01
dec.
21

Apostolul Zilei: 2021-12-01

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Tesaloniceni
(IV, 1-12)

Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce porunci v-am dat, prin Domnul Iisus. Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră; să vă feriți de desfrânare, ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste, nu în patima poftei, cum fac păgânii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Și nimeni să nu întreacă măsura și să nu nedreptățească pe fratele său, în această privință, căci Domnul este răzbunător pentru toate acestea, după cum v-am și spus mai înainte și v-am dat mărturie. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. De aceea, cel ce disprețuiește (acestea) nu disprețuiește un om, ci pe Dumnezeu, Care vi L-a dat pe Duhul Său cel Sfânt. Despre iubirea frățească nu aveți trebuință să vă scriu, pentru că voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu ca să vă iubiți unul pe altul. Aceasta o și faceți, față de toți frații din întreaga Macedonie. Dar vă îndemnăm, fraților, să prisosiți mai mult! Și să râvniți ca să trăiți în liniște, să faceți fiecare cele ale sale și, precum v-am dat poruncă, să lucrați cu mâinile voastre, ca să umblați cuviincios față de cei din afara (Bisericii) și să nu aveți trebuință de nimeni.

0 Responses to “Apostolul Zilei: 2021-12-01”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.301 hits
decembrie 2021
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: