
Citește în continuare ‘Înțelepciunea și bunătatea pregătesc veșnica răsplătire’
Citește în continuare ‘Înțelepciunea și bunătatea pregătesc veșnica răsplătire’
De cele mai multe ori, relaţia concretă nu este mai bună sau mai rea decât aşteptările, visurile clădite anterior, ci pur şi simplu diferită. Constatarea acestor diferenţe, la sfârşitul „lunii de miere”, poate reprezenta o sursă de tristeţe şi dezamăgire. Este puţin probabil însă ca partenerul, oricât de mult ar încerca, să se conformeze în cele mai mici detalii imaginii mentale, uneori minuţios elaborată de noi. Dacă ai petrecut timpul, înainte de căsătorie sau chiar înainte de a-ţi întâlni partenerul/partenera visând la cât de bine vă veţi înţelege din priviri, cât de uşor veţi reuşi să comunicaţi în toate momentele, indiferent de situaţiile dificile pe care le trăiţi, cât de puţin vor conta detaliile, micile diferenţe în faţa dragostei voastre, acum este momentul să vă treziţi…
Citește în continuare ‘Viaţa de cuplu, între tandreţe şi tensiune’
Sadismul, precum ştii, este oricum rău. Una dintre formele lui grave este să reproşezi celorlalţi lucruri pe care nu le pot schimba sub nicio formă. Chiar şi cea mai uşoară critică are nevoie de o anumită diplomaţie. Dacă o adresezi cu mânie, este posibil să-l determini pe celălalt să reacţioneze astfel încât să nu-l ajute ci, din contră, să-i dăuneze. În interiorul nostru se ascunde un mecanism de autoapărare care se declanşează de îndată ce ne ofensează cineva. Mulţi bărbaţi iau lecţii de autostăpănire de la soţiile lor. Dacă reuşeşti să-ţi controlezi limba, chiar dacă el nu poate, este posibil ca Petre să iasă din cearta voastră cu amintirea împrospătată despre nemaipomenita lui soţie, care-i dă lecţii, prin tăcerea ei.
Citește în continuare ‘„Niciodată” şi „tot timpul” – dușmanii comunicării în căsnicie’
Căsătoria în credinţa ortodoxă este una din căile cele mai importante pentru mântuirea noastră. În căsnicie cei doi soţi se pot susţine unul pe celălalt în drumul spre mântuire; o altă cale importantă este viaţa monahală. Amândouă sunt recunoscute de Biserica Ortodoxă ca două căi importante care ne ajută în mântuirea noastră.
„În vremea aceea Iisus învăța și de față ședeau farisei și învățători ai Legii, veniți din toate orașele mici ale Galileei, ale Iudeei și din Ierusalim. Iar puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Și, iată, niște bărbați aduceau, pe pat, pe un om care era slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru și să-l pună înaintea Lui; dar, negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Și, văzând credința lor, El i-a zis: Omule, iertate îți sunt păcatele tale! Iar fariseii și cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine e Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât numai singur Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetați în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți zic: Ridică-te, ia patul tău și mergi la casa ta! Și îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa lui, slăvind pe Dumnezeu. Și uimire i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu și, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.” Luca 5, 17–26 (Vindecarea slăbănogului)
SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
![]() |
SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni |
![]() |
Comentarii recente