Arhivă pentru 8 decembrie 2021
Singura cale care urcă sigur
Scumpa smerenie este singura cale care urcă sigur. Aceasta te învață să iubești fără alegere pe toți, să te întărești, să te odihnești cu adevărat sub povara crucii lui Iisus Hristos.
Prin asceză, omul se imaterializează. Firește, cel care se înfrânează trebuie să privească la un scop duhovnicesc mai înalt.
Citește în continuare ‘„Prin asceză, omul se imaterializează”’
Nu este milostenie faptul de a ieși în întâmpinarea vreunei primejdii a celui ce se află în neștiință sau a celui care a căzut în înșelare, atunci când aceste pricini îl îmboldesc spre sinucidere, lucru ce îl va costa nu doar prezentul, ci chiar și veșnicia însăși, care este scopul și ținta persoanei omenești? Dacă întreaga lume nu echivalează cu valoarea unei persoane, cât este de mare lauda celui ce se jertfește pentru ca să salveze o victimă a acestei înșelări?
Tăcerea şi isihia
Celor mai mulți dintre noi le este frică de liniște. Frica aceasta este incompatibilă cu căutarea păcii. Liniștea totală ne provoacă disconfort și o evităm pe cât se poate. La îndemână avem mijloace, mai cu seamă tehnice, de a o elimina. Undeva simțim mereu dorința neformulată de a crea puțin zgomot pentru a acoperi permanentul huruit interior.
„Nu te teme a cerceta pe cei bolnavi că pentru aceste fapte vei câștiga iubirea” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 7, 37).
În decursul puținilor ani de pastorație am avut ocazia să cercetez mai multe persoane suferinde din diferite spitale. Din nefericire, în perioada recentei crize sanitare, accesul în spitale s-a restricționat masiv.
Citește în continuare ‘Grija față de cei bolnavi – mărturii şi experiențe pastorale din spitale’
Alegerea unui duhovnic la care să ne spovedim și căruia să-i încredințăm toată viața interioară constituie o piatră de hotar în viața noastră spirituală. Păstrarea aceluiași duhovnic, însă, se poate dovedi o încercare nu lipsită de dificultăți. Pentru că, în zilele noastre, nimic nu este mai ușor decât a ajunge la dezacord într-o privință sau mai mult cu cei din jur. Însă, așa cum ne povățuiește și Cuviosul Varsanufie de la Optina, ne este de mare folos să rămânem fideli duhovnicului pe care l-am ales.
Citește în continuare ‘„Se cade a cerceta un singur povățuitor”’
„Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins! Și cu botez am a Mă boteza și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Dezbinați vor fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei. Și zicea și mulțimilor: Când vedeți un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceți că vine ploaie mare; și așa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceți că va fi arșiță, și așa este. Fățarnicilor! Fața pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiți? De ce, dar, de la voi înșivă nu judecați ce este drept? Și când mergi cu pârâșul tău la dregător, dă-ți silința să te împaci cu el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, și judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță. Zic ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti și cel din urmă ban.” Luca 12, 48-59 (Semnele vremii)
Citește în continuare ‘Cum înțelegem „dezbinarea” adusă de Hristos’
EVANGHELIA ZILEI: 2021-12-08
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
![]() |
Apostolul Zilei: 2021-12-08
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Tesaloniceni |
![]() |
Comentarii recente