Toate aceste reguli de politețe și indulgența cu cei bătrâni și cei bolnavi nu ne conduc însă, spre adevăratul miez al întrebării noastre, și anume: ce sens mai adânc are mâncatul în comun cu frații. Pentru că e vorba de a descoperi în ce mod se manifestă ființa actului mâncatului în afară, în sfera relațiilor interumane. Ne vor ajuta aici următoarele texte:Citește în continuare ‘Sensul mai adânc al mâncatului în comun cu frații’
Îmi scrieți că ginerele vostru este atât de bolnav încât este aproape de moarte. Dumnezeu Ziditorul le-a creat pe toate și acestea toate există sub stăpânirea Lui – El dă moarte și El înviază. Sunt convins că și voi credeți așa și că primiți cuvintele și învățătura luată din Sfânta Scriptură ca una insuflată de Dumnezeu.
Să luăm aminte la un lucru pe care îl accentuează sfântul Pavel în textele la care ne-am referit mai sus: După omul lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu, zice, lucru care înseamnă că puterea voinței și a liberei alegeri este înlăuntrul nostru și, prin urmare, constituie o avuție de neînlăturat a omului. Tocmai pentru această particularitate a firii omenești se desfășoară lupta neîmpăcată între bine și rău. Legea păcatului care se luptă împotriva legii minții noastre și ne vrea robi împotriva voinței noastre) și Legea Duhului vieții trag cu putere voința noastră de partea lor. Această dilemă vrea să o accentueze Pavel când scrie: Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate, de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa stăpânit de ceva[1]. Ca individ adică, este îndreptățit cineva, în libertatea lui, să facă uz de preferința lui. Acest lucru însă nu este de folos cât privește scopul mai înalt al desăvârșirii noastre, fiindcă dumnezeiescul har desăvârșitor se opune legii poftei și folosirii ei fără discernământ. Totuși Sfântul Pavel nu se oprește la interesul individual, ci încă și mai mult la interesul mai general al Bisericii, al întregului trup al lui Hristos. Astfel, de pildă, recomandă celor tari în credință să se depărteze de cele jertfite idolilor pentru evitarea smintelii celorlalți creștini. Prin urmare, îndatorirea noastră morală nu se limitează numai la interesul nostru personal, ci se extinde și la întărirea și siguranța întregului. Astfel deci, deși, pe baza legii libertății noastre, toate ne sunt îngăduite, totuși trebuie să ne gândim și la legea neputinței noastre care ne robește relei folosiri a libertății. De aceea trebuie să-l înlăturăm pe acel toate ne sunt îngăduite prin nu ne sunt de folos.
Citește în continuare ‘Puterea voinței și a liberei alegeri – o avuție de neînlăturat a omului’
În Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii Mântuitorul Hristos întâlneşte în cetatea Nain o femeie marcată în viaţa ei de realitatea imediată a morţii. O femeie care îşi pierduse soţul îşi pierde şi fiul şi-l conduce spre mormânt. Mântuitorului Hristos I s-a făcut milă, nu de mort, ci de văduva îndurerată de singurătate şi de moarte. Un eveniment scurt, percutant, emoţionant, atunci şi acum. Pe toţi ne îndurerează moartea, indiferent când vine. De cele mai multe ori ceasul despărţirii de cei dragi nu soseşte la timpul potrivit, la vremea cuvenită. Fie pentru că ştim că ei nu sunt pregătiţi pentru ultima întâlnire cu Hristos, fie că în întâlnirea noastră personală cu ei încă mai era loc de dialog, de iertare, de mărturisire. Noi, creştinii, ştim că moartea nu este sfârşitul absolut, ştim că este o trecere, dar există durere şi nu ştim cum să primim moartea, astfel încât să nu intrăm în contradicţie cu mesajul creştin asumat.
Citește în continuare ‘Moartea – nefericirea cetăţii, atunci și acum’
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.” Marcu 10, 46-52 (Vindecarea orbului Bartimeu)
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea, ieşind Iisus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi mulţi îl certau, ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi Iisus, apropiindu-Se, a zis: „Chemaţi-l!“ Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te; te cheamă…“. Iar orbul, lepădându-şi haina de pe el şi sărind în picioare, a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar orbul I-a răspuns: „Să-mi capăt vederea, Învăţătorule!“ Iar Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit!“ Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-I urma lui Iisus pe cale. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTESPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
 raților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce erați morți, prin greșelile și prin păcatele voastre, în care ați umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, întru care și noi toți am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului și ale simțurilor și, din fire, eram fiii mâniei ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos. |
Comentarii recente