31
mai
21

Când i se dă omului înger păzitor ?

Când i se dă omului înger păzitor? La zămislire, la naștere sau la Sfântul Botez?

După Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos îngerul păzitor se dă omului la Sfântul Botez. Acest lucru se poate înțelege din rugăciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice așa: „Însoțește-i viața lui cu înger de lumină, ca să-l izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui viclean, de demonul cel de amiază și de nălucirile rele”. Pe lângă îngerul păzitor, Dumnezeu trimite omului și alți îngeri în viață spre a-l ajuta, a-l îndrepta și a-l mângâia în ispitele și încercările luptelor duhovnicești prin care trece omul în acest veac.

Despre aceasta vorbește dumnezeiescul Apostol Pavel, zicând: „Au nu sunt duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moștenească mântuirea?” (Evrei 1, 14). Cu aceste cuvinte, Apostolul înalță cugetele ascultătorilor și mângâie foarte mult pe creștini, fiindcă arată că Dumnezeu are multă purtare de grijă pentru dânșii, de vreme ce „pe îngeri, care covârșesc pe oameni, i-a rânduit să slujească pentru mântuirea oamenilor”.

Dar vedem că, atât în Legea Veche, cât și în Legea Darului, îngerii au fost trimiși de Dumnezeu să ajute și să slujească oamenilor celor aleși, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Isus Navi, Ghedeon, Manase, prorocul David, Ilie Tesviteanul, Sedrah, Mesah și Abdenago, Daniel prorocul, Iosif, Fecioara Maria, păstorii de la Betleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutașul, Apostolul Pavel și alții. Prin aceste câteva mărturii am arătat că Preabunul Dumnezeu ne rânduiește nouă îngeri păzitori, nu numai la Sfântul Botez, ci și în toată viața, ajutând pe calea mântuirii pe cei drepți, care Îl iubesc și cred întru El.

Arhimandritul Ilie Cleopa

Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5,

Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pag. 86-87

Doxologia


0 Responses to “Când i se dă omului înger păzitor ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 318.640 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: