15
nov.
21

Despre Duhul lui Dumnezeu și energiile Sale

100508674_1355787931296984_8130374345458450432_oCele șapte duhuri potrivit profeției lui Isaia, care se odihnesc peste firea cea omenească a lui Hristos, cine va susține împotrivă că este un singur Duh Cel Ce Îl însoțește pe Acela? Căci acest lucru l-a arătat mai dinainte tot Isaia zicând, „că va ieși o mlădiță din tulpina lui Iesei și un lăstar din rădăcinile lui va da și se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu”, adică un singur Duh după fire, deși apoi enumeră cele șapte energii ale Duhului: „duhul înțelepciunii și înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe, duhul temerii de Dumnezeu”. Pe acesta din urmă și Marele Vasile îl numește tare, învățându-ne ca și noi pururea să fim împreună cu Duhul lui Dumnezeu.

Dar cine spune că Isaia atunci când a vorbit despre Duhul lui Dumnezeu, a arătat prin aceasta că este însăși firea (dumnezeiască)? Părintele Ioan Hrisostomul în Cuvântul Despre Duhul Sfânt zice că cele șapte duhuri sunt energii ale Duhului, iar sfântul Grigorie Teologul zice că „lui Isaia i-a plăcut să numească duhuri energiile Duhului”. Dar și din faptul că mai înaintea celor șapte duhuri este numit generic, Duhul lui Dumnezeu reiese că în Sine Însuși El este unic, iar din faptul că (cele șapte) care urmează sunt diferențiate, se arată tocmai faptul de a nu fi socotită unicitatea Aceluia la un loc cu celelalte șapte.

Sfântul Grigorie Palama

Epistole dogmatice,

Editura Anastasia, 2009, pag. 27-28

Doxologia


0 Responses to “Despre Duhul lui Dumnezeu și energiile Sale”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 323.445 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: