05
iun.
21

Copiii mici în faţa dispozitivelor digitale

Lumea de astăzi nu mai seamănă cu lumea de acum un an și nici cu ­lumea de ieri. În încercarea de adaptare, actul educației a suferit și ­suferă și el numeroase mutații. Educația tradițională, cu tabliță și cretă sau cu creionul și stiloul, a lăsat locul educației digitale și ­principiilor noi și novatoare ale acesteia. Părinți și copii, fiecare ­încearcă să se adapteze cu cât mai multă eficiență și succes. În timp ce copiii sunt ­nativi digitali, iKids, ­eGeneration, părinții sunt intruși și migranți ­într-o lume pe care nu o cunosc deplin și, în consecință, nu o ­stăpânesc. Ceea ce pentru copii este o ­pasiune, pentru părinți este o nevoință.

Deși o mare parte din literatura de specialitate despre tehnologia digitală evi­den­țiază riscurile la care sunt expuși cei care o folosesc, de mare importanță este atitudinea specifică învăţăturii de credință ortodoxă care, vorbind despre lume, consideră că aceasta este neutră din perspectivă morală. Lumea, trupul și lucrurile materiale nu sunt nici bune prin excelență, deși au fost create bune și spre desăvârșire, dar nici rele prin ființa lor, chiar dacă în ele s-a insinuat, prin cădere, păcatul. Însă, în funcție de atitudinea omului, ele pot deveni suport al unei vieți duhov­nicești înalte sau, dimpotrivă, din lipsă de cumpătare și echilibru, mijloace ale căderii noastre spirituale. Prin urmare, atitudinea fiecăruia dintre noi este cea care le face bune sau rele. În timp ce creștinul curat sufle­tește le vede pe toate a fi bune și frumoase, pătimașul le pângă­rește pe toate, chiar și fără să le atingă cu mâna, doar cu gândul și privirea.

Dintr-o astfel de perspectivă, tehnologia digitală are numeroase aspecte pozitive: ușurează și înfrumusețează viața omului, ajută la comunicarea imediată și facilă, lărgește volumul de infor­mații, înlătură, măcar aparent, singurătatea și tristețea, ba chiar „mediază” cunoașterea și relațio­narea socială, dezvoltă abilități motorii, vizuale etc. Pentru a beneficia de toate acestea, părinții trebuie să fie familiarizați cu ele și să aibă o bună cunoaștere a etapelor dezvoltării copilului și a specificului acestora.

„Reputația virtuală” a „digi-prichindeilor” 

La întrebarea: „Când începe educația copilului?”, răspunsul este: înainte de naștere, încă de la prima întâlnire a celor care, mai întâi prieteni, vor deveni, apoi, soți și părinți. De la primele lor plimbări, în care își destăinuie idealurile de viață, cei doi prieteni își fac o idee clară despre valorile pe care fiecare vrea să le cultive în familia lor, inclusiv cele referitoare la numărul copiilor și educația oferită acestora.

Odată căsătoriți, atitudinea cultivată de viitorii părinți, în familie și, în mod deosebit, în perioada sarcinii, este capitală. Și nu doar obiceiurile, rutina zilnică, dar și comportamentele digitale. Cercetările au arătat că simpla prezență a unui telefon mobil purtat de mamă aproape de locul în care se află pruncul său, de pântece, predispune embrionul la viitoare probleme comportamentale. O megaanaliză în care au fost observați 13.000 de copii a descoperit că utilizarea de 2-3 ori pe zi a telefonului mobil de către mamă chiar și pentru convorbiri relativ scurte crește cu 54% riscul la viitorii copii să aibă probleme comportamentale, cu 35% de a suferi de sindromul hiperacti­vității, cu 25% de a avea probleme emoționale și cu 24% pe acela de a dezvolta dificultăți de relațio­nare cu ceilalți copii.

Studiile recente au constatat că la 42 de minute după ce s-au născut bebelușii pot imita expresiile faciale ale unui adult, precum zâmbetul și grimasa. Iar ceea ce este surprinzător, chiar dacă adeseori trece neobservat, în primul minut după naștere, dacă cineva susține capul bebelușului, acesta îl va întoarce în direcția din care se aude vocea mamei în 100% din cazuri, iar în direcția din care se aude vocea tatălui în 80% din cazuri, acestea fiind și primele momente de creare a unui atașament ulterior.

Unii specialiști vorbesc despre „identitatea” sau despre „repu­tația virtuală” a unei persoane care este creată, în unele cazuri, încă din perioada în care aceasta este în pântecele mamei sale şi trimite bucuroasă ecografia viitorului copil celor apropiați. O cunoscătoare a acestor realități arăta că „multe dintre reputațiile digitale ale unora au debutat cu o ecografie. Astăzi, reputațiile digitale ale copiilor sunt adesea construite – fără ca ei să știe sau să fie de acord – de către oamenii care îi iubesc cel mai mult. Totul începe într-un mod nevinovat – mame însărcinate, nerăbdătoare să împărtășească rezultatul unei ecografii, tați mândri să distribuie fotografii la scurtă vreme după naștere și bunici fericiți care vor să arate lumii poze de la petreceri, din vacanțe, de la reuniunile de familie și așa mai departe. Toate acestea se adună și, înainte să vă dați seama, panoul digital al copilului vostru este plin de informații”. Se vorbește chiar despre fenomenul de „sharenting” sau chiar de „oversharenting”, acesta din urmă fiind înțeles ca un exces de detalii din viața copiilor, pe care îl oferă părinții, în spațiul digital.

Astfel, 90% din copiii de 2 ani au deja un profil pe internet, cu fotografii și informații postate la numai câteva săptămâni de la naștere. 32% din părinți spun că au postat, în medie, pe lună, între 11 și 20 de fotografii în care apare copilul lor.

Părinții postează pe rețelele sociale în medie 1.500 de imagini cu copilul lor, înainte ca acesta să împlinească vârsta de 5 ani, iar 28% din părinți spun că nu s-au gândit niciodată să-l întrebe pe copilul lor dacă îl deranjează faptul că încarcă imagini cu el în mediul virtual.

Aceiași specialiști vorbesc despre copiii de astăzi, numindu-i „digi-prichindei” sau „tehno-puști”, pentru care gadget-urile oferite de părinți constituie adevărate „suzete digitale”, „bone electronice” sau „babysitteri” electronici. Adeseori, pentru a-și desfășura activi­tățile din programul personal și pentru a ști copilul cu atenția sa și așa fragilă ocupată, părinții îl așază în cărucior, iar căruciorul în fața ecranelor, privându-l de comunicarea caldă și afectuoasă directă. Dacă în anii ‘80 vârsta medie la care un copil începea să se uite la televizor era de aproximativ 4 ani, în zilele noastre ea a coborât la 4 luni.

Un studiu efectuat pe copiii între 6 luni și 4 ani a arătat că 70% din părinți folosesc dispozitivele lor digitale pentru a-i ține ocupați pe copii sau a-i calma atunci când desfășoară activități casnice, în căminul lor, 65% le folosesc cu același scop în spațiile publice; 58% în timp ce sunt ocupați, în oraș, cu drumul, și 28%, înainte de culcare. Părinții nu realizează pericolul la care îl expun de copil. Dr. Dimitri Christakis, directorul Centrului pentru Sănătatea, Comportamentul și Dezvoltarea Copilului din cadrul Spitalului de Copii din Seattle, a observat că „dacă un copil a privit mai mult la televizor între vârstele de 1 an și 3 ani, probabilitatea ca acel copil să dezvolte probleme de atenție până la vârsta de 7 ani este mai mare. La fiecare patru ore de uitat la televizor pe zi, riscul de apariție a unor dificultăți de atenție și concentrare crește cu aproximativ 10%. Dimpotrivă, cu cât un copil primește o stimulare cognitivă mai consecventă până la vârsta de 3 ani (de pildă, i se citește sau i se vorbește mult), cu atât este mai mică probabilitatea ca acesta să aibă probleme de atenție și concentrare”.

Nevoia de relaționare cu persoane reale 

Studiile de psihologie a copilului, având la bază datele recente din domeniul neuroștiințelor și vorbind despre dezvoltarea neuronală, arată că un nou-născut are trilioane de neuroni, aceștia, la rândul lor, putând da naștere, fiecare, la aproximativ 2.500 de sinapse, toate așteptând să fie activate. Când sunt folosite, aceste sinapse creează noi conexiuni, care, prin repetare, se consolidează, modelând, în anii ce urmează, comportamentul copilului. Neuronii nefolosiți și conexiunile sinaptice care nu sunt repetate dispar, lăsând loc conexiunilor deja existente. Procesul acesta de maturizare neuronală și sinaptică, parte a neurogenezei sau plasti­cității cerebrale, se întinde până la vârsta de 25 de ani. Acest lucru permite formularea a două obser­vații: pe de o parte, părinții trebuie să fie foarte atenți la caracterul constructiv sau, dimpotrivă, negativ al experiențelor pe care le oferă copiilor, odată ce acestea sunt „inscripționate” pe creierul lor, iar pe de altă parte, la selecția acestora, odată ce, la vârstă mică, nu au discernământ și capacitate de selecție.

În privința dezvoltării limbajului la copiii mici, o dezbatere largă a fost în jurul a ceea ce se numește „media educațională”, adică acele programe sau aplicații digitale care ar avea menirea de a ajuta copilul să învețe cuvinte și expresii noi. Și în această pri­vință studiile arată că filmulețele create în acest scop sunt ineficiente atunci când este vorba despre dobândirea de noi cuvinte și lărgirea lexicului la copiii de 1-3 ani. Un studiu efectuat la copiii între 12-18 luni a vrut să observe dacă aceștia pot învăța mai repede 25 de cuvinte noi prin intermediul unui ecran sau prin interacțiune cu o persoană reală. Astfel, un grup de copii a urmărit timp de patru săptămâni, de câteva ori pe săptămână, DVD-uri ce conțineau aceste cuvinte, în timp ce altor copii de aceeași vârstă le-au fost prezentate cuvintele de către părinți, în interacțiunile lor zilnice. Rezultatul observat a fost acela că prichindeii au reținut cele mai multe cuvinte de la părinții lor, chiar dacă le-au repetat de mai puține ori decât cei din fața ecranului.

Tot cu referire la această perioadă din viața copiilor cu vârsta între 0-3 ani, specialiștii insistă asupra creării unui atașament sigur și securizant, odată ce acesta îi va însoți întreaga lor viață. De mare importanță este comunicarea părinților prin priviri pline de afecțiune. Într-o cercetare desfășurată în anul 1975, deci cu mult timp înainte de apariția dispozitivelor mobile și intitulată „Still Face” („Față de gheață/împietrită”), supravegheată de dr. Edward Tronick de la Harvard, specialist în psihologia dezvoltării, unor mame cu copii de 6 luni li s-a solicitat să se joace în mod animat cu bebelușii. Mama și copilul își oglindeau reciproc expresiile faciale. La un moment dat, s-a cerut mamelor să „înghețe” brusc expresia feței. Copiii au răspuns printr-un tipar general. La început, au părut speriați și îngrijorați. Apoi au încercat să recâștige simpatia mamei și să restabilească din nou conexiunea cu ea, dar văzând ca aceasta rămâne împietrită, dădeau semne de neliniște și confuzie, iar apoi întorceau capul, triști și necon­solați, unii dintre ei izbucnind în plâns. Testele cu tații copiilor au avut același rezultat.

Studii similare au insistat asupra necesității atingerii și mângâierii copiilor, mai ales la aceste vârste fragede. Două cercetări stârnesc parcă în mod deosebit interesul. Dr. Dean Ornish, autorul lucrării Dragoste și supra­viețuire. Relațiile bune vă conferă sănătate și o stare de bine, a constatat că atingerea calmează și înlătură teama și tristețea.

La „Touch Research Institute” din Miami, copiii născuți prematur, care au primit trei masaje zilnic, făcute cu afecțiune, timp de zece zile, au luat în greutate cu 47% mai repede și au ieșit din spital cu șase zile mai devreme, ceea ce a redus costurile cu 10.000 de dolari pentru fiecare copil.

Într-un mod asemănător, s-a descoperit că masajul și mângâierile pline de afecțiune sunt utile în tratarea astmului, autismului, durerilor de spate, depresiei, întârzierilor în dezvoltare, dermatitei (psoriazis), diabetului, dereglărilor de nutriție (bulimie), bolilor cardiace, tahicardiilor, artritei reumatoide juvenile, dereglărilor cauzate de stresul posttraumatic, cancerului și a unei vaste game de alte boli, la orice vârstă.

Lipsa de contact, dimpotrivă, poate duce la însingurare, izolare și moarte. Un experiment bine cunoscut în acest sens este cel desfășurat de împăratul german Frederic al II-lea (1194-1250), care a vrut să afle ce limbaj ar folosi copiii dacă ar fi crescuți fără să audă pe cineva vorbind. Astfel, el a dispus ca mai mulți nou-năs­cuți să fie separați de părinții lor și încredințați unor doici, care îi hrăneau și îi schimbau, dar fără să îi atingă afectuos. Rezultatul? Acești copii nu au învățat niciodată un limbaj, din cauză că au murit înainte să poată vorbi. În anul 1248, istoricul Salimbene scria despre acești copii: „Nu au putut să trăiască fără mângâiere”.

Toate cercetările de acest gen subliniază importanța relației copilului cu persoane reale şi stări emoționale pozitive, nu cu dispozitive reci, oricât de atractive ar putea să pară acelea. Comunicarea verbală și non-verbală, deprinderea și echilibrarea stărilor sufletești se deprind și se consolidează într-o relație iubitoare cu persoane, și nicidecum cu lucruri.

Psihopedagogii chiar recomandă părinților ca în locul jocurilor video să folosească jucăriile tradi­ționale care dezvoltă la copil abi­lități multiple și superioare. Jucăriile, joaca și jocurile reale îl ajută să capete autocontrol, empatie și reziliență.

Alături de comunicare și joacă, odată cu creșterea în vârstă, sunt recomandate poveștile citite de părinți. Acestea trebuie să aibă un caracter istoric, moral și religios înalt, prezentând nu „super­eroi digitali”, fantastici, inexis­tenți în lumea reală, ci modele concrete, ce pot fi urmate și imi­tate. Lectura religioasă, din Sfânta Scriptură și din literatura creștină, oferă de la cele mai fragede vârste modele sublime de viață și moralitate. 

Recomandări și îndrumări digitale parentale 

Sintetizând recomandările pe care le fac cei mai buni cunoscători ai oportunităților, dar și ai pericolelor pe care le presupune tehnologia digitală, Academia Americană de Pediatrie recomanda părinților, încă din anul 1999, să interzică orice fel de acces la mass-media copiilor mai mici de 2 ani și înlocuirea acestuia cu activități benefice pentru dezvoltarea lor fizică și psiho-emo­țională, precum joaca în aer liber și cu persoane reale, jocurile ima­ginative, ascultatul unor povești și cântece etc.

După vârsta de 2 ani, aceeași academie recomandă limitarea strictă a timpului vizionării la una, cel mult două ore pe zi, nu de conținuturi digitale „educative”, relativ ineficiente, ci de comunicare pe cale video cu persoane dragi din familie, aflate departe și sub directa și responsabila supraveghere a părin­ților. Chiar și în cazul acestor întâlniri sau videoconferințe se recomandă ca micuțul să fie ținut în brațe de părinte, care să îi explice cine este persoana pe care o vede și în ce scop are loc întâlnirea „mediată de tehnologia digitală”.

Așadar, ar fi util ca părinții copiilor cu vârste între 1-7 ani să pună în practică următoarele 10 recomandări ale Academiei Americane de Pediatrie:

1. Nu uitați: cel mai mult contează relațiile personale.

2. Integrați utilizarea tehnologiei în procesul de învățare socială și emoțională.

3. Faceți din tehnologie un instrument care să vă fie de un real folos.

4. Aveți încredere în propriile instincte, atunci când intuiți pericolele expunerii digitale.

5. Învățați-i pe copii să folosească tehnologia ca pe un mijloc de învățare adaptat secolului al XXI-lea.

6. Asigurați-le copiilor experiențe tehnologice benefice, care să contribuie la dezvoltarea lor fizică și emoțională.

7. Faceți din utilizarea diferitelor forme de media o experiență lingvistică bogată, povestind despre relația voastră cu tehnologia și spre acumularea de cuvinte și noțiuni noi.

8. Ajutați-i pe copii să progreseze de la statutul de consumatori de media digitală la creatori de conținuturi.

9. Atenție la momentele în care voi înșivă folosiți tehnologia în fața copiilor.

10. Fiți buni mentori.

Și mai sintetic, Asociația Na­țională pentru Educația Copiilor Mici din SUA a elaborat în anul 2012 o declarație prin care recomanda:

– Pentru copiii de până la 18 luni să fie evitată utilizarea ecranelor, cu excepția celor care permit convorbirile video la distanță.

– Pentru copiii cu vârsta între 18 și 24 de luni, părinții pot introduce, opțional, produse de media digitală, cuprinzând programe educative calitative, pe care să le urmărească alături de copiii lor.

– Pentru copii între 2 și 5 ani să fie alese doar programe calitative, iar urmărirea lor trebuie limitată la o oră pe zi.

Sufletul fraged al copilului, spunea Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994), se aseamănă cu un disc gol, pe care părinții și educatorii inscripționează muzică. Dacă muzica a fost bine aleasă, fiind una religioasă, aceeași muzică va fi redată de aceste „discuri”. Dacă, dimpotrivă, am înregistrat pe ele muzică păcătoasă, „discurile” nu pot reda muzică frumoasă decât dacă sunt șterse și reinscrip­ționate, proces care cere mai mult efort și mai multă răbdare. Sufletul copilului este ca un astfel de disc şi responsabilitatea pă­rinților este să transmită copiilor cunoștințele și deprinderile cele mai frumoase și înalte.

Începând de la această vârstă fragedă ia naștere nu doar un tipar de relație cu tehnologia digitală, atât de prezentă în lumea și viața noastră, ci și stilul de viață al copilului, omul deplin, aflat încă în formare. Iar această relație poate fi una de echilibru și de discernământ, folosind tehnologia ca pe un instrument de folos și aflat sub controlul său sau, dimpotrivă, una bolnăvicioasă, de dependență sau adicție înrobitoare față de aceasta, ceea ce conduce la însingurare și tristețe, la boli grave trupești și sufletești.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Copiii mici în faţa dispozitivelor digitale”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 318.640 hits
iunie 2021
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: