Mânia lui Dumnezeu

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie și a dat-o lucrătorilor și a plecat departe pentru multă vreme. Și, la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi o altă slugă, dar ei, bătând-o și pe aceea și ocărând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o și pe aceea, au alungat-o. Atunci, stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor rușina de el. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moștenitorul; să-l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră. Și, scoțându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei, auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă deci scriptura aceasta: «Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului»? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va zdrobi.” Luca 20, 9-18

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a IV-a, Cap. LXXII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 9, pp. 291-292

„Vorbim despre «mânia lui Dumnezeu» nu ca de o pasiune a Lui, ci ca de un mijloc sever de îndreptare a oamenilor care au săvârșit păcate grele și numeroase. Că e în stare să îndrepte ceea ce numim «mânia și urgia lui Dumnezeu» și că aceasta a fost și intenția Logosului dumnezeiesc, reiese limpede din psalmul al șaselea: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți (Psalmi 6, 1); precum și din cartea lui Ieremia: Ceartă-ne pe noi, Doamne, însă cu judecată, nu cu mânie, ca să nu ne împuținezi pe noi (Ieremia 10, 24). Dacă vei citi în cartea a doua a Regilor despre mânia Domnului (2 Regi 24, 1), care a îndemnat pe David să poruncească numărătoarea poporului, iar în cartea întâi a Cronicilor vei citi că diavolul a îndemnat pe David (1 Cronici 21, 1) și dacă vei face o comparație a celor scrise acolo, vei vedea asupra cui se abate mânia. «Fii» ai acestei mânii s-au făcut toți oamenii, spune (apostolul) Pavel, din fire eram fiii mâniei ca și ceilalți (Efeseni 2, 3). Aici nu se vorbește de mânia lui Dumnezeu ca de o patimă a Lui, ci de una pe care oricine și-o pregătește prin păcatele ce le săvârșește. Acest lucru îl învederează apostolul Pavel când vorbește de bogăția bunătății lui Dumnezeu și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări pentru cel care nu știe că bunătatea lui Dumnezeu îndeamnă la pocăință. După învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți aduni mânie în ziua urgiei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu (Romani 2, 4-5).”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina