Mulțumiți Domnului pentru mila Lui și nu o refuzați din mândrie.
Citește în continuare ‘„Doamne! Tu pe toate le știi. Fă cu mine cum dorești !”’
Mulțumiți Domnului pentru mila Lui și nu o refuzați din mândrie.
Citește în continuare ‘„Doamne! Tu pe toate le știi. Fă cu mine cum dorești !”’
Hristos nu a cerut multe lucruri. Şi la a Doua Venire nu va zice: De ce nu aţi lucrat nevoinţa? Nu. Va zice: De ce nu l-aţi îmbrăcat pe sărac, de ce nu l-aţi mângâiat pe cel întemniţat? Ce sunt acestea? Faptele dragostei.
Citește în continuare ‘Poruncile lui Dumnezeu nasc fericire în sufletul omului’
Cunoscând din cercare că poruncile lui Dumnezeu pot fi împlinite doar cu îmbelșugata împreună-lucrare a harului dumnezeiesc, cerând neîncetat prin rugăciune această împreună-lucrare, creștinul nu poate să nu pună toate faptele sale bune pe seama lui Dumnezeu. Totodată, el nu poate să nu se recunoască păcătos. Pe de o parte, el a cunoscut din cercare căderea sa și neputința sa de a împlini voia lui Dumnezeu numai cu propriile sforțări; pe de alta, el și când împlinește, cu ajutorul harului, poruncile lui Dumnezeu vede neîncetatele greșeli care se nasc din neputința și starea de cădere a omului.
Citește în continuare ‘Pe toate le împlinim doar cu ajutorul lui Dumnezeu’
Părinții cei duhovnicești, vorbind despre apropierea omului de Dumnezeu, compară legătura omului cu Dumnezeu cu fierul încălzit în foc. Și spun că așa cum fierul încălzit în foc primește însușirile focului, are și el ceva din ceea ce este focul, tot așa și omul care are o legătură cu Dumnezeu intră în legătură cu Dumnezeu în așa fel încât Dumnezeu Se înfățișează pe Sine în om, îl îndumnezeiește. Dacă știm ce înseamnă un lucru încălzit, știm ce înseamnă și un om îndumnezeit. Adică ceva ce intră în legătură cu Dumnezeu, un om în care Dumnezeu Se manifestă.
„În vremea aceea s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut și au învățat. Atunci El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți care se duceau și nu mai aveau vreme nici să mănânce. Și au plecat cu corabia spre un loc pustiu, deosebi. Dar i-au văzut plecând, și mulți au înțeles și au alergat acolo pe jos de prin toate cetățile și au sosit înaintea lor. Deci, ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe. Dar, făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu și ceasul e târziu; dă-le drumul ca, mergând prin cetățile și prin satele dimprejur, să-și cumpere pâine, că nu au ce să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Dați-le voi să mănânce. Și ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți. Și aflând, I-au spus: Cinci pâini și doi pești. Atunci El le-a poruncit să-i așeze pe toți, în cete, pe iarba verde. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci. Iar El, luând cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; asemenea și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri și cu ce a rămas din pești. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați. După aceea, îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii.” Marcu 6, 30–45 (Minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor)
JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
![]() |
Un om care a fost plin de invidie a fost Saul, care a domnit înainte de David. Acesta a fost invidios și a făcut din aceasta pricină de război. După ce David a omorât pe Goliat și prin aceasta a biruit pe filisteni, poporul iudeu a făcut o frumoasă primire lui David învingătorul, devenind foarte iubit de popor, și au strigat: „Saul a biruit mii, iar David zeci de mii” (I Regi 18, 7). Regele Saul, în loc să fie fericit că David l-a scăpat de dușmani, în loc să-i fie prieten, s-a făcut dușman al lui David, zicând: „Lui îi dau zeci de mii și mie doar mii? Nu-i mai lipsește decât împărăția” (I Regi 18, 8). Și i-a devenit dușman de moarte, fiind stăpânit de duhul cel rău al invidiei. De două ori a căutat să-l omoare pe David cu sulița, pe când acesta cânta. Regele, fiind invidios pe blândețea cântărețului, a aruncat cu sulița, însă David s-a ferit și așa a scăpat. Duhul cel rău care pusese stăpânire pe Saul nu-i dădea pace, și, temându-se de David, a căutat să-l omoare chiar cu mâna sa. Văzându-se urmărit, David a fugit, iar regele împreună cu 3000 de ostași s-a pus să-l caute ca să-l piardă, deși nu-i făcuse niciun rău, ci binefaceri.
Citește în continuare ‘Dacă cineva îți aruncă pietre, tu dă-i pâine’
Societatea contemporană traversează o îngrijorătoare „evoluție” la nivelul fibrei sale spirituale, deja alterată de distopiile totalitare ale veacului trecut. Cauza primordială a derutei existențiale și intelectuale în care zace anesteziată întreaga umanitate este sistemul tehnologic actual, care tulbură în mod perfid, mai ales prin rețelele sociale, gândirea vie și dizolvă identitatea personal-comunitară a societății.
Citește în continuare ‘Conștiința mărturisitoare și gândirea vie în era rețelelor sociale’
„În vremea aceea a chemat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Și le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe cale: nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare, ci numai toiag; să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. Și le zicea: În orice casă veți intra, acolo să rămâneți până ce veți ieși de acolo. Și dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieșind de acolo, scuturați praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai ușor va fi Sodomei și Gomorei în ziua judecății decât cetății aceleia. Deci, ieșind ei, propovăduiau să se pocăiască. Și scoteau mulți diavoli și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.” Marcu 6, 7-13 (Trimiterea Apostolilor la propovăduire)
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
![]() |
Sfințenia adevărată înseamnă o stare de curăție de toate patimile sufletești și trupești, mai ales de mândrie și slavă deșartă.
Citește în continuare ‘Ce înseamnă sfințenia în adevăratul sens al cuvântului ?’
Dumnezeu nu face nicio deosebire între monahi și mireni și, în calendarul nostru, sunt mai mulți sfinți mireni decât călugări, mult mai mulți. Adică soț, soție, copii în familie.
Citește în continuare ‘Dumnezeu nu face nicio deosebire între monahi și mireni’
Nu numai prorocii aleși special de Dumnezeu și preoții aveau datoria de a oferi jertfe și binecuvântări și de a descoperi voirile dumnezeiești, ci și fiecare suflet evalvios care simțea înrârurirea dumnezeiescului har că îl împinge la cinstirea de Dumnezeu și la slujire. Adică, în afară de preoția specială a unșilor Domnului, preoții, există și o preoție generală, pe care Sfânta Scriptură o numește preoție împărătească[1]. Și într-adevăr, ce altceva era cel dintâi drept și cel dintâi mucenic Abel, dacă nu preot și jertfă în același timp, oferind jertfă curată și sfântă lui Dumnezeu, care pentru aceasta, a fost jertfit el însuși și a murit? Ce altceva era Enoh, care a prorocit în zilele lui și despre care se mărturisește că a bineplăcut lui Dumnezeu și de aceea a fost mutat, fără să cunoască moartea și care a fost hotărât de mai înainte – potrivit unei tradiții – să mărturisească în ultimele zile ale marii încercări a Bisericii, când credința va slăbi? Dar și Melchisedec care rămâne în continuare un chip al lui Hristos, potrivit Sfântului Pavel, și care l-a binecuvântat pe Avraam și sămânța lui, adică pe ceilalți patriarhi, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, așa este numit în Sfânta Scriptură[2], mai înainte de a fi consacrată de către Dumnezeu, odată cu Moise, preoția specială a unșilor Domnului.
Citește în continuare ‘Cele trei perioade ale preoției – explicate de Gheron Iosif Vatopedinul’
„În vremea aceea a venit Iisus în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Și, fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, erau uimiți și ziceau: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, și al lui Iosi, și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau în privința Lui. Dar Iisus le zicea: Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa. Și n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur învățând. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.” Marcu 6, 1–7 (Iisus în patria Sa)
MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
![]() |
Rapanele nu lipsesc din meniul cherhanalelor şi restaurantelor de la malul Mării Negre, fiind o specialitate din sudul țării şi culese, în special, de scafandri. Rapanele se înmulțesc prin ouă și trăiesc mai mult de 10 ani. Deși considerată o prădătoare prin prisma capacității sale de înmulțire rapidă, această specie de moluscă are o influenţă benefică în filtrarea apei mării.
Citește în continuare ‘Rapanele, o specialitate gustoasă din sudul ţării’
În perioada trecerii de la anotimpul cald la cel rece, la început de toamnă, cel mai frecvent este afectat aparatul respirator: plămâni, cavitate nazală, faringe, laringe, trahee, bronhii. Aerul rece și uneori prea umed poate favoriza, așadar, apariția episoadelor de tuse. Există multe specii de plante medicinale cu proprietăți emoliente și expectorante, care reduc inflamațiile căilor respiratorii, măresc secrețiile bronșice și opresc tusea uscată sau umedă.
Citește în continuare ‘Infuzia de lumânărică, un bun remediu pentru calmarea tusei’
Când numeri mulțimea păcatelor tale, socotește și pagubele care îți vin prin ele, ca să cunoști cât folos ai păgubit și să te îndemni spre durere multă și pocăință; că altfel, nimic nu folosește întristarea și durerea, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu este altă pagubă care să se vindece cu întristare și durere, decât numai a păcatului”. Pentru aceasta, toată întristarea și durerea este deșartă și nefolositoare, afară de aceasta. Așadar, cine dorește să dobândească această durere de suflet folositoare și cu totul mântuitoare, să gândească cu luare aminte și smerenie la bunătățile de care se lipsește, și la toate pagubele care îi vin din păcat, ca să știe cât de dureros trebuie să se amărască și să se pocăiască.
Citește în continuare ‘Lipsirea de Dumnezeu, cea mai mare pagubă provocată de păcat’
„În vremea aceea îl urma pe Iisus mulțime mare și îl îmbulzea. Și era o femeie care avea curgere de sânge de doisprezece ani. Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s-a atins de haina Lui. Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală. Și, îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a mărturisit tot adevărul. Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!” Marcu 5, 24-34 (Vindecarea unei femei suferinde)
LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
![]() |
„În vremea aceea, Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Mână la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pești. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El”. Luca 5, 1-11 (Pescuirea minunată)
Citește în continuare ‘Adâncul – loc al cunoașterii lui Dumnezeu’
DUMINICA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu pescarii din Galileea nu a fost întâmplătoare. În pronia divină, toate evenimentele au un obiectiv precis cu fiecare dintre noi. Apostolii Petru, Iacov și Ioan au fost căutați de către Mântuitorul Iisus Hristos în mediul lor de activitate, unde viețuiau, muncind asiduu pentru traiul zilnic.
Citește în continuare ‘Furtunile, rodul bogat, neputința și darul care împlinește’
Puterea rugăciunii părinteşti este atât de mare, încât se întâmplă ca Dumnezeu să n-o refuze, deşi de fapt ea ar trebui refuzată. Să reţinem că rugăciunea părinţilor are în faţa lui Dumnezeu o mare putere, căci dragostea fierbinte duce la rugăciune fierbinte, iar rugăciunea fierbinte nu rămâne neauzită. Pentru ce trebuie să se roage părinţii în primul rând?
Citește în continuare ‘Când are cea mai mare putere rugăciunea părinților ?’
Să te rogi și, atunci când trebuie, să le vorbești copiilor cu iubire. Mai mult să te rogi, și mai puține cuvinte să le spui celorlalți. Să nu devenim stânjenitori, ci să ne rugăm tainic și apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va încredința lăuntric dacă este primit de ceilalți cuvântul nostru. Dacă nu-i primit, nu mai vorbim. Ne vom ruga, numai, în taină. Căci și prin a vorbi devenim stânjenitori și-i facem pe ceilalți să se împotrivească, și câteodată să se răzvrătească. De aceea este mai bine să spună cineva în chip tainic, în inima celorlalți, prin rugăciunea tainică, decât în urechile lor.
Citește în continuare ‘Multă rugăciune și puține cuvinte copiilor’
„În vremea aceea a vorbit Iisus mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând: Cărturarii și fariseii au șezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă faceți-le și păziți-le; dar după faptele lor să nu faceți, că ei zic, dar nu fac. Pentru că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște. Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de oameni; că își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii de pe poalele hainelor. Și le place să stea în capul mesei la ospețe și pe scaunele cele dintâi în sinagogi, să li se plece lumea în piețe și să fie numiți de oameni: Rabbi. Voi însă să nu vă numiți rabbi, că unul este Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți sunteți frați. Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici povățuitori să nu vă numiți, că unul este Povățuitorul vostru: Hristos. Și care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru, căci cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța.” Matei 23, 1–12 (Iisus mustră pe farisei)
SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
![]() |
„În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă Îl urma pe Iisus și Îl îmbulzea. Pe când El încă vorbea, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai! Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și, intrând, le-a zis: De ce vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei Îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce Îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talitá, kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te! Și îndată a înviat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare. Dar El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce. Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după Dânsul.” Marcu 5, 22–24, 35–43; 6, 1 (Învierea fiicei lui Iair)
VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
![]() |
Trăim într-o societate care se consideră creştină, dar, din păcate, nu se manifestă totdeauna astfel. Nu este de ajuns doar să declari că eşti creştin, ci este nevoie să arăţi acest lucru prin fapte şi mărturisire, prin atitudinea creştină pe care o arătăm zilnic în societate. În mintea noastră trebuie să fie îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
„În vremea aceea a venit Iisus de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri, pentru că de multe ori, fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; și neîncetat, noaptea și ziua, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: Ieși, duh necurat, din omul acesta! Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți. Dar Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păștea. Și L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat de pe țărmul înalt în mare. Și erau ca la două mii și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el, care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au spus cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început a-L ruga să plece din hotarele lor. Iar când a intrat El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte a făcut pentru tine Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole cât bine i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.” Marcu 5, 1-20 (Vindecarea demonizatului din ținutul Gadarenilor)
JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Galateni |
![]() |
Printre darurile lui Dumnezeu așezate ca o cunună peste ființa omenească se află și marele Dar al Credinței! A avea credință este starea sau ipostaza cea mai importantă din viața omului pe cărările acestei frumoase vieți, darul cel mai mare, care a uimit în toate timpurile mințile celor care cugetau, cugetă și vor cugeta la Cel ce a creat, prin atotputernicia Sa, din nimic, după cum spun Scripturile, viața, făpturile, capodopera frumuseții lumii văzute.
Citește în continuare ‘Credința, unul dintre cele mai mari daruri din această viață’
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se scufunde. Iar Iisus era la partea din spate a corabiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?” Marcu 4, 35-41 (Potolirea furtunii)
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
![]() |
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Bunul Dumnezeu rânduiește pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în Cer, pentru că, în esență, crucea este scară către Cer.
Citește în continuare ‘Dumnezeu rânduiește pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui’
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă, celor ce ascultați, vi se va da cu prisosință. Căci celui ce are i se va da; dar, de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. Și zicea: Așa este Împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ și doarme și se scoală, noaptea și ziua, iar sămânța răsare și crește, însă el nu știe cum. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul. Și zicea: Cum vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de muștar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ; dar, după ce s-a semănat, crește și se face mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să se sălășluiască păsările cerului. Și cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul, după cum puteau să înțeleagă. Iar fără pildă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.” Marcu 4, 24-34 (Pilde despre Împărăția lui Dumnezeu)
MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Alimentul tradițional mămăliga a fost supus cercetărilor de laborator, iar specialiştii nu au găsit nici o contraindicație. Ultimul studiu efectuat a evidenţiat prezența în boabele de porumb a unor substanțe derivate ale acizilor arahidic și palmitic, importante pentru sănătatea organismului şi care se absorb în intestin cu ușurință. Odată ajunse în sânge, aceste substanţe se transformă în hidroxiacizi care purifică sângele de substanțe toxice.
Citește în continuare ‘Mămăliga, alimentul tradiţional fără contraindicaţii’
Problemele cauzate de inflamarea veziculei biliare pot fi simțitor ameliorate sau chiar înlăturate apelând la o serie de preparate pe bază de plante. Administrate corect, acestea sunt de un real folos organismului și nu au efecte secundare. Printre plantele cele mai indicate în asemenea situații se numără rostopasca, păpădia, cicoarea și frunzele de mentă.
Citește în continuare ‘Remedii naturiste pentru inflamația veziculei biliare’
Afi pregătit de moarte pentru Hristos și a-ți mortifica trupul ce este pe pământ și a sta înarmat pentru orice pericol care ar veni asupra ta, pentru numele lui Hristos, și a fi indiferent față de viața prezentă, aceasta este a-ți lua crucea.
Între mijloacele de tămăduire sufletească, recunoașterea propriilor păcate ocupă un loc de frunte. Fără dezvăluirea acestei realități interioare în fața ochilor noștri sufletești putem ajunge foarte ușor la înșelare, crezând că suntem dacă nu de-a dreptul sfinți, măcar oameni bineplăcuți lui Dumnezeu. Iar în locul aducerii rodului frumos al smereniei, devenim purtătorii uscăciunii sufletești a mândriei.
Citește în continuare ‘Vederea propriilor păcate – cale către Dumnezeu’
„În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca, uitându-se, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul și, când îl aud, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută. Și le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât spre a fi arătat. Cine are urechi de auzit, să audă!” Marcu 4, 10–23 (Tâlcuirea Pildei Semănătorului)
LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRUSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viața, o va pierde, iar cine îşi va pierde viața sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Marcu 8, 34-38 și 9, 1 (Luarea crucii și urmarea lui Hristos)
Citește în continuare ‘Sinele plin de smerenie devine creator’
DUMINICĂ după înălţarea CINSTITEI CRUCI Ap. Galateni |
![]() |
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ne îndeamnă la cinstirea deosebită faţă de Cel care ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu scump Sângele Lui, pe cruce fiind Răstignit și cu sulița împuns, nemurire izvorând oamenilor, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.
Citește în continuare ‘Sfânta Cruce, semnul Stăpânului, comoară şi nădejde a mântuirii noastre’
Sunt de înţeles cei care, citind titlul, au avut ca prim gând acela că nu ai cum să fii misionar în propria familie. Însuşi Mântuitorul, atunci când Şi-a început lucrarea publică, a fost respins de cei din Nazaret: „Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este proroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui” (Matei 13, 54-57). Şi nu doar că nu L-au crezut, dar au încercat chiar să-L omoare: „Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie” (Luca 4, 29). Nu doar concetăţenii Săi, dar nici rudele Sale cele mai apropiate „nu credeau în El” (Ioan 7,5). Nici fraţii Săi, nici surorile Sale amintiţi în Evanghelie – adică acei copii ai Dreptului Iosif din căsătoria sa (acesta era de mai mult timp văduv, când a luat ca logodnică pe Fecioara Maria). Într-atât de mult se smintiseră de faptele minunate şi de cuvintele lui Iisus încât, la un moment dat, rudele Sale „au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire” (Marcu 3, 21).
Citește în continuare ‘Poţi fi misionar în propria familie ?’
Mulţi părinţi cad în capcana de a considera că trăsăturile de caracter se vor învăţa de la sine ori că altcineva îi va învăţa cum să se poarte pe copiii lor: şcoala, mediul prietenilor ori Biserica. Îi duc duminica la biserică, le selectează prietenii, le caută cea mai bună învăţătoare – s-ar putea spune că fac „tot ceea ce trebuie” – şi totuşi, descoperă că au nişte copii fără caracter, mai ales atunci când aceştia cresc mai mari şi devin cât de cât independenţi.
Citește în continuare ‘Adolescenţii şi formarea caracterului’
Ovorbă înţeleaptă spune că nu te căsătoreşti pentru a fi fericit, ci pentru a-l face fericit pe cel de lângă tine. Căsătoria este o cruce pentru că, odată încheiată, familia presupune o jertfă de sine a fiecăruia dintre cei doi soţi, în vederea armonizării relaţiei lor, cu scopul de a descoperi în căsnicie, şi alături de celălalt, liniştea şi mântuirea. Or, din acest punct de vedere, căsnicia presupune renunţare reciprocă, jertfă de sine şi sacrificiu, în vederea dobândirii împlinirii reciproce.
Citește în continuare ‘Implicarea și eforturile soților atrag darul lui Dumnezeu în familie’
„În vremea aceea au ținut sfat fariseii ca să-L prindă pe Iisus în cuvânt. Și au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învățătorule, știm că ești Omul adevărului și întru adevăr înveți calea lui Dumnezeu și nu-Ți pasă de nimeni, pentru că nu cauți la fața oamenilor. Spune-ne, deci, nouă: Ce Ți se pare? Se cuvine să dăm dajdie cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiți, fățarnicilor? Arătați-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta și inscripția de pe el? Răspuns-au ei: Ale cezarului. Atunci a zis lor: Dați, deci cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Auzind acestea, s-au minunat și, lăsându-L, s-au dus.” Matei 22, 15–22 (Ispitirea irodianilor)
Citește în continuare ‘Împărăția lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta’
SÂMBĂTĂ după înălţarea CINSTITEI CRUCI Evanghelia de la Ioan |
![]() |
SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei |
![]() |
SÂMBĂTĂ după înălţarea CINSTITEI CRUCI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Când vorbim despre inimă ne imaginăm cel mai adesea un teritoriu necunoscut, aproape tenebros, în care intrăm parcă mai mult însoțiți de teamă decât de bucurie. Pentru că inima omului este, cu adevărat, un adânc de nepătruns și un loc din care, nu de puține ori, ies la iveală monștri, în special cei ai patimilor. De aceea, nu de puține ori, omul fuge de propria sa inimă, o evită, speră să nu fie nevoit să o țină în fața ochilor de prea multe ori. Dar sunt și situații în care, efectiv, nu are de ales. Trebuie să-și înfrunte starea cea mai profundă și să sufere o durere imensă observând în ce stadiu avansat de degradare se află. Și atunci va recurge fie la deznădejde, lăsându-se pradă tristeții, fie va începe să se roage din adâncul acesta pustiit. Va învăța să are pământul propriei sale inimi. Un părinte athonit spunea: „Dacă ne considerăm o bucățică din pământul pe care începem să-l săpăm și să-l cultivăm cu rugăciunea, vom observa că, la început, terenul poate să fie moale și relativ ușor de arat. Dar, pe măsură ce continuăm să săpăm, ajungem la un nivel plin de pietre. Iar mai departe dăm de stâncă solidă. Este ca și când ai vrea să semeni pe granit. Nimic nu poate pătrunde în el” (Kyriacos C. Markides, Muntele tăcerii. În căutarea spiritualității ortodoxe, trad. de Anca Irina Ionescu, București, Ed. Herald, 2019, p. 91).
Citește în continuare ‘Între trezvia inimii și împrăștierea minții’
„În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i învăța multe în pilde și, în învățătura Sa, le zicea: Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și, pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Iar alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc. Dar, când s-a ridicat soarele, a fost arsă și, neavând rădăcină, s-a uscat. Altă sămânță a căzut în spini, dar spinii, crescând, au înăbușit-o și n-a dat rod. Iar altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: Cine are urechi de auzit să audă!” Marcu 4, 1-9 (Pilda semănătorului)
VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
![]() |
VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ne îndeamnă la cinstirea deosebită faţă de Cel care ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu scump Sângele Lui, pe cruce fiind Răstignit și cu sulița împuns, nemurire izvorând oamenilor, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.
Citește în continuare ‘Sfânta Cruce, semnul Stăpânului, comoară şi nădejde a mântuirii noastre’
„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de osânda veșnică. Pentru că unii ziceau: Are duh necurat. Atunci au venit Mama Sa și frații Săi și, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulțimea ședea împrejurul Lui. Și I-au zis unii: Iată, Mama Ta și frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută. Atunci El le-a răspuns, zicând: Cine sunt mama Mea și frații Mei? Și, privind pe cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea și frații Mei! Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea.” Marcu 3, 28-35 (Hula împotriva Duhului Sfânt)
JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Viața spirituală este o permanentă luptă cu fantasmele, cu iluziile noastre. Este nesfârșitul efort de a ne muta din imaginație în concret, din posibil în real. O componentă importantă a vieții spirituale este învățătura, lectura, căutarea unor cuvinte duhovnicești salvatoare. În felul acesta ajungem să ne construim imagini bine conturate despre cum ar trebui să fim. Începem să ne instalăm, pas cu pas, în lumea posibilului, a dezirabilului. Ne poate deveni atât de clar cum trebuie să fim, încât nu mai contează prea mult cum suntem. Presiunea exigențelor poate fi atât de mare, încât devine paralizantă. Pentru că nu îți poți trăi viața la nivelul cerințelor ultime, sfârșești prin a renunța la a mai face ceva.
Citește în continuare ‘Roagă-te cum poți, nu așa cum crezi că ar trebui’
Biserica cinsteşte Sfânta Cruce pentru că astfel Îl cinsteşte pe Cel care S-a răstignit pe ea pentru mântuirea noastră, Domnul nostru Iisus Hristos. În acelaşi timp, ea este simbolul identităţii noastre creştine, fiind semnul Fiului Omului care se va arăta pe cer la Parusie. „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24, 30).
Citește în continuare ‘Bucură-te, Cruce purtătoare de viaţă… !’
„În vremea aceea a venit Iisus în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și cu domnul diavolilor alungă diavolii. Însă Iisus, chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate Satana să alunge pe Satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sine, acea împărăție nu mai poate dăinui. Și dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se țină. Și dacă Satana s-a ridicat împotriva sa însuși și s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârșit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare și atunci va jefui casa lui.” Marcu 3, 20-27 (Iisus le vorbește în pilde)
Citește în continuare ‘Împărtășania – armă împotriva demonilor’
Comentarii recente