09
iul.
21

Laudele bisericeşti

În Biserică sunt Șapte Laude, care reprezintă sfintele slujbe ce se oficiază zilnic în cultul ortodox. Slujbele acestea se numesc laude pentru că prin ele Îl lăudăm şi Îl preamărim pe Dumnezeu. Sunt în număr de şapte după cuvântul psalmistului: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale” (Psalmi 118, 164).

Cele Șapte Laude sunt următoarele: Ceasul IX, Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul I, Ceasul III şi Ceasul VI.

Ceasul IX se oficiază în jurul orei 15 şi ne aminteşte de momentul când Domnul nostru Iisus Hristos „Şi-a dat duhul” (Luca 23, 46) pe Cruce. La acest Ceas rememorăm moartea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Jertfa Lui pentru mântuirea noastră. Acest lucru este mărturisit şi în slujba Ceasului IX: „Cel ce în ceasul al nouălea pentru noi cu trupul moarte ai gustat, omoară cugetul trupului nostru, Hristoase Dumnezeule, și ne mântuiește pe noi”.

Vecernia este slujba de seară ce ne aminteşte, prin rugăciunile, lecturile scripturistice şi cântările ei, de timpul ce precede Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos şi mai ales de purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu faţă de neamul omenesc, pe care l-a pregătit pentru venirea Fiului Său în lume.

Pavecerniţa este Lauda ce ne pregăteşte pentru timpul nopţii, fiind numită şi Rugăciunea de la începutul nopţii. Din această pers­pectivă, Pavecerniţa cuprinde rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite în ziua care se încheie, dar şi pentru iertarea păcatelor săvârşite. În acelaşi timp ne rugăm şi pentru ocrotire în noaptea ce urmează, dar mai ales să nu fim lăsaţi pradă morţii fără de veste. Prin această slujbă cerem Bunului Dumnezeu ajutor şi pază pentru a trece în pace noaptea. Prin această Laudă ne amintim de coborârea cu sufletul la iad ­a Mântuitorului nostru ­Iisus Hristos.

Miezonoptica este slujba ce în practica bisericească precede Utrenia, prin care împlinim cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva, venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă zic tuturor: Privegheaţi!” (Marcu 13, 33-37) Toate cântările şi rugăciunile acestei slujbe ne îndeamnă la priveghere, la trezvie duhovnicească, pentru a fi pregătiţi de venirea Domnului.

Utrenia este Lauda bisericească ce reprezintă slujba de dimineaţă care aminteşte de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este unită cu Ceasul I. În Utrenie îi ­cinstim prin imnurile bisericeşti pe Apostoli, pe Mucenici, pe Mărturisitorii credinţei şi pe toţi oamenii sfinţi care L-au vestit lumii pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar în duminici, la Utrenie, prin cele 11 pericope evanghelice ale Învierii, pe care preotul le citeşte din Sfântul Altar reprezentând îngerul ce vesteşte femeilor mironosiţe din mormântul gol că Hristos a înviat, ni se arată că la baza credinţei noastre stă Învierea Domnului.

Ceasul I, prin psalmii şi rugăciunile ce se citesc, reprezintă ofranda de laudă pe care o aducem la începutul zilei lui Dumnezeu, Căruia ne rugăm: „Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina Feței Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată. ­Îndreptează pașii noștri spre ­lucrarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi”.

Ceasul III cuprinde psalmi şi rugăciuni care amintesc de prinderea Mântuitorului şi răstignirea Sa: „Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea” (Marcu 15, 25). Tot la această Laudă se face amintire şi de momentul pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli la Cinci­zecime. Această slujbă se oficiază la ora 9 dimineaţa.

Ceasul VI ne aminteşte de răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos şi se oficiază la ora 12. În rugăciunile acestei slujbe Îi mulţumim Domnului pentru mântuirea pe care am primit-o prin jertfa Sa de pe Cruce.

Ziarul Lumina


0 Responses to “Laudele bisericeşti”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 319.872 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: