Arhivă pentru 20 iulie 2021

20
iul.
21

Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul – Părintele Calistrat 20.07.2021

20
iul.
21

Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan.

Citește în continuare ‘Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul’

20
iul.
21

Prorocii și rolul lor în prevestirea lui Mesia

„În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.” Luca 4, 22-30 (Iisus vorbește în sinagogă)

Citește în continuare ‘Prorocii și rolul lor în prevestirea lui Mesia’

20
iul.
21

20 iulie – Sfântul și slăvitul proroc Ilie Tesviteanul [ TRINITAS TV ]

20
iul.
21

EVANGHELIA ZILEI: 2021-07-20

Sfântul slăvitul Prooroc ILIE Tesviteznul

Evanghelia de la Luca
(IV, 22-30)

n vremea aceea se mirau toţI de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Nu este acesta oare fiul lui Iosif?…“. Şi El le-a zis: „Nici o’ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!; pe toate câte-am auzit că s’au făcut în Capernaum, fă-le şi aici, în patria ta?“. Şi le-a zis: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa. Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s’a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul, şi la nici una din ele n’a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s’a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“. Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s’au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce jos. Dar El, trecând prin mijlocul lor, S’a dus.
MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XII, 14-16; 22-30)

n vremea aceea, fariseii au făcut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L piardă. Iisus însă, dându-Şi seama, a plecat de acolo. Şi mulţi au venit după El şi pe toţi i-a vindecat. Dar le-a poruncit să nu-L dea în vileag, Atunci au adus la El un demonizat orb şi mut şi l-a vindecat, încât cel orb şi mut vorbea şi vedea. Iar mulţimile toate se mirau, zicând: „Oare nu este Acesta Fiul lui David?“ Fariseii însă, auzind, ziceau: „Acesta nu-i scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor“. Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „Orice împărăţie care se dezbină în sinea ei se pustieşte, şi oricare cetate sau casă care se dezbină în sinea ei nu va dăinui. Şi dacă Satana îl scoate pe Satana, s’a dezbinat în sinea lui, dar atunci, cum va dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu îi scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Dar dacă Eu îi scot pe demoni cu Duhul lui Dumnezeu, iată că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi! Sau cum poate cineva să intre în casa unui om tare şi să-i răpească lucrurile, dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa? Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea, iar cel ce nu adună cu Mine, risipeşte.
20
iul.
21

Apostolul Zilei: 2021-07-20

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Sfântul slăvitul Prooroc ILIE Tesviteznul

Ap. Romani
(XIV, 9-18)

raților, pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți, și peste vii. Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea Judecății lui Dumnezeu. Căci scris este: „Viu sunt Eu, zice Domnul. Tot genunchiul să Mi se plece și toată limba să dea slavă lui Dumnezeu”. Deci, dar, fiecare dintre noi va da seama despre sine lui Dumnezeu. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați aceasta: Să nu dați fratelui prilej de poticnire sau de sminteală! Știu și sunt încredințat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândește că e ceva întinat; pentru acela, întinat este. Dar dacă, pentru mâncare, fratele tău se mâhnește, nu mai umbli potrivit iubirii. Nu pierde, cu mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Nu lăsați ca bunul vostru să fie defăimat! Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. Iar cel care slujește lui Hristos, în aceasta este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni.



Blog Stats

  • 319.899 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugaţi-vă Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte