06
oct.
21

Starea sufletului păcătos

untit„În vremea aceea, chemând Iisus toată mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă. Și, când a intrat în casă de la mulțime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Și El le-a zis: Așadar și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți oare că tot ce intră în om din afară nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. Și ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului.” Marcu 7, 14–24 (Cum se întinează omul)

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­nicești, omilia XVI, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 176

„Să presupunem că există o mamă, care are un fiu peste măsură de frumos, înțelept, împodobit cu tot felul de daruri, în care ea își pune toate speranțele; să presupunem că (el moare) și ea trebuie să-l îngroape. Ei bine, ea încearcă o durere fără sfârșit și o suferință de netrecut. Tot așa se întâmplă când sufletul moare față de Dumnezeu: mintea este cuprinsă de întristare, de lacrimi și de durere neîncetată; inima este zdrobită, este cuprinsă de grijă și de frică și îi este necontenit foame și sete după bine.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre răbdare și discernământ, 25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 313

„Patima, căreia cineva nu i se împotrivește, și pe care ­n-o combate vitejește, îl trage în jos (pe om) și-l stăpânește ca pe un prizonier, îi ține mintea aple­cată (spre cele pământești) și nu-i permite să se ridice către Dumnezeu, nici să-I slujească Lui.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 386

„Căci dacă sunt fericiți cei curați cu inima, nefericiți sunt, fără îndoială, cei cu mintea înti­nată, pentru că privesc spre fața vrăjmașului. Și dacă, prin virtute, însăși pecetea dumne­­ze­iască se întipărește în viața noas­­tră, e vădit că viața în păcat se face chipul feței vrăjmașului.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 354

„Căci fiecare dintre patimile din noi se face un despot al celui robit și, cucerind precum un tiran cetatea sufletului, chinu­iește pe cel pe care l-a supus chiar prin supușii de odinioară ai acestuia, folosindu-se de gândurile noastre după plăcerea lui.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXXIII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 473

„Toate patimile zăpăcesc şi tulbură vederea clară a sufletului.”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Responses to “Starea sufletului păcătos”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.322 hits
octombrie 2021
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: