Îndemnul de a mărturisi cât bine ne-a făcut Dumnezeu

Evanghelia Duminicii a 23-a după Rusalii ne vorbește despre vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor. Relatarea Sfântului Evanghelist Luca este asemănătoare cu cea a Sfântului Matei, doar că, în fragmentul prezentat în această duminică, se vorbește despre un singur demonizat.

Cum depășim obstacolele care apar în primii ani de căsnicie ?

În primii ani ai căsătoriei perechea înfruntă una din cele mai mari greutăţi. Încercarea de bază a soţilor în această perioadă este de a crea fundamentul unei noi familii, distinctă de familiile lor. Fiecare soţ este nevoit să aducă curaj şi susţinere celuilalt, o susţinere reală, care să se substituie susţinerii părinţilor. Când soţii fac aceasta bine, fiecare devine pentru celălalt izvorul esenţial de satisfacere a celor mai importante nevoi personale. Doar când fiecare soţ găseşte susţinerea într-o crescândă unire şi încredere poate părăsi dependenţa de legătura cu părinţii. Din nefericire însă, mulţi soţi, în loc să ofere partenerului lor înţelegerea şi căldura ce ar micşora cu mult puterea pe care o au părinţii asupra acestuia, nasc o atmosferă de tensiune şi de răceală, care măreşte nostalgia după relaţia părintească şi dependenţa de ea.

Diferența dintre pasiune și iubire matură

Specialiştii consideră că iubirea autentică are mai multe forme: dorinţă, pasiune şi angajament. Multe dintre părutele iubiri, mor înainte de a se maturiza, adică din primele lor faze.

Mulţi confundă iubirea cu atracţia trupească sau cu un sentiment pozitiv

Prin psihism, prin puterea lui de dorire, intrăm în relaţie unii cu ceilalţi. Aceasta ne e dăruită ca să ne iubim unii pe alţii. Dar, aşa cum este omul astăzi, această parte e ruptă din întregul său. De aceea, când cineva vrea să se căsătorească doar cu această parte, cu dorinţa, vrea doar cu o treime din sufletul său. Pentru că sufletul omu­lui are trei mari puteri: puterile vegetative, puterile afec­tive şi puterea duhului, duhovnicească. Firesc, oamenii se căsătoresc pentru că se iubesc. Dar, din păcate, astăzi, mulţi confundă iubirea cu atracţia trupească şi tinerii se aruncă cu uşurinţă să-şi satisfacă atracţia descoperind apoi, că: „A, pardon, nu erai tu, te-am confundat, dar mi-a făcut plăcere, într-adevăr”. Aceasta duce la o mare sufe­rinţă, ignorată şi negată de multe ori, dar nu mai puţin reală din acest motiv, deşi oamenii mimează că nu le pasă, că asta e viaţa, că trebuie să ne cunoaştem, că tre­buie să alegem, că trebuie să ştim cine este partene­rul… Nimeni nu mai stă să vadă, să inventarieze rănile care rămân, bolile care se acumulează, durerea şi chiar crimele care decurg de aici. Câţi prunci au murit dintr-un avânt ca acesta? Au fost îndepărtaţi din viaţa mamei ca o murdărie, ca nimic.

Importanța şi actualitatea educației religioase în viaţa copiilor

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14). Aceste cuvinte sunt fundamentul copiilor în dezvoltarea lor, căci prin ele se arată libertatea și dreptul de a-L cunoaște pe Dumnezeu, iar această descoperire este o adevărată bucurie când este prezentă în cea mai pură și frumoasă perioadă din viață, și anume copilăria.

Gânduri despre ieroschimonahul Paisie Olaru

Părintele Paisie Olaru a fost rugător neîncetat, un adevărat achimit al României, într‑o perioadă de potrivnicie îndreptată către Biserică, în timpurile istoriei în care un vifor al înghețului spiritual a bântuit vetrele sihăstrești, pe care călugării l‑au îndurat cu inima zdrobită, fiind obligați să părăsească locul unde rânduiala monahală era universul lor cotidian, efectele decretului nedrept fiind resimțite chiar și de cei care aveau o înaltă trăire ortodoxă și românească. În acele vremuri aspre și înnegurate, părintele Paisie a alinat tristețile și a luminat întunericul spiritual prin rugăciunile arzânde și viețuirea isihastă.

Cine stăpânește văzduhul ?

„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de demon necurat și a strigat cu glas mare: Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Și l-a certat Iisus, zicând: Taci și ieși din el! Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieșit din el, cu nimic vătămându-l. Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții, zicând: Ce este acest cuvânt? Că poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate și ele ies.” Luca 4, 31–36 (Vindecarea unui demonizat în sinagogă)

23 octombrie – Sfântul Iacov, ruda Domnului; Sfântul Ignatie, Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2021-10-23

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (IV, 31-36)

n vremea aceea S’a coborât Iisus la Capernaum, cetate a Galileii; şi îi învăţa sâmbăta. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Său era cu putere. Iar în sinagogă era un om care avea duh de demon necurat; şi a strigat cu glas tare: „Lasă-ne’n pace! Ce-ai tu cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu eu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu…“. Şi Iisus l-a certat, zicând: „Taci şi ieşi din el!…“. Şi aruncându-l în mijlocul sinagogii, demonul a ieşit din el fără să-l vatăme cu nimic. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi ziceau unii către alţii: „Ce este oare cuvântul acesta? Că El cu stăpânire şi cu putere le porunceşte duhurilor necurate, şi ele ies“.

Apostolul Zilei: 2021-10-23

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni (XV, 39-45)

raților, nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești. Alta este strălucirea soarelui și alta strălucirea lunii și alta strălucirea stelelor, căci stea de stea se deosebește în strălucire. Așa este și învierea morților: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este și trup duhovnicesc, precum și este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă, cu duh dătător de viață».