11
sept.
21

„Povara” mântuitoare a crucii liber asumate

„Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse; El S-a sfârșit îmbrățișându-ne”, nota meditativ, în acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare, iar o frumoasă tradiție ­aghiografică ne povestește cum Sfântul Andrei, cel întâi ­chemat dintre Apostoli, amenințat fiind cu răstignirea pe cruce dacă nu se leapădă de Hristos, a răspuns plin de curaj: „Dacă m-aș teme de cruce, n-aș mai propovădui-o”. Astfel, kerygma creștină apostolică a adus, în universul filosofic și teologic de acum două milenii, o idee fascinantă și cutremurătoare totodată („misterium tremendum et fascinans”): ideea unui Dumnezeu Care Se sacrifică pentru omenire, ideea Celui ontologic nemuritor Care-Și asumă moartea pentru a le dărui muritorilor orizontul eternității. Iar acest Dumnezeu este Iisus Hristos. 

El, Cel veșnic, „a ­coborât în istorie”. El, Cel în mod absolut liber – și, în sens apofatic, mai presus de libertatea însăși și Izvorul unic al acesteia – devine, ca și noi, „Rob” al legilor biologice. Cum să nu Îl iubești?… Cum să nu mărturisești că Însuși El, Cel batjocorit și răstignit, este Creatorul timpului și al eter­nității, Izvorul veșnic al iubirii și al oricărui adevăr?…

Crucea lui Hristos și crucea noastră

„Jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11: 30), ne asigură Domnul Iisus.

Este acest „jug”, oare, în înțeles duhovnicesc, tocmai „crucea” pe care tot Domnul ne invită să o purtăm în fiecare zi pentru a-I putea fi ucenici?

Un răspuns edificator putem identifica în același pasaj evanghelic în care Domnul ne vorbește despre „jugul” Său, explicându-ne în ce constă, concret, acest „jug”: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima…” (Matei 11: 29). Din această perspectivă, „jugul” pe care Hristos ne încurajează să-l purtăm nu constituie nicidecum complacerea/resemnarea în suferință, în eșecuri și nedreptăți, ci tocmai asumarea liberă și curajoasă a unei etici a virtuții specifice creștinismului. Asumarea virtu­ților (blândețe, smerenie etc.), ca dispoziții habituale prin care ne constituim pe noi înșine ca persoane morale, tinzând către asemănarea cu Prototipul Hristos, este un act continuu („conversio continua”), în mod absolut liber și deschizător de orizonturi noi, tot mai înalte, în alpinismul spiritual către eternitate. Iar dintre toate feluritele virtuți ce pot împodobi duhul unui creștin, cele mai importante sunt acestea: credința, speranța/nădejdea și, mai ales, iubirea. Cel care vrea să-L urmeze pe Domnul este chemat „să-și ia crucea în fiecare zi” (Luca 9: 23), făcând un efort permanent de renunțare la impulsurile și tentațiile de tot felul, efort urmat de urcușul, nu totdeauna lin, pe „scara” virtuților revelate nouă ca vocație a asemănării cu El. Nu alegem doar o singură dată să fim creștini, ci ne actualizăm alegerea în fiecare zi și în fiecare ceas. Iar aceasta este o cruce, dar nu una a suferinței sau a pedepsei – pe aceea ne-a luat-o Hristos de pe umeri și a purtat-o pe Golgota, în locul nostru -, ci este crucea liberului arbitru, a alegerii permanente a binelui. Crucea libertății creștine e minunată, dar și, în mod paradoxal, dramatică: în orice moment, prin fiecare gând, cuvânt și faptă, ne situăm pe noi înșine în starea de rai (comuniune cu Domnul) sau în starea de iad (izolare, autoexcludere și lipsă a iubirii), veșnicia rămânând astfel, în raport cu fiecare dintre noi, mereu „între deja și nu încă”, ­într-o tensiune permanentă a unei lupte moral-spirituale în scopul alegerii binelui. „… ca să nu te ia somnul și afară de Împărăție să te încui” – ne îndeamnă propria conștiință, prin glasul cântărilor liturgice, în perioada prepascală. Căci orice moment de „somn” duhovnicesc (lipsă de curaj, de vigilență, lipsă de luare în serios a vocației noastre) ne poate duce în afara Împărăției, dar, spre marea noastră încurajare, și întoarcerea la virtute este posibilă tot într-o clipă, asemenea tâlharului convertit de pe cruce.

Pentru iudei sminteală, pentru păgâni nebunie 

Luând în considerare aceste câteva reflecții, putem concluziona rezumativ că, din perspectiva credinței noastre:

1. Această cruce pe care suntem chemați s-o asumăm nu înseamnă resemnarea într-o viață de suferință – dacă suntem bolnavi, de pildă, mergem să ne tratăm, nu rămânem în boală sub pretextul necesității de a ne lua crucea. Există o frumoasă și profundă meditație teologico-filosofică a existențialistului danez S. Kierkegaard (formulată în lucrarea sa „Frică și cutremur”), potrivit căreia Avraam a devenit „cavaler al credinței” nu prin simpla consolare și resemnare în fața vreunei suferințe, ci tocmai prin curajul eroic de a-l jertfi pe Isaac (Isaac fiind înțeles, în cheia hermeneutică propusă de către Kierkegaard, în sensul a ceea ce îți este cel mai drag pe lume – o pasiune, o idee, țara ta, un ideal etc. – și la care ai fi gata oricând să renunți dacă Dumnezeu ți-ar cere-o vreodată). Avraam s-a mântuit prin credință nu în perioada în care nu-l avea pe Isaac, ci în momentul în care s-a pus pe sine în dispoziția sufletească de a-l putea pierde pe Isaac ­dăruindu-l lui Dumnezeu, cu încredințarea că El, Domnul, i-l va reda cândva. Crucea este, așadar, o stare a conștiinței, ­liber și permanent asumată, ­constând în curajul de a-L pune pe Dumnezeu mai presus de orice, de a fi gata să-I sacrifici orice (doar ca dispoziție sufletească, ­fiindcă, în realitate, Domnul nu ne va cere niciodată să facem ­asta), de a te dărui, zi de zi, pe tine însuți, iubirii Lui nelimitate și veșnic înnoitoare.

2. Crucea lui Hristos înseamnă asumarea permanentă a virtuților – nu sunt suficiente ­faptele bune izolate, accidentale, făcute din când în când, ci ni se cere transformarea faptelor bune în mod de viață, prin exersarea lor sistematică, virtuțile fiind, precum s-a menționat mai sus, calități morale și dispoziții habituale definitorii pentru personalitatea oricărui creștin.

3. Asumarea crucii de dragul lui Hristos înseamnă și cultivarea „talanților ce ți-au fost dăruiți” (Matei 25: 14-30). În antiteză cu ideea resemnării sau a renunțării în fața suferințelor, creștinismul ne cere, ca un imperativ categoric cu valoare soteriologică, dezvoltarea la maximum a potenția­lităților noastre, a aptitudinilor, talentelor, vocațiilor personale (sociale, familiale, profesionale etc.) pe care le descoperim în noi înșine. Unii sfinți au fost martiri, alții călugări, alții profesori, alții ierarhi, familiști, pustnici, apostoli, proroci ori chiar conducători politici. Atât de variat lucrează Duhul Sfânt în inimile oamenilor. Iar la sfințenie suntem chemați noi toți, cu „talanții” – mulți sau puțini – ce ne-au fost oferiți nu pentru a-i îngropa în pământ, ci tocmai cu scopul de a-i înmulți („lucrând cu ei”, ne precizează Domnul în parabolă). Iar această responsabilitate, deși un „jug” și o „cruce”, rămâne și o neîncetată bucurie a progresului și a sentimentului de împlinire: „Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară”.

4. Nu în ultimul rând, crucea mai înseamnă – corelat cu punctul precedent – strădania permanentă a păstrării credinței, concomitent cu folosirea în grad maxim a inteligenței și gândirii discursive. Deși complementare ca daruri ale lui Dumnezeu, credința și rațiunea sunt, uneori, într-o tensiune cutremurătoare, ra­țiunea punând întrebări, iar credința fiind, în esența ei, nu rațională, ci suprarațională. Nu suntem chemați să ne inhibăm și reprimăm curajul de a ne pune întrebări și de a căuta (aceasta ar însemna tocmai capitulare și îngropare în pământ a „talantului” inteligenței – un dar atât de prețios), ci ni se cere, dimpotrivă, confruntarea cerințelor rațiunii cu dogmele credinței, pășirea ­curajoasă prin labirintul filosofic al întrebărilor existențiale de tot felul, păstrarea intactă a ambelor, a credinței și a rațiunii, tocmai pentru ca astfel credința să fie trăită ca autodăruire total liberă, nemotivată, curajoasă, mai presus de rațiune și transcendentă exigențelor realității. Căci „furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos” (mărturisea cândva, plin de curajul și fericirea credinței autentice, părintele ­Nicolae Steinhardt).

Ziarul Lumina


0 Responses to “„Povara” mântuitoare a crucii liber asumate”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 321.281 hits
septembrie 2021
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: