28
aug.
21

Fiecare copil trebuie încurajat să se dezvolte ca persoană distinctă

Demonstrat științific: 10 sfaturi care te ajută să-ți faci copilul fericit  - delamamici.roImportant, în viaţa aceasta, este ca omul să poată, sădit întru Hristos împreună cu ceilalţi oameni, să se dezvolte ca personalitate distinctă şi să nu se confunde cu celelalte personalităţi. Vă aduceţi aminte, spuneam că în teologia ortodoxă Dumnezeu este Treime. Biserica Ortodoxă a dat o mare luptă în chestiunea aceasta. Tatăl este Tatăl, Fiul este Fiul. Niciodată Tatăl nu este Fiul, niciodată Fiul nu este Tatăl. Sfântul Duh este Sfântul Duh; niciodată nu este nici Tatăl, nici Fiul. Dumnezeirea este una, însă Persoanele sunt distincte; niciodată nu se confundă.

Să revenim la om. Cu toţii aparţinem neamului omenesc, unui Om; şi acel Om este Hristos. Ca persoane, de vreme ce omul a fost creat după Chipul lui Dumnezeu, suntem persoane distincte. Toate problemele de aici încep, chiar şi la copiii mici. Când un om, un copilaş, nu (este încurajat și nu) se dezvoltă ca persoană distinctă, ori se va supune patologic celorlalţi, ori va lua o atitudine duşmănoasă faţă de ceilalţi, ori se va închide în sine.

Arhimandrit Simeon Kraiopoulos

Te cunoşti pe tine însuţi? Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice, 

Editura Bizantină, Bucureşti, 2008, pag. 109

Doxologia


0 Responses to “Fiecare copil trebuie încurajat să se dezvolte ca persoană distinctă”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.334 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: