Arhivă pentru 5 august 2021

05
aug.
21

„Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase, Dumnezeule…”

Cuvintele din titlul articolului de faţă sunt primele din troparul sărbătorii de astăzi, Schimbarea la Faţă a Domnului. Acest tropar este o sinteză dogmatică a sensurilor teologice ale acestui praznic împărătesc. „Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase, Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.” Din acest tropar înţelegem că pe Tabor cei trei ucenici ai Domnului au avut bucuria de a vedea slava lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe cât au putut ei ca oameni în trup să înţeleagă şi să perceapă. Această vedere minunată a luminii taborice în care S-a schimbat la faţă Hristos Domnul au căutat-o toţi isihaştii din istoria Ortodoxiei şi au găsit-o prin asceză şi rugăciune. La vederea acestei lumini suntem şi noi chemaţi, mai ales că în finalul troparului acestei zile de sărbătoare ne rugăm ca lumina lui Hristos „cea pururea fiitoare” să ne „strălucească şi nouă, păcătoşilor”.

Citește în continuare ‘„Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase, Dumnezeule…”’

05
aug.
21

Lupta din adâncul inimii

„În vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: Știi că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsați-i pe ei; sunt călăuze oarbe orbilor; și, dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Lămurește-ne nouă pilda aceasta. El a zis: Acum și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, blasfemii. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. Și, ieșind de acolo, a plecat Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului.” Matei 15, 12-21 (Faptele care îl întinează pe om)

Citește în continuare ‘Lupta din adâncul inimii’

05
aug.
21

5 august – Sfantul Cuvios Iacob de la Neamt [ TRINITAS TV ]

05
aug.
21

EVANGHELIA ZILEI: 2021-08-05

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XV, 12-21)

n vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: „ştii că fariseii, auzind acest cuvânt, s’au scandalizat?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu Cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi-i; sunt călăuze oarbe orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă“. Şi Petru, răspunzând, I-a zis: „Lămureşte-ne parabola aceasta“. Iar El a zis: „Chiar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi iese afară? Dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoţii, mărturii mincinoase, defăimări. Acestea sunt cele ce-l spurcă pe om; dar a mânca fără să-şi fi spălat mâinile, asta nu-l spurcă pe om“. Şi ieşind de acolo, Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului.
05
aug.
21

Apostolul Zilei: 2021-08-05

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Corinteni
(VII, 24-35)

raților, fiecare în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu. Cât despre fecioare, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare. Socotesc, deci, că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de față: bine este pentru om să fie așa. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Dacă însă te vei însura, n-ai greșit. Și fecioara, de se va mărita, n-a greșit. Numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor. Eu însă vă cruț pe voi. Și aceasta v-o spun, fraților: că vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei ce au femei să fie ca și cum nu ar avea. Și cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece. Dar eu vreau ca voi să fiți fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă femeii, și este împărțire; și femeia nemăritată și fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfinte și cu trupul și cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului. Și aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip și alipirea de Domnul fără clintire.



Blog Stats

  • 323.453 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte