01
sept.
21

Pericolul trufiei

untit„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Așadar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce i-au ucis pe proroci. Dar voi întreceți măsura părinților voștri! Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci, și înțelepți, și cărturari; dintre ei veți ucide și veți răstigni; dintre ei veți biciui în sinagogi și-i veți urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar. Adevărat grăiesc vouă: Vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine! De câte ori am voit să-i adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit! Iată, casa voastră vi se lasă pustie; căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai vedea până când nu veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului».” Matei 23, 29-39 (Iisus mustră Ierusalimul)

Sfântul Ioan Casian, Așeză­min­tele mănăstirești, Cartea a XII-a, Cap. 3, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1990), vol. 57, pp. 249-250

„(…) Nu există păcat care să aducă atâta slăbire tuturor virtuților și să-l jefuiască și golească pe om de toată dreptatea și sfințenia ca răul trufiei. E întocmai ca o boală generalizată, cumplită, care nu se împacă să rănească un singur organ, sau o parte a lui, ci prăvălește întregul corp într-o distrugere totală, și tocmai pe cei așezați pe culmea cea mai înaltă a virtuților se silește să-i doboare și să-i zdrobească într-o grea prăbușire. Orice păcat se oprește la hotarele lui sau la obiectul fixat și, chiar dacă afectează și alte virtuți, totuși vizează în mod deosebit una, asupra căreia se năpustește în mod special s-o sugrume. Și pentru a se putea înțe­lege mai limpede ceea ce am spus, lăcomia la mâncare, adică pofta pântecului sau a gurii, slăbește asprimea înfrânării, desfrâul întinează fecioria, mânia distruge răbdarea. În felul acesta, cel stăpânit de un păcat nu este obligatoriu lipsit de alte virtuți, ci, fiindu-i retezată numai acea virtute care, neputând rezista unui păcat opus, piere, pe celelalte le poate păstra măcar în parte. Însă trufia, de îndată ce a pus stăpânire pe biata minte, ca un tiran crud, când a cucerit cea mai înaltă fortăreață, surpă și nimicește din temelii întreaga cetate a virtuților și, făcând una cu pământul patimilor zidurile înalte ale sfințeniei de odinioară, de aici încolo nu mai îngăduie să persiste nici o umbră de libertate în sufletul celui supus Lui. Cu cât era mai bogat cel cucerit, cu atât mai greu va fi jugul robiei la care-l supune, despuindu-l, prin cel mai crud jaf, de toate bogățiile virtu­ților.”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Responses to “Pericolul trufiei”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 321.281 hits
septembrie 2021
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: