02
iun.
21

Frica de Dumnezeu a fost preschimbată în dragoste atunci când Hristos S-a făcut Om

Noi, creștinii, înțelegem frica lui Dumnezeu ca dragoste și ca evlavie și ca respect și cinstire către Tatăl nostru, Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl nostru Cel tandru. Nu este dictator sau tiran, despot absolutist cum Îl considerau și Îl mai consideră încă unii. „Evreii, zice Sfântul Clement, L-au făcut pe Dumnezeu tiran despotic, și nu părinte. Însă frica pe care o au robii față de tiranii despotici o au din ură”.

Pilduitor este, zice Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, că „Vechiul Testament… în timp ce poruncea înaintașilor noștri evrei frica și teroarea… promitea că Dumnezeu va da oamenilor un nou legământ… fără frică și teroare”.

Și Sfântul Clement ne înfățișează următoarele: „În poporul vechi – evreu – exista Vechiul Testament, iar legea învăța poporul prin frică… Însă poporului celui nou – creștin – i s-a dăruit de la Dumnezeu un Nou Testament… și frica a fost schimbată în dragoste”.

Așa că noi nu mai avem astfel de frică-groază față de Dumnezeul nostru. Avem frica-respect, cinstire, dragoste, evlavie.

Arhimandritul Spiridonos Logothetis

Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii,

traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica,

Editura Sophia, București, 2001, pag. 91

Doxologia


0 Responses to “Frica de Dumnezeu a fost preschimbată în dragoste atunci când Hristos S-a făcut Om”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 318.640 hits
iunie 2021
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: