17
nov.
21

Sfaturi pentru educația fetelor

untit„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Și a intrat acest gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine și le-a zis: Oricine va primi pe pruncul acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește; iar oricine Mă va primi pe Mine, primește pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toți, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.” Luca 9, 44-50 (Puritatea copiilor)

Fericitul Ieronim, Epistole cu privire la educația tinerelor fete, Epistola 107, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, p. 403

„Nu sunt de disprețuit lucrurile care par mici, dar fără de care nu se poate întemeia nimic măreț. Chiar și pronunția literelor și primele lecții ale învățătorului sunt predate într-un fel de o gură neinstruită și în alt fel de una instruită. De aceea și tu trebuie să ai grijă ca fiica ta să nu se obișnuiască, din pricina alintăturilor prostești ale femeilor, să rostească vorbele pe jumătate și să nu se joace în purpură și aur. Dintre acestea una îi dăunează limbii, cealaltă purtării.

Să nu deprindă la tinerețe ceva de care, mai târziu, va trebui să se dezvețe. Stă scris că mare parte din elocința Gracchilor provine din copilărie, din graiul mamei lor. Stilul lui Hortensius s-a hrănit la sânul tatălui. Cu greu se șterge ceea ce a îmbibat deja mințile neinstruite. Cine poate să aducă la culoarea de odinioară a lânii veșmintele de purpură? Urciorul nelucrat bine reține timp îndelungat și gustul și mirosul cu care a fost îmbibat de prima dată. Istoria grecească ne povestește că Alexandru, atotputernicul rege și îmblânzitorul întregii lumi, nu a reușit să se dezbare de metehnele pedagogului său, Leonidas – fie în moravuri, fie în ținută -, cu care a fost contaminat de mic. [Omul] este mai predispus către imitarea relelor, iar cel care nu dorește să urmeze virtuțile degrabă va păși pe urmele patimilor.

Doica însăși să nu fie bețivă, nici destrăbălată, nici flecară. Îngrijitoarea să fie modestă, iar doica serioasă.

Când copila își va fi văzut bunicul, să țâșnească la pieptul lui, să i se agațe de gât și să-i cânte «aliluia», chiar dacă el nu vrea! Și bunica să se ocupe de dânsa, iar tatăl să și-l recunoască prin râsete; cu toții să o îndrăgească și să se bucure că au zămislit un asemenea trandafir! Totodată, să ia aminte că mai are o bunică, pe mătușa ei, și încă ce mătușă! Tânăra ucenică să fie hrănită pentru Acel Împărat (Hristos), pentru acea oștire. Pe acestea să le năzuiască, cu plecarea către acelea să te amenințe.”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Responses to “Sfaturi pentru educația fetelor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 323.445 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: