petru, răspunzând, I-a zis: „Dacă toţi se vor poticni întru Tine, eu niciodată nu mă voi poticni“. Zisu-i-a Iisus: „Adevăr îţi spun că în această noapte, mai înainte de a cânta cocoşul, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Petru I-a zis: „Chiar de-ar trebui să mor împreună cu Tine, de Tine nu mă voi lepăda“. Şi toţi ucenicii au zis la fel. Atunci Iisus a mers împreună cu ei într’un loc numit Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor: „Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo ca să Mă rog“. Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a prins a se întrista şi a se mâhni. Atunci le-a zis: „Întristat de moarte Îmi este sufletul. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine“. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!… Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu“. Iar un înger din cer I s’a arătat şi-L întărea. Şi’n luptă cu moartea fiind, cu mai mare stăruinţă Se ruga. Şi sudoarea Lui s’a făcut ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, un ceas n’aţi fost în stare să privegheaţi împreună cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Că duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios“. Ducându-Se iarăşi, a doua oară, S’a rugat, zicând: „Părintele Meu, de nu-i cu putinţă să treacă pe-alături de Mine acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta!“ Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind, că le erau ochii îngreuiaţi. Şi lăsându-i, iarăşi S’a dus şi S’a rugat a treia oară, spunând aceleaşi cuvinte. Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „De-acum dormiţi şi odihniţi-vă!… Iată, ceasul s’a apropiat şi Fiul Omului Se va da în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem; iată, s’a apropiat cel care Mă vinde…“. Şi pe când El încă vorbea, iată, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el o gloată mare cu săbii şi cu ciomege, trimişi de arhierei şi de bătrânii poporului. Iar trădătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe care-l voi săruta, acela este; prindeţi-l“. Şi venind îndată la Iisus, I-a zis: „Bucură-te, Învăţătorule!“ Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit?“ Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins. Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, şi-a scos sabia şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau crezi cumva că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor plini Scripturile, că aşa trebuie să fie?“ În ceasul acela a zis Iisus către gloată: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam învăţând în templu şi n’aţi pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s’au făcut ca să se plinească Scripturile profeţilor“. Atunci toţi ucenicii L-au lăsat şi au fugit. Iar cei ce L-au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa, arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. Iar Petru L-a urmat de departe, până la curtea arhiereului; şi intrând înlăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n’au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au zis: „Acesta a spus: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l zidesc“. Şi ridicându-se arhiereul, I-a zis: „Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva ta?“ Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: „Juru-te pe Dumnezeu Cel-Viu să ne spui nouă dacă eşti tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu“. Iisus i-a răspuns: „Tu ai zis. Dar vă mai spun Eu vouă: De acum Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului“. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat veşmintele, zicând: „A spus o blasfemie! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum i-aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?“ Iar ei, răspunzând, au zis: „Vinovat este de moarte!“ Atunci L-au scuipat în obraz şi L-au bătut cu pumnii; iar unii Îi dădeau palme, zicând: „Profeţeşte-ne, Hristoase, care este cel ce te-a lovit?“… Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s’a apropiat de el, zicând: „Şi tu erai cu Iisus Galileeanul!“ Dar el s’a lepădat în faţa tuturor, zicând: „Nu ştiu ce spui“. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi le-a spus celor de acolo: „Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul!“ Şi iarăşi s’a lepădat cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul acesta!“ Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, i-au zis lui Petru: „Cu adevărat, şi tu eşti dintre ei, că şi graiul tău te vădeşte“. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: „Nu-l cunosc pe omul acesta!“… Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care-i spusese: „Mai înainte de a cânta cocoşul, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Şi ieşind afară, a plâns cu amar. Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat guvernatorului Ponţiu Pilat. |
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI JOI |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică) |
Suntem în Săptămâna Mare, când toate gândurile noastre se înalţă către Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. După utreniile primelor zile ale acestei săptămâni sfinte, la Denia de Joi seara vom lectura şi asculta 12 pericope evanghelice, din care aflăm lucruri, evenimente şi fapte legate de Sfintele Pătimiri ale Domnului. La finalul fiecărei Evanghelii, poporul drept-credincios se roagă spunând: „Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, Slavă Ţie!” Aceste cuvinte mărturisesc ataşamentul nostru la suferinţa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
Citește în continuare ‘Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne !’
În cadrul Deniei de marţi seara, Utrenia zilei de Miercuri, se face pomenire de pocăința şi iertarea păcatelor femeii păcătoase care a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimi, le-a șters cu părul capului ei şi a uns cu mir pe Domnul, dar şi de fapta rușinoasă a lui Iuda: vinderea lui Hristos.
Citește în continuare ‘Gândirea cu vicleşug, fidelitatea şi simțirea dumnezeirii’
„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și, de atunci, căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.” Matei 26, 6-16 (Ungerea cu mir a Mântuitorului)
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MIERCURI Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit la El o femeie având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul lui Iisus, pe când El şedea la masă. Şi văzând ucenicii, au murmurat: „Pentru ce risipa aceasta?, că mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor“. Dar Iisus, ştiindu-le gândul, le-a zis: „De ce-i faceţi supărare femeii? că bun lucru a făcut ea pentru Mine; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Că ea, turnând acest mir pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut-o. Adevăr vă spun: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“. Atunci unul din cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi eu vi-l voi da în mână?“ Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci el căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâna lor. |
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MIERCURI |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică) |
Un fapt interesant este că toți împărații bizantini purtau în mâna dreaptă la marile ceremonii un obiect cilindric împodobit cu purpură, acoperit la cele două capete cu pietre prețioase sau mici decupaje de lemn. În interiorul obiectului, reprezentat uneori și în picturile din biserici care îi înfățișează, nu se afla decât un pumn de țărână. Acest mic și smerit instrument era menit să le amintească, într-o singură clipă, că puterea le-a fost încredințată de Dumnezeu, că viața pământească durează puțin, că și ei, împărații care guvernează astăzi lumea, vor muri asemenea tuturor oamenilor. De aceea și Sfântul Ioan Damaschin scria în imnurile sale funerare, pe care le citim și asupra cărora medităm în timpul fiecărei slujbe de înmormântare pe care o săvârșim, următoarele: „Unde este dezmierdarea cea lumească? Unde este nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul și argintul? Unde este mulțimea slugilor și strigarea? Toate sunt țărână, toate cenușă, toate umbră. Ci veniți să strigăm Împăratului Celui fără de moarte: Doamne, veșnicelor Tale bunătăți învrednicește pe acesta ce s-a mutat de la noi, odihnindu-l întru fericirea cea neîmbătrânitoare” (Molitfelnic, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2013, p. 228).
În mare necunoscută până acum trei decenii mediului teologic, opera Sfântului Efrem Sirul a fost alcătuită în limba siriacă, un dialect al aramaicii. Între lucrările care au ajuns până la noi, traduse în limba română, se numără valoroasa serie de imne închinate „Naşterii şi Arătării”, „Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii Domnului” şi nu în ultimul rând „Paradisului” pierdut şi recâştigat prin Jertfa Domnului. Prin intermediul acestor frumoase însemnări lirice, cititorul de astăzi se găseşte înaintea unei experienţe cu totul aparte, parcurgând imaginar istoria iconomiei mântuirii în binecuvântata mireasmă a Duhului Sfânt.
Citește în continuare ‘Tainele iconomiei dumnezeieşti de la Sfintele Pătimiri la Înviere’
Cuvintele imnografilor Bisericii vorbesc despre condeiul răspunsului de judecată de la judecătorii cei nedrepți… Istoria a cunoscut nenumărate procese cu acuzații închipuite și condamnări fără dreptate săvârșite față de oameni care reprezentau un ideal pentru contemporani, dar niciodată nu a cunoscut o asemenea denaturare a adevărului precum în cazul judecății la care a fost supus Domnul nostru Iisus Hristos.
Citește în continuare ‘Condeiul unui răspuns nedrept de judecată’
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci, precum în zilele acelea dinainte de potop oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți, la fel va fi și venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa. Privegheați, deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru. Însă aceasta să știți, că, de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă și înțeleaptă, pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând așa. Adevărat zic vouă că o va pune peste toate avuțiile sale. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște, și o va tăia din dregătorie și partea ei o va pune cu fățarnicii. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Atunci se va asemăna împărăția cerurilor cu zece fecioare care, luând candelele lor, au ieșit întru întâmpinarea Mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar, întârziind Mirele, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, Mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea Lui! Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor. Și cele fără minte au zis către cele înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. Deci, plecând ele ca să cumpere, a venit Mirele, iar cele ce erau gata au intrat cu El la nuntă și ușa s-a închis. Iar mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă! Iar El, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. Și mai este ca un om care, plecând departe, și-a chemat slujitorii și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slujitorii și a făcut socoteala cu ei. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai arginții mei la schimbătorii de bani și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre aceștia prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică. Iar după ce a sfârșit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.” Matei 24, 36-51; 25, 1-46; 26, 1-2 (Semnele Parusiei)
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MARŢI Evanghelia de la Matei |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „De ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului; că precum în zilele acelea de dinainte de potop oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n’au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; din două, care vor măcina la râşniţă, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. Să cunoaşteţi însă aceasta, că de-ar şti stăpânul casei la care ceas al nopţii vine furul, ar priveghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi fiţi gata, că’n ceasul în care nu gândiţi va veni Fiul Omului. Cine este oare slujitorul credincios şi înţelept, pe care stăpânul l-a pus peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericit e slujitorul acela pe care, venind stăpânul, îl va găsi făcând aşa; adevăr vă grăiesc că-l va pune peste toate avuţiile sale. Dar dacă slujitorul acela, rău fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie…, şi va începe să-i bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul acelui slujitor va veni în ziua când el nu se aşteaptă şi’n ceasul pe care nu-l ştie şi-l va despica în două şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci asemăna-se-va împărăţia cerurilor cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit întru întâmpinarea mirelui. Dar cinci dintre ele erau nebune şi cinci înţelepte. Cele nebune, luându-şi candelele, n’au luat cu ele şi untdelemn. Iar cele înţelepte, odată cu candelele şi-au luat şi untdelemn în vase. Dar zăbovind mirele, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s’a făcut strigare: Iată, vine mirele!, ieşiţi întru întâmpinarea lui!. Atunci s’au sculat toate fecioarele acelea şi şi-au împodobit candelele. Iar cele nebune le-au zis celor înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că nouă ni se sting candelele. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi-vă. Deci, plecând ele să cumpere, a venit mirele, iar cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s’a închis. Mai pe urmă au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne! Iar el, răspunzând, le-a zis: Adevăr vă spun, pe voi nu vă ştiu! Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua şi nici ceasul în care Fiul Omului va veni. Aceasta este asemenea unui om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a încredinţat avuţia sa: unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată plecând cel ce primise cinci talanţi, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat încă doi. Iar cel care primise un talant s’a dus, a săpat în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. Şi după multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi s’a socotit cu ele. Şi apropiindu-se cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel care primise doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n’ai semănat şi aduni de unde n’ai răspândit şi, temându-mă, m’am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n’am semănat şi adun de unde n’am răspândit? Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are. Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna în faţa Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi #i-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”. Atunci va zice şi celor din stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M’aţi primit; gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M’aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu ţi-am slujit?” Atunci le va răspunde, zicând: „Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică“. Şi după ce a sfârşit Iisus toate cuvintele acestea, le-a zis ucenicilor Săi: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului Se va da să fie răstignit“. |
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI MARŢI |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică) |
Primăvara descoperim oriunde ne îndreptăm privirea „mesageri” ai primăverii, flori şi plante benefice organismului. Este cea mai potrivită perioadă pentru o primenire a trupului și sufletului, cu ajutorul primelor organisme vegetale care apar în flora noastră spontană sau cultivate, între care regăsim ciuboţica cucului şi leurda, veritabile medicamente naturale.
Alcătuit din granule mici multicolore, polenul este colectat de albine de pe staminele florilor şi amestecat cu secreții proprii, pe care îl transportă la stupină în coșulețele de pe picioarele posterioare. Datorită proprietăților sale, a fost folosit încă din Antichitate ca remediu pentru întinerirea organismului și menținerea vitalității. Este alimentul care conține toți nutrienții de care are nevoie corpul uman: vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, coenzime și chiar hormoni.
Citește în continuare ‘Polenul susţine buna funcţionare a sistemului imunitar’
Dacă ar fi să găsim un cuvânt pentru a caracteriza starea duhovnicească a lumii de astăzi, atunci periergia, duhul „grijii de multe”, din vechea rugăciune a Sfântului Efrem Sirul (†373), ar fi cuvântul potrivit. Acest „duh” nu este o simplă patimă, ci reprezintă o stare complexă, care se manifestă printr-o continuă risipire a atenției către orice ne-ar purta imaginația. Această dorință nestăpânită după nou este responsabilă de supraaglomerarea, epuizarea, stresul și tulburătorul sentiment de neîmplinire care domină civilizația modernă.
Citește în continuare ‘Duhul „grijii de multe” sau duhul ne-grijii de nimic’
Săptămâna Mare și cea Luminată pot fi privite ca un curs intensiv de mistagogie creștină. Pentru cel doritor să cunoască esența liturgică, teologică și spirituală a Ortodoxiei ar fi de-ajuns participarea zilnică la slujbele acestui răstimp duhovnicesc. Cizelate pe parcursul a secole de imnografie și experiență liturgică, slujbele și rânduielile acestei perioade au o arhitectură perfectă. O arhitectură de sensuri multiple, pe care le descoperi treptat. Însă, oricare ar fi nivelul abordat, centrul rămâne același: Taina lui Hristos, Taina vie a Pătimirilor, Morții și Învierii Sale pentru noi. Ca la orice „curs“, și acest drum propus de Biserică nu poate fi parcurs din exterior: el pretinde participare cu toate simțurile, dăruire, împreună-călătorie alături de ucenici, pe drumul Golgotei și apoi al Emausului.
Citește în continuare ‘Smochinul formalismului și frumusețea vieții în Hristos’
„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, iar pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi foamete și cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulți se vor sminti și se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Și mulți proroci mincinoși se vor ridica și vor amăgi pe mulți. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea «urâciunea pustiirii», ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Hristos este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Matei 24, 3-35 (Semnele venirii lui Hristos)
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI LUNI Evanghelia de la Matei |
| n vremea aceea, şezând Iisus pe Muntele Măslinilor, s’au apropiat de El ucenicii, doar între ei, şi I-au zis: „Spune-ne, când vor fi acestea, şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?“ Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: „Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă’nspăimântaţi, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina numelui Meu. Atunci mulţi se vor poticni şi unii pe alţii se vor vinde şi unii pe alţii se vor urî. Şi mulţi profeţi mincinoşi se vor scula şi pe mulţi îi vor amăgi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi această Evanghelie a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea ceea ce s’a spus prin profetul Daniel, urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citeşte, să înţeleagă –, atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi; cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-şi ia lucrurile din casă; iar cel din ţarină să nu se’ntoarcă înapoi ca să-şi ia haina. Dar vai de cele însărcinate şi de cele ce alăptează în zilele acelea! Rugaţi-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici sâmbăta. Că mare necaz va fi atunci, cum n’a mai fost de la’nceputul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea nu s’ar fi scurtat, nici un trup n’ar mai scăpa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleşi. Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Acolo!, să nu-l credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v’am spus-o dinainte. Aşadar, de vă vor spune: Iată, este în pustie!, să nu ieşiţi; Iată, este în cămări!, să nu credeţi. Că precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată pân’la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor clătina. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate seminţiile pământului şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiţă, şi pe cei aleşi ai Săi îi vor aduna din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor pân’la marginile lor. Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea se vor plini. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!“ |
| ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI LUNI |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Duminica Floriilor este o zi luminoasă şi plină de bucurie în care pregustăm din fericirea Duminicii Învierii lui Hristos. După primirea triumfală a Domnului în Ierusalim urmează Săptămâna Mare, în care ne întristăm pentru Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor trecem de la Postul Mare la postirea aspră din Săptămâna Mare, care poartă acest nume nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârşit minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.
Citește în continuare ‘Bucuria Floriilor şi întristarea Săptămânii Mari’
Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci, mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit întru întâmpinarea Lui şi striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei”. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise despre El şi că acestea I le-au făcut Lui. Aşadar, dădea mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. Ioan 12, 1-18 (a Floriilor)
Citește în continuare ‘Intrarea în Ierusalim, drum spre Înviere’
| DUMINICA FLORIILOR
Evanghelia de la Ioan |
 u şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină; şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei; iar casa s’a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă –, a zis: „De ce nu s’a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?“ Iar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, vămuia ce se punea într’însa. A zis deci Iisus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat; că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea“. Atunci mulţime mare de Iudei a aflat că El este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr pe care El îl înviase din morţi. Iar arhiereii au pus la cale ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci din pricina lui mulţi dintre Iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: „Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ şi: „Împăratul lui Israel!“ Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei. Pe acestea ucenicii Săi nu le-au înţeles de la’nceput; dar când S’a preamărit Iisus, atunci şi-au adus ei aminte că acestea pentru El erau scrise şi că pe acestea le-au făcut ei pentru El. Drept aceea, mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi dădea mărturie; de aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut această minune. |
| DUMINICA FLORIILOR
Ap. Filipeni |
 raților, bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă! Îngăduința voastră să se facă știută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nicio grijă, ci, întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește toată mintea, să păzească inimile voastre și cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraților, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute și orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce ați învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut la mine, acestea să le faceți, și Dumnezeul păcii va fi cu voi. |
Așa se cuvine să trecem pragul duhovnicesc, pășind în Sfânta Săptămână a Pătimirilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos și purtând în suflete deopotrivă bucurie și întristare. Contopind aceste două stări, le putem numi bucurie-întristată. Căci așa va fi la începutul acestei săptămâni. Şi, doar spre sfârșitul ei, când întristarea se va adânci, pe măsură ce îi vom asculta pe Sfinții Evangheliști relatând urcușul Domnului spre Golgota Răstignirii, credința, dacă este reală și profundă, ne va trimite, ca pe o adiere ușoară de vânt, bucuria certitudinii Învierii Sale.
Citește în continuare ‘Aducând lui Hristos stâlpări de virtuți, cu taină să-L primim în suflete’
„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubești este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Și iubea Iisus pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Când a auzit, deci, că Lazăr este bolnav, Iisus a rămas două zile în locul în care era. Apoi a zis ucenicilor: Să mergem iarăși în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Învățătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, iar Tu iarăși Te duci acolo? A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; iar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. A zis acestea, iar după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbește despre somn ca odihnă. Însă atunci Iisus le-a spus lor pe față: Lazăr a murit. Și Mă bucur pentru voi, ca să credeți, că n-am fost acolo. Deci, să mergem la el. Însă Toma, care se numește Geamănul, a zis celorlalți ucenici: Să mergem și noi și să murim cu El. Deci, venind, Iisus l-a găsit (pe Lazăr) pus de patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Și mulți dintre iudei veniseră la Marta și Maria, ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieșit în întâmpinarea Lui, iar Maria ședea în casă. Și a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar și acum știu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta I-a zis: Știu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Și Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. Și zicând aceasta, s-a dus și a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învățătorul este aici și te cheamă. Când a auzit aceea, s-a ridicat degrabă și a venit la El. Și Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar iudeii care erau cu ea în casă și îi spuneau cuvinte de mângâiere, văzând pe Maria că s-a ridicat degrabă și a ieșit din casă, au mers după ea, socotind că a plecat la mormânt ca să plângă acolo. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, când a văzut-o plângând și pe iudeii care veniseră cu ea plângând și ei, a suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine. Și a zis: Unde l-ați pus? Zis-au Lui: Doamne, vino și vezi. Și a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată, cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea oare Acesta, Care a deschis ochii orbului, să facă așa ca și acesta să nu moară? Deci, suspinând iarăși Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. Iisus a zis: Ridicați piatra! Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Eu știam că întotdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, iar fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegați-l și lăsați-l să meargă. Deci, mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El.” Ioan 11, 1-45
| SÂMBĂTA SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI LAZĂR Evanghelia de la Ioan |
| n vremea aceea era un bolnav, Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care L-a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: „Doamne, iată, cel pe care-l iubeşti e bolnav“. Iar Iisus, auzind, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu“. Iar Iisus îi iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Aşadar, când a auzit că e bolnav, atunci a rămas două zile în locul unde era. Numai după aceea le-a zis ucenicilor: „Să mergem iarăşi în Iudeea“. Ucenicii I-au zis: „Învăţătorule, mai acum căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Tu din nou Te duci acolo?…“. A răspuns Iisus: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într’o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi; dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este întru el“. Pe acestea le-a zis, şi apoi le-a spus: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc“. Atunci I-au zis ucenicii: „Doamne, dacă a adormit, va scăpa“. Iisus însă vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre adormirea prin somn. Deci Iisus le-a spus atunci limpede: „Lazăr a murit; şi Mă bucur pentru voi că Eu n’am fost acolo, pentru ca voi să credeţi… Dar să mergem la el“. Atunci Toma, cel numit Geamănul, le-a zis celorlalţi ucenici: „Să mergem şi noi să murim cu El!“ Deci, când a venit Iisus, l-a găsit că de-acum avea patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Şi mulţi dintre Iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le aline pentru fratele lor. Atunci Marta, de cum a auzit că vine Iisus, I-a ieşit în întâmpinare; iar Maria şedea în casă. Şi a zis Marta către Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit. Dar eu ştiu încă de pe acum că orice vei cere Tu de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da“. Iisus i-a zis: „Fratele tău va învia“. Marta I-a zis: „Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de apoi“. Şi Iisus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; şi tot cel ce trăieşte şi crede întru Mine, în veac nu va muri! Crezi tu aceasta?“ Zis-a Lui: „Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume.“ Şi zicând aceasta, s’a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă“. Aceea, de cum a auzit, s’a sculat degrabă şi a venit la El. Dar Iisus încă nu venise în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar Iudeii care erau cu ea în casă şi o alinau, văzând-o pe Maria că s’a sculat degrabă şi a ieşit, au mers după ea, socotind că se duce la mormânt ca să plângă acolo. Deci, Maria, când a venit unde era Iisus şi L-a văzut, I-a căzut la picioare, zicându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit“. Atunci Iisus, când a văzut-o plângând, şi pe Iudeii care veniseră cu ea plângând, a suspinat cu duhul şi S’a tulburat întru Sine. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?“ Zisu-I-au: „Doamne, vino şi vezi“. Iisus a lăcrimat. Atunci au zis Iudeii: „Iată cât îl iubea!“ Iar unii din ei ziceau: „Oare el, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca şi acesta să nu moară?…“. Deci din nou suspinând Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră, şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis: „Ridicaţi piatra!“ Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, de acum miroase, că e a patra zi…“. Iisus i-a zis: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?“ Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: „Părinte, mulţumescu-Ţi că M’ai ascultat; Eu ştiam că Tu întotdeauna Mă asculţi, dar de dragul mulţimii care stă’mprejur am zis, ca să creadă că Tu M’ai trimis“. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: „Lazăre, vino afară!“ Şi a ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză; şi faţa lui era înfăşurată cu maramă. Iisus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!“ Atunci mulţi din Iudeii care veniseră la Maria şi au văzut ce făcuse Iisus, au crezut în El. |
| SÂMBĂTA SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI LAZĂR Ap. Evrei |
| raţilor, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu bună cucernicie şi cu sfială. Rămâneţi întru dragostea frăţească. Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi, că prin aceasta unii, fără să ştie, au primit în gazdă îngeri. Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup. Cinstită să fie nunta întru toate şi patul neîntinat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu. Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, pentru că însuşi Dumnezeu a zis: «Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi». Drept aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: «Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?». Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi astăzi şi în veci, este acelaşi. |
Biserica sărbătoreşte în Sâmbăta Floriilor minunea învierii lui Lazăr, care este văzută de tradiţia patristică drept o adeverire a învierii de obşte de la Parusie. Acest adevăr teologic este exprimat sintetic de tropar: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”. Lucru întărit şi de concluzia sinaxarului Sâmbetei lui Lazăr: „Dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos şi a trăit din nou, tot aşa și omul, deşi a murit, la trâmbiţa cea din urmă, va învia şi va trăi veşnic”.Citește în continuare ‘Învierea lui Lazăr, trâmbiţă a învierii noastre’
Veacul al XVIII-lea a fost denumit „secolul luminilor”. O sută de ani în slujba rațiunii, mai bine zis a logicii omenești. A fost totodată secolul de aur (saeculum aureum) al saloanelor, în care se poate discuta aproape orice, cu singura condiție ca formalismul să fie respectat până la capăt, în care fiecare cuvânt trebuie să aibă măcar două înțelesuri, iar calitatea discursului prevalează până la absurd asupra conținutului și veridicității sale. Regăsim aproape o atmosferă de cancelarie levantină, în care intrigile țin locul birocrației și șoaptele clevetitoare și mincinoase sunt puse la preț mai mare decât adevărul. Un veac de clacă la nivel înalt, în care cuvintele au forța unei imense biruințe și a unui neasemănat prejudiciu, în care poți decădea din exprimarea unei păreri sincere sau poți avansa prin lingușeala rostită la urechea potrivită. Salonul este locul unde se țes aceste ghemuri de gânduri și cuvinte din care se nasc mai târziu unele opere gustate până în prezent, dar și evenimentele tragice care vor însoți marile revoluții de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Într-o noapte, am văzut căzând din cer potcoava unui cal pe care nu putea să umble călare decât Dumnezeu. Ce bine! l-am auzit pe bunicul Gheorghe spunând, o s-o prind la picioarele unuia dintre caii mei. Și-a prins-o cu caiele de argint. De bucurie că are o astfel de potcoavă, cum nu avea nici unul dintre caii ce treceau pe drum, murgul bunicului, fiindcă murg era, s-a ridicat nechezând de la pământ cu bunicul în spinare. Au plutit ore în șir pe deasupra satului, iar eu nu mai puteam de drag văzându-i. Se înserase, și ei tot nu veneau îndărăt. Mai am niște treabă pe aici, mi-a strigat bunicul de lângă cer, fiindcă tocmai acolo ajunsese. Imediat ce termin mă întorc. Ce treabă, bunicule? l-am întrebat eu de jos.
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu; iar aceasta, ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: «M-au urât pe nedrept». Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; și chiar va veni vremea când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujire lui Dumnezeu.” (Porunca iubirii) Ioan 15, 17-27; 16, 1-2 (Porunca iubirii)
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o știi cel mai bine.
Citește în continuare ‘Gândurile rele sunt sămânța a tot răul’
Poruncile Mântuitorului Hristos au în vedere vindecarea celor trei părți ale sufletului: rațională, irascibilă și poftitoare. Potrivit învățăturii Sfântului Filotei Sinaitul: „Toate poruncile dumnezeieștii Evanghelii urmăresc să îndrepte cele trei părți ale sufletului și să le facă sănătoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai urmăresc, ci le și însănătoșesc cu adevărat”. Citește în continuare ‘Împlinind poruncile lui Hristos, ne curățim de patimi’
Până ce ajungem la suprema libertate față de patimi pe acest pământ, suferința și mila pot slei trupul, dar numai trupul moare. „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă” (Matei 10, 28).
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul I, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 375-376
„Fericit, dar, cel care n-a stat pe calea păcătoșilor! (Psalmi 1, 1)
Dar ce înseamnă «n-a stat»?
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Ar trebui să ne fie frică de păcat, căci dacă ne e frică de păcat, ocolim pricinile păcatului. Și dacă nu ocolim pricinile păcatului, ajungem în întinare, și ajungem nu numai în întinare, ci ajungem în deprinderi păcătoase, ajungem la patimi, ajungem la asupriri de gând, la obsesii, la lucruri de care nu mai putem scăpa ușor și poate că nici nu mai putem scăpa de multe ori, mai ales dacă îmbătrânesc relele împreună cu noi. Păcatele sunt realități împovărătoare.
Lumea părinților deșertului nu este mereu ușor de înțeles. Patericul îți oferă piesele unui puzzle, pe care oricum le-ai întoarce, la final nu ai o imagine foarte clară asupra întregului și se poate întâmpla ca unele întrebări să rămână fără răspuns. Totuși, lectura atentă a unor apoftegme poate să contrazică impresii eronate, născute la o primă privire superficială.
Citește în continuare ‘Am învățat să ucidem patimile, nu trupul’
Acum, în timpul Postului Mare, nevoia noastră de pocăinţă se intensifică prin modele ce ne sunt aşezate înainte de imnografia şi imonologia Triodului, care culminează cu filele Vieţii Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Creştinul este îndemnat la pocăinţă, iar aceasta îi stă la îndemână prin Taina Sfintei Spovedanii, în care Dumnezeu ne iartă păcatele prin preotul duhovnic, în faţa căruia ne mărturisim greşelile. Preotul este un martor, după cum ne spune rugăciunea: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci, nu te ruşina, nici nu te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată, şi sfânta Lui icoană este înaintea noastră. Iar eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să ştii că toate păcatele de două ori le vei avea; ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat”. De aici înţelegem că mărturisirea trebuie să fie completă pentru a ne vindeca de patimi şi a primi iertarea păcatelor.
Citește în continuare ‘Pocăinţa, postul şi calea îndumnezeirii’
Sfântul Vasile cel Mare, Despre originea omului, Cuvântarea I, 11-13, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 304-306
„Să-l definim, pornind de la cele pe care le-am citit și le-am auzit. Nu avem nevoie să împrumutăm definiții străine, nici să luăm [idei din științele] cele zadarnice pentru a le introduce printre cuvintele adevărului. Omul este o făptură rațională a lui Dumnezeu, creată după chipul Ziditorului său. Iar dacă lipsește ceva acestei definiții, să o cerceteze cei care de multă vreme se preocupă cu dobândirea înțelepciunii celei pieritoare! Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Îmi scrii că trebuie să existe ceva la urma urmelor. Spui că ai citit despre stele, la un mare astronom, și ți-a căzut sub ochi afirmația acestui vestit savant: „Fără Dumnezeu, nimic nu se poate înțelege, nici explica în lume”. De aici ai ajuns la concluzia că „există ceva”.
Citește în continuare ‘Unui om care spune că „există ceva …”’
Zaheu, urmând Calea Domnului, L-a aflat pe Domnul ca însoțitor, ca oaspete în casa Sa, și inima lui s-a lărgit, cuprinzându-i pe toți oamenii. Astfel și noi, când ne îndreptăm pe Calea Domnului și învățăm să ne „pogorâm”, devenim părtași harului Său; acest har lărgește inima și atunci ne aflăm adevărata noastră menire: noi toți suntem meniți să fim după chipul Noului Adam – Hristos – și să purtăm în inima noastră întreaga omenire.
Citește în continuare ‘Harul lui Dumnezeu lărgește inimile noastre’
Eu nu cred că există cu adevărat vreo persoană fără de Dumnezeu. Există, însă, prea adesea, oameni care își „confecționează” un zeu din resturile aduse la mal de valurile vieții, pentru ca, apoi, să purceadă la justificarea acestuia prin diverse mijloace.
Citește în continuare ‘Rădăcinile iubirii şi măştile care cad’
Sfântul Vasile cel Mare, Despre originea omului, Cuvântarea I, 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 295-296
„Au fost dedicate nenumărate lucrări și o mare sârguință pentru ceea ce privește trupul și pentru toate cele care țin de noi. Dacă vei urmări medicina, vei descoperi câte ne istorisește despre funcțiile celor ce țin de [trupul] nostru, câte canale tainice a descoperit în alcătuirea noastră lăuntrică, prin mijlocirea disecției: cele păstrate înăuntrul celor ascunse privirii, încordarea întregului trup pentru a răsufla, canalele respirației, vasele de sânge, inhalarea aerului, așezarea în apropierea inimii a unui foc (altar) care încălzește, mișcarea necontenită a răsuflării în jurul inimii. […] Și încă mii de acestea filosofează [acei învățați], lucruri privitor la care noi nu suntem deloc pricepuți, deoarece nu am dedicat nici un răgaz cercetării acestui domeniu [al cunoașterii] și fiindcă nimeni nu înțelege deloc ceea ce este el însuși. Noi însă suntem mulțumiți să cercetăm mai curând cerul decât pe noi înșine. Așadar, nu disprețui minunea care se află întru tine. Neîndoielnic, ești mic, după cum socotești, însă discursul care urmează îți va dezvălui propria măreție. Pentru aceea și înțeleptul David, cunoscându-se în chip deplin pe sine și cercetându-se cu atenţie, proclamă: «Minunată este cunoașterea Ta [pe care o dobândesc] dintru mine, [din ea] am descoperit cu multă uimire cunoașterea cea despre Tine». Dar de unde dinăuntrul meu? «Cunoașterea Ta (pe care o dobândesc) dintru mine este minunată», pentru că, prin mine, am înțeles arta (cu care am fost plăsmuit), cu câtă înțelepciune a fost alcătuit trupul meu și, plecând de la această smerită capodoperă, am cunoscut măreția Creatorului.
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
Urzica moartă are un conținut bogat de macronutrienți, carbohidrați și proteine complete, minerale și oligoelemente, potasiu, fosfor, calciu, magneziu, zinc, cupru, sulf. Mucilagiile și saponinele au efect emolient, iar taninurile au efect astringent. Cele mai tinere frunze, care cresc primăvara, dar care pot fi, de asemenea, găsite toamna sau la sfârșitul iernii, sunt excelente în salate.
Citește în continuare ‘Urzica moartă, remediu din farmacia primăverii’
Păcatul nu este încălcarea standardelor etice ale societăților umane sau ale vreunei prescripții legale. Păcatul ne taie de Dumnezeul Iubirii Care ni S-a arătat ca Lumină în Care nu este niciun întuneric (cf I Ioan 1, 5). Faptul de a ne privi realitatea noastră jalnică e un dar ceresc, unul din cele mai mari care există. El înseamnă că am pătruns deja într-o oarecare măsură în sfera dumnezeiască și am început să contemplăm – existențial, nu filozofic – omul așa cum este el în gândul lui Dumnezeu dinainte de creația lumii.
Citește în continuare ‘Faptul de a ne privi realitatea noastră jalnică e un dar ceresc’
Sunt trei pricini ale patimilor, pe care le pomenește Sfântul Marcul Ascetul în Epistola către Nicolae Monahul: „Înaintea a tot păcatul merg cei trei uriași care sunt neștiința, uitarea și nepăsarea”.
Citește în continuare ‘Cel mai mare păcat e acela pe care îl faci tu’
Căința nu vine ușor la un om trupesc; și nimeni dintre noi nu-și închipuie măcar problema păcatului, care ni se dezvăluie numai prin Hristos și Duhul Sfânt. Venirea Duhului Sfânt e un eveniment de importanță supremă. Omul căzut se întâlnește cu Dumnezeul Cel Preasfânt. Noțiunea de păcat e cu putință numai acolo unde Dumnezeu e privit ca un Ipostas Absolut. Iar căința pentru păcat e cu putință și adecvată tot numai acolo unde există o relație personală. Întâlnirea cu un Dumnezeu Personal – iată ce înseamnă acest eveniment. Omul păcătos experiază în același timp teamă și exaltare. E o nouă naștere de Sus. O floare deosebită se desface înăuntrul nostru: ipostasul – persoana. Ca și Împărăția lui Dumnezeu, persoana „nu vine în chip văzut” (Luca 17, 20). Procesul prin care mintea omenească intră în sfera Veșniciei dumnezeiești diferă pentru fiecare dintre noi.
Citește în continuare ‘Căința nu vine ușor la un om trupesc’
Cu mult înaintea apariției tehnologiei moderne, scrisorile au deținut monopolul absolut al comunicării dintre oameni. La început, simple tăblițe de lut scrijelite în grabă, apoi petice de pergament și, în cele din urmă, valoroase și rafinate mesaje scrise pe hârtie de cea mai bună calitate, cu o caligrafie ireproșabilă, epistolele au întreținut relații la mii de kilometri depărtare. Nici Sfinții Părinți nu au făcut excepție de la această regulă, iar colecția de epistole a Sfântului Nil al Ancirei este un exemplu extraordinar.
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea I, Capitolul al V-lea, 12-14, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 86-87
„Pedagogia înseamnă educarea copiilor; se vede aceasta lămurit chiar din numele ei. Mai rămâne însă să vedem cine sunt copiii despre care vorbește simbolic Scriptura și ce pedagog trebuie să le dăm. Copiii suntem noi. Scriptura ne laudă în multe locuri și în multe chipuri și ne dă în chip alegoric felurite nume, pentru a arăta simplitatea credinței. În Evanghelie se zice: Stând Domnul pe țărm, le-a zis ucenicilor, care pescuiau: «Copii, nu aveți ceva de mâncare?» (Ioan 21, 4-5) I-a numit «copii» pe ucenicii Săi, bărbați în toată firea. Au adus la El copii, spune Scriptura, ca să-i binecuvânteze cu punerea mâinilor, dar când ucenicii i-au oprit, Iisus le-a zis: Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine; căci a unora ca acestora este Împărăția cerurilor (Matei 19, 13-14). Ce vor să spună aceste cuvinte o arată Însuși Domnul când zice: Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi ca acești copii, nu veți intra în Împărăția cerurilor (Matei 18, 3). Domnul nu vorbește aici alegoric despre a doua naștere, ci ne spune să ne asemănăm cu copiii, să fim nevinovați ca ei. Și Duhul prorocesc ne socotește copii, căci zice: Copiii, luând ramuri de măslin sau de finic, au ieșit întru întâmpinarea Domnului și strigau, zicând: «Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului! (Ioan 12, 13) Lumină, slavă și laudă, însoțite de rugăciune, se cuvin Domnului! Căci așa se traduce în limba greacă cuvântul «osana».
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST |
| În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică). |
În vremea aceea, unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului și a șezut la masă. Și iată, o femeie din oraș, care era păcătoasă, aflând că prânzește în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir și stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele și cu părul capului ei să le șteargă, și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este aceasta, ar ști că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: socotesc că cel căruia i s-a iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu mi-ai dat, ea însă Mi-a spălat picioarele cu lacrimi și le-a șters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, nu a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îți spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis către ea: Iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei care ședeau cu El la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta Care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credința ta te-a mântuit, mergi în pace. Luca 7, 36-50 (Pocăința femeii păcătoase)
Citește în continuare ‘Pocăința, scara care ne urcă acolo de unde am căzut’
| DUMINICA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, luându-i cu El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“. Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce-#i vom cere“. Iar El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Iar ei I-au zis: „Dă-ne să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“. Dar Iisus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“ Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi Iisus le-a zis: „Într’adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s’a pregătit“. Şi auzind cei zece, au prins a se supăra pe Iacob şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: „Ştiţi că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mari ai lor le stăpânesc; dar între voi să nu fie aşa, ci cel ce va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie tuturor slugă; că nici Fiul Omului n’a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“.
În aceiaşi zi se citeşte şi Evanghelia Cuvioasei Maria Egipteanca
|
| DUMINICA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Ap. Evrei |
| raţilor, Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu!
În aceiaşi zi se citeşte şi (III, 23-29)
|
Citește în continuare ‘Avatarurile libertății în societatea contemporană’
În Taina Cununiei, iubirea nu mai este doar un sentiment, ci este și un act de credință și credincioșie, un semn al asumării Crucii, deci un act de asceză, care biruie și puterea morții: „Darul iubirii, care este dat prin Taina Cununiei de binecuvântarea lui Dumnezeu, este un dar veșnic și iubirea nu poate fi desființată, nu poate înceta odată cu moartea. Aceasta reprezintă garanția faptului că nunta creștinească se săvârșește în veșnicie” (Pr. Prof. dr. Dumitru Staniloae).
Citește în continuare ‘„Nunta creștinească se săvârșește în veșnicie”’
„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții că ești Ilie, iar alții că ești unul dintre proroci. Și El i-a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu ești Hristos. Și El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze.” Marcu 8, 27–31
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea au ieşit Iisus şi ucenicii Săi prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“ Ei i-au răspuns, zicând: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre profeţi“. Şi El i-a întrebat: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?“ Răspunzând Petru, I-a zis: „Tu eşti Hristosul!“ Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie.
În aceiaşi zi se citeşte şi Evanghelia pentru cei morţi
|
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Ap. Evrei |
| raţilor, Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini, închipuire a celei adevărate, ci chiar în Cer, ca să Se înfăţişeze, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori – ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa. Şi precum este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire. |
Vineri seara, în săptămâna a cincea a Postului Mare, în timpul Utreniei zilei liturgice de sâmbătă, se citeşte Imnul Acatist al Maicii Domnului, cunoscut şi sub numele de Acatistul Bunei Vestiri. Acest imn datează din secolul al şaptelea şi se datorează recunoştinţei locuitorilor Constantinopolului faţă de Maica Domnului pentru izbăvirea cetăţii de o invazie străină. Astăzi, cântăm acest imn ca mulţumire pentru ajutorul primit de la Maica Domnului, cea pururea rugătoare pentru noi în faţa Mântuitorului Hristos.
Citește în continuare ‘Imnul Acatist, mulţumire şi evlavioasă admiraţie către Maica Luminii’
Când observi neputințele altora și te mândrești în sinea ta înaintea celorlalți, trebuie să-i răspunzi gândului diavolesc: „Eu sunt mai rău decât toți”. Și, chiar dacă nu simți acest lucru, totuși să-l spui.
Bătrânul Amfilohie le spunea călugărițelor sale: „Eu doresc ca voi să întemeiați stații de rugăciune pe insulele noastre. Eu vreau să ascult vocea Domnului în voi. Vreau ca Domnul să vorbească prin inima voastră! Să devină tron al lui Dumnezeu prin Rugăciunea lui Iisus”.
Bătrânul Amfilohie spunea, referitor la omul mândru: „Omul mândru nu atrage pe nimeni. Și dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăție și sfințenie”.Sfântul Vasile cel Mare, Omilia a XXII-a către tineri, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 318-319
„Copii, noi gândim că viața aceasta omenească n-are absolut nici o valoare și nu socotim, nici nu numim în general «bine» ceva a cărui folosință se limitează la această viață pământească (cf. Coloseni 3, 2)! Nici faima strămoșilor, nici puterea trupului, nici frumusețea, nici măreția, nici cinstea dată de toți oamenii, nici chiar demnitatea de împărat, în sfârșit, nimic din ceea ce poate fi numit de oameni «mare» nu socotim că e vrednic de dorit și nici nu-i admirăm pe cei ce-l au, ci, prin nădejdile noastre, mergem mai departe și facem totul pentru pregătirea celeilalte vieți (cf. Matei 6, 33).
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente