Nisetrul (Acipenser gueldenstaeditii) este o specie de sturion care poate să trăiască până la vârsta de 48 de ani și poate să ajungă la o greutate de 100 de kilograme. Se găsește în Marea Neagră și Marea Caspică, dar din păcate este o specie pe cale de dispariție.
Citește în continuare ‘Nisetrul, un peşte deosebit de gustos şi hrănitor’
Pancreatita este o îmbolnăvire a pancreasului care poate fi cauzată de boli hepatobiliare, ulcere gastro-duodenale penetrante, stări septice, unele boli infecțioase, alcoolism cronic și mese copioase, încărcate cu grăsimi animale. Pentru tratamentul naturist al afecțiunii sunt indicate plante cu proprietăți colagoge și acidifiante.
Citește în continuare ‘Rețete naturiste în cazul pancreatitei acute’
El, Îngerul, nu are nici o vină pentru ceea ce nu ar trebui să fac.
Căderea omului în păcat a coincis cu intensificarea și diversificarea rugăciunii sale. Însă nu toate rugăciunile pe care omul le-a rostit de-a lungul veacurilor și-au atins ținta, ci numai cele care purtau pecetea smereniei și curăției interioare. Iar când oamenii au adus primele jertfe pentru a le închina lui Dumnezeu, istoria ne-a demonstrat că nu există numai rugăciune curată, ci și una amestecată cu păcatul și patimile sufletești.
Citește în continuare ‘Cain și Abel sau despre rugăciunea necurată și cea curată’
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, ridică-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, s-a ridicat și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.” Marcu 10, 46-52 (Vindecarea orbului Bartimeu)
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 n vremea aceea, ieşind Iisus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi mulţi îl certau, ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi Iisus, apropiindu-Se, a zis: „Chemaţi-l!“ Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăzneşte, scoală-te; te cheamă…“. Iar orbul, lepădându-şi haina de pe el şi sărind în picioare, a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar orbul I-a răspuns: „Să-mi capăt vederea, Învăţătorule!“ Iar Iisus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit!“ Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-I urma lui Iisus pe cale. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
 raților, ce folos dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt găsiți goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele, și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace, încălziți-vă și vă săturați!, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Așa și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși. Dar va zice cineva: Tu ai credință, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar și demonii cred și se cutremură. Vrei însă să înțelegi, omule nesocotit, că credința fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, oare nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și, din fapte, credința s-a desăvârșit? Și s-a împlinit Scriptura care zice: «Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate» și «a fost numit prieten al lui Dumnezeu». Vedeți, dar, că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credință. La fel și Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimiși și i-a scos afară, pe altă cale? Că, precum trupul fără de suflet este mort, astfel și credința fără de fapte moartă este. |
În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Luca 19, 1-10 Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)
| DUMINICA A TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon. Şi iată un bărbat cu numele Zaheu; şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus, care este, dar nu putea din pricina mulţimii, pentru că era mic de statură. Şi alergând înainte, s’a urcat într’un sicomor ca să-L vadă, că pe acolo avea să treacă. Şi când Iisus a ajuns la locul acela, uitându-Se în sus a zis către el: „Zahee, grăbeşte-te de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân“. Şi el s’a grăbit şi s’a coborât şi L-a primit bucurându-se. Şi când au văzut, toţi murmurau, zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască. Iar Zaheu, stând în picioare, a zis către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit“. Şi Iisus a zis către el: „Astăzi i s’a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiu al lui Avraam. Că pe cel pierdut a venit Fiul Omului să-l caute şi să-l mântuiască“. |
| DUMINICA A TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei |
| iule Timotei, vrednic de credință este acest cuvânt și vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne și ostenim și suntem ocărâți și ne luptăm, de vreme ce ne-am pus nădejdea în Dumnezeu Cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioșilor. Acestea să le poruncești și să-i înveți. Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința și curăția. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură. Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ți s-a dat prin prorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoților. Cugetă la acestea, ține-te de acestea, ca propășirea ta să fie vădită tuturor. |
Fragmentele evanghelice lecturate în cadrul Sfintelor Liturghii prezintă învățături deosebite, permanent actuale, mulți credincioși regăsindu-se în viața și faptele personajelor biblice.
Citește în continuare ‘Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos schimbă vieți și atitudini’
Cum trebuie să reacționez atunci când actualul prieten îmi reproșează trecutul? Ce trebuie să îi spun ca a doua oară să nu mai aibă curajul să-mi mai zică ceva? Ce părere aveți despre gelozia într-o relație? Citește în continuare ‘Vindecați-vă de suferințele din trecut înainte de a intra într-o nouă relație de iubire’
Maică, cum îmi pot ajuta viitoarea soție să se detoxifieze de gelozia la care a ajuns în urma experiențelor anterioare?
Citește în continuare ‘Cum îmi pot ajuta viitoarea soție să se detoxifice de gelozie ?’
Gelozia este un vierme, un vierme foarte rău. Ea există pentru că, în loc să ne vedem de treaba noastră, ne uităm mereu la ceilalți și la toate detaliile. „De ce trebuie acesta să facă asta? De ce se descurcă celălalt mai bine decât mine? De ce primește acela distincții și nu eu?” Dacă, totuși, ne smerim, vom fi surprinși atunci când primim onoruri…
Citește în continuare ‘„Gelozia este un vierme, un vierme foarte rău”’
Discipolii lui Iisus, văzându-L adesea pe Iisus Hristos ieșit din rugăciune, acel moment de intimitate cu Dumnezeu Tatăl, l-au rugat să-i învețe și pe ei să se roage asemenea lui. Atunci El le-a zis: „Când vă rugați să spuneți: Tatăl nostru, Care ești în ceruri…” (Lc 11, 2). Într-un alt moment, Iisus le spune ucenicilor: „Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor!” (Mt 6, 5-7).
Citește în continuare ‘„Tatăl nostru”, model desăvârşit al rugăciunii’
„Zis-a Domnul: Cel ce este credincios în foarte puțin, și în mult este credincios; și cel ce este nedrept în foarte puțin, și în mult este nedrept. Deci dacă n-ați fost credincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată? Și dacă în ceea ce este străin nu ați fost credincioși, cine vă va da ceea ce este al vostru? Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. Toate acestea le auzeau și fariseii, care erau iubitori de argint, și-L luau în bătaie de joc. Și El le-a zis: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.” Luca 16, 10–15 (Imposibilitatea slujirii la doi domni)
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 is-a Domnul: „Cel ce este credincios în foarte puţin, şi în mult e credincios; şi cel ce este nedrept în foarte puţin, şi în mult e nedrept. Deci dacă n’aţi fost credincioşi în bogăţia cea nedreaptă, cine vă va încredinţa-o pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce vă este străin n’aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi domni; că ori pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, ori de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona“. Şi pe toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint, şi-L luau în bătaie de joc. Şi el le-a zis: „Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi înşivă drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.“ |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Coloseni |
 avel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, că am auzit despre credința voastră în Hristos Iisus și despre dragostea pe care o aveți către toți sfinții, pentru nădejdea cea pregătită vouă în ceruri, de care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care, ajungând la voi, precum și în toată lumea, aduce roadă și sporește întocmai ca la voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut întru adevăr harul lui Dumnezeu. |
Oamenii au dat smereniei felurite nume rele, menite a o batjocori și a o face respingătoare printre oameni. Este numită resemnare, lipsă de caracter sau apatie. Toate aceste nume arată necunoașterea de care dau dovadă cei ce disprețuiesc smerenia.
Citește în continuare ‘În smerenie se ascunde o măreție deosebită’
Cuvântul lui Dumnezeu dă mărturie despre Mântuitorul și despre faptele Sale cele minunate și pline de har: „Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12). Să ajungi fiu al lui Dumnezeu – nu este oare aceasta întocmai cu a te întoarce în Raiul cel pierdut?
Nimic nu este mai puternic decât Biserica.
Citește în continuare ‘Câți nu au luptat cu Biserica și nu au reușit să o biruiască ?’
Obișnuiesc să număr timpul în oameni, nu în ani. Mai precis, în viețile oamenilor cărora le datorez venirea vieții mele pe lume. Ne așezăm toți la aceeași masă, în frunte cu străbunicul străbunicului meu, căruia nu-i cunosc numele, știu doar că s-a născut pe vremea când era Dimitrie Cantemir domnitor în Moldova. El e cel mai bătrân dintre noi. N-avem mari pretenții de la el. Doar să se lase ținut de mână de fiul său, adică de bunicul străbunicului, pe care, tot așa, îl ține de mână bunicul bunicului, iar pe acesta, străbunicul, ținut de mână, la rândul lui, de bunicul, bunicul de tata și tata de mine.
Rugăciunea isihastă, adică chemarea perpetuă a numelui lui Hristos, este o lucrare duhovnicească deosebit de înaltă. Numele Domnului Iisus este izvor de putere și înnoire sufletească pentru cel care Îl cheamă în orice împrejurare. Sfântul Simeon Noul Teolog zice: „Hristos este începutul (1 Cor. 15, 20), mijlocul și sfârșitul. Căci e în toate (…)” (Filocalia, vol. 6, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2011, p. 72). Aceste cuvinte ne arată că viața noastră nu este în afara Domnului Hristos. Explicând textul Sfântului Simeon, părintele Dumitru Stăniloae adaugă această interpretare: „Hristos însă S-a făcut prin întrupare începutul, mijlocul și sfârșitul vieții noastre celei noi” (Nota 125, Filocalia, vol. 6, p. 72). Prin acestea înțelegem că, într-un fel, Hristos trebuie să Se întrupeze duhovnicește și în viața noastră, sau viața noastră trebuie să capete un caracter hristocentric. Acest adevăr nu este străin de cuvintele spuse de Domnul și consemnate în Sfintele Evanghelii: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan, 15, 5); „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29); „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14, 23).
Citește în continuare ‘„Acolo unde este smerenie adâncă, acolo sunt lacrimi îmbelșugate”’
Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Efrem Sirul şi Isaac Sirul. Ei sunt mari trăitori şi teologhisitori ai rugăciunii, care au viețuit în spaţiul binecuvântat al Siriei creştine, în vremurile când Orientul Mijlociu era majoritar creştin şi se manifesta ca leagăn al credinţei în Hristos. Este epoca în care au trăit aici mari Părinţi ai spiritualităţii creştine şi mai ales trăitorii anahoreţi ai rugăciunii. De aceea nu este întâmplător că, spre finalul acestei epoci de mare înflorire duhovnicească din primul mileniu creştin, în zona pe care o ştim din istorie sub numele de Levant, Sfântul Isaac Sirul mărturisea: „Fără rugăciune neîncetată nu te poţi apropia de Dumnezeu”. Pentru anahoreţii din Patriarhia Antiohiei rugăciunea era respiraţia duhovnicească a vieţii lor închinată lui Dumnezeu. Pentru a înţelege profunzimea trăirii acestor mari asceţi ai creştinismului ne vom opri asupra sfinţilor pe care îi cinstim astăzi şi care sunt reprezentativi pentru spiritualitatea siriană.
Citește în continuare ‘Trăitori şi teologhisitori ai rugăciunii în pustia siriană’
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat. Iisus a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care și-a lăsat casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu ia însutit acum, în vremea aceasta de prigoniri, case și frați și surori și mame și copii și țarine, iar în veacul ce va să vină – viața veșnică. Și mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei întâi. Și erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Și ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau.” Marcu 10, 24-32 (Bogăția și dobândirea vieții veșnice)
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul către ucenicii Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. Şi a început Petru a-I zice: „Iată, noi pe toate le-am lăsat şi Ţi-am urmat Ţie“. Iisus a răspuns: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine; iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică. Şi mulţi din cei dintâi vor fi la urmă, şi cei din urmă, întâi“. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, şi Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi: şi cei ce mergeau în urma Lui se temeau. Şi iarăşi luându-i cu El pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, să aveți credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, necăutând la fața omului. Pentru că, de va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, și va intra și un sărac, în haină murdară, iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucită și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele, n-ați făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul și altul și nu v-ați făcut judecători cu socoteli viclene? Ascultați, iubiții mei frați: Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc? Iar voi ați necinstit pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc pe voi și nu ei vă târăsc la judecăți? Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun întru care ați fost chemați? Dacă, într-adevăr, împliniți legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți», bine faceți; iar de căutați la fața omului, faceți păcat și legea vă osândește ca pe niște călcători de lege. Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile. Pentru că Cel ce a zis: «Să nu săvârșești adulter», a zis și: «Să nu ucizi». Și dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Așa să grăiți și așa să lucrați, ca unii care veți fi judecați, prin legea libertății. Că judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății. |
Cuvântul-cheie pentru anul 2022 este reziliență. Reziliența este capacitatea de a fi adaptabil și flexibil, fără să te frângi în momente de tensiune maximă sau de stres constant. Ultimii doi ani au reprezentat pentru majoritatea dintre noi un tur de forță psihologică și o continuă cursă de adaptare, care, după toate previziunile, va mai continua, cel puțin o perioadă.
Citește în continuare ‘Speranță și transformare prin reziliență’
Cel smerit este iubit de toți și prin aceasta se vădește în el ceva deosebit, vrednic de iubire. Sfântul Isaac Sirul spune: „Nimeni nu îl urăște pe cel smerit, nu îl vatămă prin cuvânt, nu-l disprețuiește; toți îl iubesc pentru că și Dumnezeu îl iubește”.
Citește în continuare ‘Omul smerit este iubit de Dumnezeu și de semenii săi’
Cea mai înaltă treaptă a smereniei o urcăm atunci când ne supunem și celor mai mici decât noi și ne socotim a fi nimic, asemenea dobitoacelor, nevrednici să ne aflăm printre oameni.
Citește în continuare ‘Cum putem ajunge la smerenia sfinților ?’
Dumnezeu Se pune pe Sine la îndemâna tuturor. Asemenea lui Dumnezeu, și marii sfinți își ascund minunatele lor virtuți și puterile harului în veșmântul smereniei, se sălășluiesc în adâncă smerenie printre frații lor și, socotindu-se cei dintâi dintre păcătoși, vorbesc și viețuiesc împreună cu păcătoșii. Astfel, aluat bun fiind, amestecându-se cu ceilalți, le împărtășesc și acestora din virtuțile lor, îi câștigă pentru Dumnezeu și îi mântuiesc.
Citește în continuare ‘Sfinții își ascund virtuțile în smerenie’
„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.” Marcu 10, 17-27 (Despre mântuirea bogaților)
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, pe când ieşea Iisus în drum ca să plece, un ins a alergat la El şi, îngenunchind înainte-I, Îl întreba: #132;Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“ Iar Iisus i-a răspuns: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, fără numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu păgubeşti pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Iar el I-a zis: „Învăţătorule, pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. Iar Iisus, cătând la el cu luare-aminte, l-a îndrăgit şi i-a zis: „Un lucru îţi mai lipseşte: Du-te, vinde tot ce ai şi dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi-Mi urmează Mie“. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, fiindcă avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, le-a zis ucenicilor Săi: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: „Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu!“ Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: „Şi cine poate să se mântuiască?…“. Iisus, privind la ei cu luare-aminte, le-a zis: „La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| raților, orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la mânie. Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă. Căci, dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale; s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa. Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică. Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. |
Harul se dă după măsura smereniei. Cu cât e mai adânc vasul smereniei, cu atât mai mult har adună. La smerenia desăvârșită se ajunge prin coborârea în adâncurile umilinței. Acest fapt ni-l dezvăluie Însuși Mântuitorul prin cuvintele: „care dintre voi va vrea să fie întâi, să fie vouă rob” (Matei 20, 27). Dumnezeu îl iubește pe cel ce se străduiește să ajungă măcar la întâia treaptă a smereniei.
Într-adevăr, unii credincioși, cei încă prunci la minte și de curând întăriți, după cum se spune, au nevoie să fie hrăniți cu lapte, cu învățături mai simple și mai elementare, pentru că nu pot suporta hrana tare a învățăturii. Dacă le dai o hrană mai presus de puterea lor, se simt strâmtorări și îngreunați, pentru că mintea lor, ca și trupurile copiilor, nu-i în stare să primească și să asimileze învățătura ce li se dă, ba poate că-și mai și vatămă puțina înțelegere ce-o aveau mai înainte.
Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumusețea sa, nici cel tânăr cu tinerețile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta și provoacă mândrie.
Citește în continuare ‘Luptăm pentru lucrurile trecătoare sau pentru cele veșnice ?’
Rugăciunea adusă lui Dumnezeu cu inima curată este bine primită, iar un exemplu semnificativ în acest sens este jertfa dreptului Abel. Din paginile primei cărți din Sfânta Scriptură, Facerea (capitolul 4), știm că al doilea fiu al protopărinților Adam și Eva este Abel. El era fratele mai mic al lui Cain, primul născut al primilor oameni. Alături de acesta aduc jertfă lui Dumnezeu ca rugăciune de mulțumire. Abel oferă ceea ce avea mai bun și rugăciunea lui este primită de Dumnezeu, ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui Cain. În urma acestui episod biblic, din invidie, Cain face prima crimă din istoria umanității omorându-l pe fratele său, Abel.
Citește în continuare ‘Jertfa lui Abel, rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu’
Nu suntem niciodată cu desăvârșire singuri. Lumea noastră lăuntrică este populată de prezențele tuturor celor pe care i-am întâlnit vreodată. Fiecare contact uman își va lăsa urma sa invizibilă asupra sufletului nostru. Și asta nu este tot. Veacul în care trăim, oricare ar fi acesta, ne cucerește neștiut. De multe ori când ni se pare că noi suntem cei care vorbim, că ne auzim cu claritate vocea, în realitate, ea nu este decât un ecou puternic al timpului în care trăim. Suntem cu toții copii ai secolului nostru, fie că ne place sau nu, fie că o conștientizăm au ba.
„Zis-a Domnul: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, săvârșește adulter. Atunci aduceau la Iisus copii ca să-Și pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit și le-a zis: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea. Și luându-i în brațe, i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei.” Marcu 10, 11–16 (Adulterul – păcatul săvârșit în trup)
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“. Şi aduceau la El copii, ca să Se atingă de ei; dar ucenicii îi certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S’a supărat şi le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“. Şi luându-i în braţe, Şi-a pus mâinile pe ei şi i-a binecuvântat. |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov |
| acov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare. Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite, știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea; iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic. Și, de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da. Să ceară, însă, cu credință, fără să aibă nicio îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. Iar fratele cel smerit să se laude întru înălțimea sa, și cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii. Că a răsărit soarele arzător și a uscat iarba și floarea ei a căzut și frumusețea feței ei a pierit; tot așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale. Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte. Nu vă înșelați, frații mei prea iubiți. Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. După voia Sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să-I fim pârgă dintre făpturile Lui. |
Nimic nu are omul mai asemenea cu Dumnezeu decât facerea de bine, chiar dacă Dumnezeu o dăruiește mai bogată, iar omul mai săracă, fiecare, cred eu, după puterea lui. El a făcut pe om și după ce l-a risipit îl adună iarăși; tu însă nu trece cu vederea pe cel căzut. El s-a milostivit de om în cele mai mari lucruri, dând, peste toate, lege, profeți, și, mai înainte de acestea, dând legea naturală nescrisă, judecătoare a celor făptuite, mustrătoare, sfătuitoare, conducătoare; mai pe urmă dându-se pe Sine răscumpărare pentru viața lumii; dând apostoli, evangheliști, învățători, păstori, tămăduitori, semne minunate, reîntoarcere la viață, dărâmare a morții, biruință asupra celui care ne învinsese, Testamentul cel în umbră, Testamentul cel în adevăr, împărțiri de Duh Sfânt, taina mântuirii celei noi.
Citește în continuare ‘Nu ezita să faci bine celui ce are nevoie de ajutor’
„Fericiți sunt cei milostivi, spune Scriptura, căci aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Nu este pusă la urmă între fericiri mila. Și: „Fericit este cel care ia aminte la cel sărac și nevoiaș” (Psalmul 40, 1) și: „Bun este bărbatul îndurător și care dă cu împrumut” (Psalmul 111, 5), și: „Toată ziua face milostenie și dă cu împrumut omul drept” (Psalmul 36, 26).
Citește în continuare ‘„Fericiți sunt cei milostivi, căci aceia se vor milui”’
Munca preotului este la fel cu munca unui om care ar încerca să conducă și să îmblânzească o fiară cu multe fețe și cu multe chipuri, alcătuită din multe fiare, și mai mari și mai mici, și mai domestice, și mai sălbatice.
Citește în continuare ‘Alcătuirea trupului obștesc al Bisericii’
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă unui bărbat îi este îngăduit să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Ce v’a poruncit Moise?“ Iar ei au zis: „Moise i-a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi s’o lase“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Din pricina învârtoşării inimii voastre v’a scris el porunca aceasta; dar de la’nceputul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Aşadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“. Şi în casă ucenicii L-au întrebat din nou despre aceasta. Şi El le-a zis: „Oricine-şi va lăsa femeia şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte“. |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
| raților, luați seama să nu vă lepădați de Cel care vorbește. Căci, dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe Cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăiește din ceruri – al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: «Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul». Iar prin aceea că zice: «Încă o dată», arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite. De aceea, fiindcă primim o împărăție neclintită, să fim mulțumitori, și așa să-i aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie și cu sfială. Căci «Dumnezeul nostru este și foc mistuitor». |
Drumul greu și măreț al nebuniei pentru Hristos, adică drumul renunțării la tot ceea ce este pământesc și omenesc, drumul permanentei ei ascensiuni deasupra căderii spirituale, care te duce până acolo încât să-ți oferi și propriul suflet pentru binele aproapelui tău, este una dintre cele mai mari fapte ale evlaviei.
Citește în continuare ‘Drumul greu și măreț al nebuniei pentru Hristos’
Când va judeca Dumnezeu inimile, nu va căuta la mitre arhierești, nici la coroane împărătești, nici la dregătorii înalte. Va căuta la inimile noastre. Cel mai umil țăran, cel mai necăjit om, cel care stă la vreo stână și se roagă cu lacrimi lui Dumnezeu, sau este la închisoare și se roagă, sau este undeva străin, sau bolnav în pat, suspinând din adâncul inimii către Dumnezeu, sau o văduvă săracă căreia nu-i deschide nimeni ușa și zace cu copiii ei în necaz și în scârbe, dar se roagă lui Dumnezeu, toți aceștia vor fi în ziua Judecății mai mari decât împăratul lumii de astăzi și de mâine
și de alaltăieri. Căci Dumnezeu nu va căuta la față, cum i-a spus lui Samuil, când a ales pe David. Citește în continuare ‘Dumnezeu caută la inima omului’
Dragostea lui Dumnezeu pentru noi, care e rezultatul comuniunii noastre cu harul dumnezeiesc, și dragostea noastră pentru El, care e rodul lucrării Duhului Sfânt, transformă patimile în virtuți și ne tămăduiesc pe deplin. Mortificarea părții pătimitoare a sufletului nu înseamnă să o țintuim „nemișcată înlăuntrul nostru”, ci să o dezlegăm de însoțirea sa cu răul, îndreptând-o „către dragostea de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Palama).
Citește în continuare ‘Când omul arde de dragoste pentru Dumnezeu, întreaga sa lume se schimbă’
„Zis-a Domnul: Cine va sminti pe unul din aceștia mai mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă și-ar lega de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare. Și, de te smintește mâna ta, taie-o, că mai bine îți este să intri ciung în viață decât, având amândouă mâinile, să te duci în gheena, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și, de te smintește piciorul tău, taie-l, că mai bine îți este ție să intri fără un picior în viață decât, având amândouă picioarele, să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și, de te smintește ochiul tău, scoate-l, că mai bine îți este cu un singur ochi să intri în Împărăția lui Dumnezeu decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. Bună este sarea; dacă însă sarea își pierde puterea, cu ce o veți drege? Aveți sare întru voi și trăiți în pace unii cu alții. Și, ridicându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeei, de cealaltă parte a Iordanului, și mulțimile s-au adunat iarăși la El și iarăși le învăța, după cum obișnuia.” Marcu 9, 42-50; 10, 1
Citește în continuare ‘De te smintește ochiul tău, scoate-l !’
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| is-a Domnul: „Celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s’ar arunca în mare. Şi dacă mâna ta îţi devine piatră de poticnire, taie-o; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă ciung decât să ai amândouă mâinile şi să te duci în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă şchiop decât să ai amândouă picioarele şi să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l; că mai bine-ţi este să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în gheena focului, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Că fiecare cu foc se va săra, aşa cum orice jertfă se va săra cu sare. Bună este sarea; dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii!“ Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului; şi mulţimile s’au adunat iarăşi la El şi El iarăşi le învăţa, după cum Îi era obiceiul. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
| raților, prin credință, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduințele aducea jertfă pe fiul său unul născut! Către el grăise Dumnezeu: «Că în Isaac ți se va chema ție urmaș». Dar Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze și din morți; drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de pildă (a învierii) Lui. Prin credința despre cele viitoare a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Isav. Prin credință, Iacov, când a fost să moară, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și s-a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său. Prin credință, Iosif, la sfârșitul vieții, a pomenit despre ieșirea fiilor lui Israel și a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credință, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinții lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos și nu s-au temut de porunca regelui. Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Prin credință, a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevăzut. Prin credință, a rânduit Paștile și stropirea cu sânge, ca îngerul nimicitor să nu se atingă de cei întâi-născuți ai lor. Prin credință au trecut israeliții Marea Roșie, ca pe uscat, pe care egiptenii, încercând și ei s-o treacă, s-au înecat. Prin credință, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință, Rahav desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători. |
Astăzi, în Biserica Ortodoxă sunt cinstiţi părinţii participanţi la cel de-al 6-lea Sinod ecumenic, desfăşurat în capitala Imperiului bizantin, Constantinopol, pe parcursul anilor 680 şi 681. El este cunoscut şi sub numele de al treilea Sinod de la Constantinopol. În istoria creştinismului, Sinoadele ecumenice au fost convocate de către împăraţii bizantini pentru rezolvarea disputelor teologice care afectau liniştea şi stabilitatea imperiului.
Citește în continuare ‘Stăruinţa în lucrarea de apărare a dreptei credinţe’
“Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18, 39)
În vremea aceea, pe când se apropia Iisus de Ierihon, un om ședea lângă drum, cerșind. Și auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Atunci el a strigat zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Deci, oprindu-Se, Iisus a poruncit să-L aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu. Luca 18, 35-43 Duminica a 31-a după Pogorârea Sfântului Duh (Vindecarea orbului din Ierihon)
Citește în continuare ‘Mântuitorul redă vederea neamului omenesc căzut’
| DUMINICA A TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea, în timp ce Se apropia Iisus de Ierihon, un orb şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind el mulţimea trecând, întreba ce este aceasta. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu atât mai mult striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi, apropiindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi când acela I-a fost aproape, l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar el a zis: „Doamne, să-mi capăt vederea“. Şi Iisus i-a zis: „Capătă-ţi vederea! Credinţa ta te-a mântuit“. Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-L urma slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu. |
| DUMINICA A TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Timotei |
 raților, vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Și tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în El, spre viața veșnică. Iar Împăratului veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie cinste și slavă în vecii vecilor. Amin! |
Familia este şi ea o mica comunitate a lui Hristos şi, după lege, la fel, se bazează pe ascultare – a soţiei faţă de soţ şi a copiilor faţă de părinţi. „Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul” (Efeseni 6, 1), spune Apostolul Pavel, punând astfel această poruncă drept prima şi cea mai importantă pentru copii. Iată de ce ascultarea este împărăteasa virtuţilor unui copil şi, dăinuind în el, vor lua apoi naştere şi celelalte virtuţi duhovniceşti.
Citește în continuare ‘Ascultarea – fundamentul viitoarelor calități ale unui copil’
În primele luni de viaţă, pruncul e aproape în întregime dependent de mama sa, dar la fel de important pentru el este să cunoască încă de la început iubirea plină de afecţiune a tatălui său. Acest lucru e vital din punct de vedere psihologic, dar şi duhovnicesc. Una din tragediile timpului nostru este că prea mulţi copii cresc lipsiţi de prezenţa tatălui, chipul tatălui fiind de multe ori pentru ei o imagine negativă sau absentă. Şi această stare de lucruri afectează relaţia lor cu Dumnezeu, Părintele ceresc. Taţii ar trebui să facă efortul de a petrece mai multă vreme împreună cu copiii lor.
Citește în continuare ‘Primii ani de viață ai copilului au o importanță vitală’
Multora dintre noi li s-a spus la un moment dat că e ceva normal pentru copii să nu îşi amintească mai nimic din ceea ce li se întâmplă până în jurul vârstei de 2 ani. Experienţele emoţionale dureroase din copilăria timpurie nu vor avea, deci, nici un efect pe termen lung. Aceste cuvinte ar fi cumva liniştitoare, dacă nu ar sugera şi faptul că micuţii noştri nu îşi vor aminti nici dragostea pe care le-o oferim… aşa că nici dragostea aceasta nu are un impact pe termen lung. Pe măsură ce ştiinţa începe să dezvăluie tot mai multe din misterele creierului şi memoriei, sfaturi precum cele de mai sus îşi pierd încet relevanţa. Fiecare experienţă emoţională importantă – fie că este plină de bucurie sau de durere – este stocată în memorie şi are un impact durabil asupra sistemului nervos al unui bebeluş ori copil. Modul în care simţim lumea ca bebeluşi ne influenţează, pe termen lung, personalitatea în dezvoltare, stilul emoţional şi de relaţionare. Există mai multe tipuri de „memorie”, pe lângă poveştile pe care ni le putem aminti conştient. Şi mai trebuie să ştim că ne „amintim” mult mai multe decât ne dăm seama.
„În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei Îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n-au putut să-I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, să-ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.” Luca 14, 1–11 (Iisus vindecă în zi de sâmbătă)
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
| n vremea aceea, într’o sâmbătă, a intrat Iisus să mănânce în casa unuia din capii fariseilor. Şi iată că un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei: „Este oare îngăduit a vindeca sâmbăta, sau nu?“ Ei însă au tăcut. Şi punându-Şi mâna pe el, l-a vindecat şi i-a dat drumul. Iar lor le-a zis: „Care dintre voi, de-i va cădea asinul sau boul în fântână, nu-l va scoate în chiar ziua sâmbetei?“ Şi n’au putut să-I răspundă la aceasta. Şi luând El seama cum cei poftiţi la masă îşi alegeau cele dintâi locuri, le-a spus o parabolă, zicând: „Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza pe locul cel dintâi, ca nu cumva un altul mai de cinste decât tine să fie şi el poftit şi, venind cel care v’a chemat, pe tine şi pe el, să-ţi spună: Dă-i acestuia locul! Şi atunci, ruşinat, te vei urni să iei locul cel mai de la urmă. Ci, când vei fi chemat, mergi şi te aşază pe locul cel mai de la urmă pentru ca, atunci când va veni cel care te-a poftit, să-ţi spună: Prietene, mută-te mai sus! Atunci vei avea cinste în faţa tuturor celor ce stau la masă cu tine. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“. |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Efeseni |
| raților, fiți următori ai lui Dumnezeu, ca niște fii iubiți, și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților; nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci, să nu vă faceți părtași cu ei. Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii. |
Atunci când vorbim despre rugăciune ne gândim, de cele mai multe ori, la cultul divin public și particular al Bisericii, adică slujbele făcute în lăcașul de rugăciune, sau pravila zilnică ori ocazională făcută acasă, care constă în rugăciunile de dimineață, seara înainte de culcare, înainte și după masă, sau diferite acatiste și paraclise etc. Rugăciunea isihastă este însă diferită de aceste forme de rugăciune. Ea presupune un nivel mai ridicat de conștientizare și de încordare ființială. Este rostirea sau chemarea numelui lui Iisus Hristos continuu prin formula: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, cu modificări care o fac să fie mai scurtă sau mai lungă, în funcție de diferite tradiții. Și când vorbim despre această formulă rostită timp îndelungat sau permanent, cu voce, dar de cele mai multe ori în gând, ne referim tot la un aspect exterior sau mecanic al rugăciunii. Esența acesteia stă în permanentizarea unirii minții cu Dumnezeu, adică, în cuvinte comune, să te gândești tot timpul la Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Înțelegerea deplină aduce multă consolare omului smerit’
„În vremea aceea au venit Iisus și ucenicii Lui în Capernaum. Și, fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeați între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe drum se întrebaseră unii pe alții cine dintre ei este mai mare. Atunci Iisus, așezându-Se, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor. Apoi, luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine. Și I-a zis Ioan: Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, și l-am oprit, pentru că nu urmează nouă. Iar Iisus a zis: Nu-l opriți, căci nu este nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată degrabă să Mă vorbească de rău. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beți un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteți ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-și va pierde răsplata sa.” Marcu 9, 33-41 (Despre întâietate)
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea au venit Iisus şi ucenicii Lui în Capernaum. Şi fiind ei în casă, i-a întrebat: „Ce vorbeaţi între voi pe drum?“ Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se sfădiseră unii cu alţii, cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: „Dacă vrea cineva să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor“. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor; şi luându-l în braţe, le-a zis: „Tot cel ce va primi în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte; şi cel ce Mă primeşte pe Mine, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M’a trimis pe Mine“. Şi I-a zis Ioan: „Învăţătorule, am văzut pe cineva, care nu merge cu noi, scoţând demoni în numele Tău; şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi“. Iar Iisus a zis: „Nu-l opriţi, că nu e nimeni care să facă o minune în numele Meu şi după aceea să poată degrab să Mă vorbească de rău. Fiindcă cel ce nu-i împotriva noastră e pentru noi. Că oricine vă va da să beţi un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevăr vă spun că nu-şi va pierde răsplata.“ |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
| raților, prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat și a plecat spre locul pe care urma să-l ia spre moștenire și a ieșit, neștiind încotro merge. Prin credință, a locuit vremelnic în pământul făgăduinței, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac și cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai aceleiași făgăduințe; pentru că aștepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu. Prin credință, și Sara însăși a primit putere să zămislească fiu, deși trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. Pentru aceea, dintr-un singur om, și acela ca și mort, s-au născut atâția urmași – mulți «ca stelele cerului și ca nisipul cel fără de număr de pe țărmul mării». Toți aceștia au murit întru credință, fără să primească făgăduințele, ci văzându-le de departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pământ ei sunt străini și călători. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei își caută lor patrie. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme să se întoarcă. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea, Dumnezeu nu Se rușinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, de vreme ce le-a pregătit lor cetate. |
Vine odată la Părintele o femeie și îi spune:
Citește în continuare ‘„Carne nu putem mânca, dar pe oameni, da !”’
Păcatele îl înnegresc pe om și încă așa de tare, încât îl fac ca smoala de negru și astfel nu va trebui să-l întrebe pe el de faptele sale, căci toate se vor vedea pe dânsul. Căci prin faptele tale te poți mântui, dar tot prin ele te poți îngropa în iad. Din faptele tale te vei îndrepta, și tot din faptele tale te vei osândi.
Citește în continuare ‘Păcatele îl înnegresc într-atât de tare pe om, încât îl fac precum smoala’
O drept credincioasă ne povestește:
Citește în continuare ‘Un doctor ortodox credincios este ca un apostol’
Trăim durerea pentru că astfel scoatem la iveală părți îndurerate din noi, adânc ascunse în subconștient, dar care își găsesc o cale să iasă la suprafață. În primă fază durerea ne răvășește, ne împrăștie precum cioburile unei căni, ca apoi conștiința noastră să se expandeze și nivelul de înțelegere al lumii să crească. Pentru a ajunge la înțelepciune, durerea este inevitabilă. Și, da, aș vrea să-ți spun că schimbarea vine fără durere, dar aș minți.
Citește în continuare ‘Drumul către înţelepciune trece prin durere’
„În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morți? Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii și cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iisus le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului, că va să pătimească multe și să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit, și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Și, venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu-se cu ei. Și, îndată, toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina.” Marcu 9, 10-15 (Învierea morților)
Citește în continuare ‘Învierea lui Hristos și învierea noastră’
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (IX, 10-15) |
| n vremea aceea ucenicii au păzit cuvântul, întrebându-se între ei: „Ce înseamnă a învia din morţi?…“. Şi L-au întrebat pe El, zicând: „De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?“ Iar El le-a răspuns: „Într’adevăr, Ilie vine mai întâi şi pe toate le va aşeza din nou. Şi cum este scris despre Fiul Omului?: că va să pătimească multe şi să fie defăimat? Dar vă spun Eu vouă că Ilie a şi venit, şi ei i-au făcut toate câte-au vrut, aşa cum s’a scris despre el“. Şi venind ei la ucenici, au văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari luându-se la întrebări cu ei. Şi de’ndată ce L-a văzut, mulţimea a fremătat şi a alergat să I se închine. |
| JOI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
| raților, nu lepădați încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința. «Căci mai este puțin timp, prea puțin, și Cel ce are să vină va veni și nu va întârzia; iar dreptul din credință va fi viu; și de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el». Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinței spre dobândirea sufletului. Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Prin credință, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; și, prin credință grăiește și azi, deși a murit. Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, fiindcă, mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu. Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută. Prin credință, luând Noe înștiințare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a pregătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credință, el a osândit lumea și s-a făcut moștenitor dreptății celei din credință. |
Într-o noapte, diavolul a bătut la ușa chiliei Sfântului Macarie Alexandrinul, zicându-i: „Scoală-te, Avva Macarie, să mergem la Biserică dimpreună cu frații, la cântare, la slujbă și rugăciune…”. Sfântul, fiind plin de Darul lui Dumnezeu, a cunoscut vicleșugul vrăjmașului, și i-a zis: „O, mincinosule, urâtor al binelui și vrăjmaș al adevărului, ce împărtășire și prieteșug ai tu cu robii lui Hristos, cu adunarea Sfinților?”. Diavolul i-a răspuns: „Macarie! Au nu știi, că fără de noi (diavolii) nu se face nicio slujbă în Biserică, și nicio adunare monahicească nu se săvârșește? Vino, deci, și vei vedea lucrurile noastre…!”.
Mare este vrednicia ta, o, omule, întrecând toată felurimea creației. Ia aminte cât de lat este cerul și sclipind de stele, și nu a binevoit întru acesta Domnul. Și câți luminători sunt în el și cât de mare este pământul, dar Dumnezeu, pe toate trecându-le cu vederea, Se odihnește în gândurile bune și în inima omului. Numai tu ești numit templu al lui Dumnezeu și sălaș al dumnezeirii ai devenit, ca să-L adăpostești pe El și să fii sălaș Domnului. La cine voi căuta, dacă nu la cel blând și liniștit care tremură la cuvintele Mele? Și iarăși: Mă voi arăta lui și Eu și Tatăl Meu vom veni și ne vom face sălaș la el.
Citește în continuare ‘Dumnezeu Se odihnește în gândurile bune și în inima omului’
Ești dator să încerci și să discerni și numai atunci să te încrezi, căci lucrările harului sunt evidente, iar pe acestea păcatul, chiar dacă ia chipul binelui, nu le poate da. Căci știe satana să se prefacă și în înger de lumină, adică pentru a înșela. Dar chiar dacă ar aduce năluciri, prefăcându-se în vederi strălucitoare și vrând să amăgească sufletul, o lucrare bună să dea nu poate, fapt prin care se recunoaște ca fiind înșelare. Căci nici nu poate să lucreze dragoste către Dumnezeu și către frați, decât numai înfumurare și dispreț, nu blândețe, nu bunăvoință, nu smerenie, nu bucurie, nu pace, nu starea pe loc a gândurilor, nu urâre a lumii, nu odihnă duhovnicească în Dumnezeu, nici dorire de bunătățile cele cerești, nici nu face să înceteze plăcerile și patimile, fiindcă toate acestea sunt lucrări ale harului. Fiindcă roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea și celelalte.
Citește în continuare ‘Cum să ajungi să discerni între înșelare și darurile Sfântului Duh’
„Unii i-au spus avvei Pimen despre un călugăr că nu bea vin. El a zis: «Vinul nu este pentru călugări»”. Și această scurtă povestire ne este livrată fără nici un fel de explicații. Pentru a putea înțelege mai limpede sensul ei, este util să aruncăm o privire asupra atitudinilor pe care le au părinții deșertului față de consumul de vin. Ce se poate observa rapid este că plaja atitudinilor este destul de largă, dar, în general, vinul este îngăduit cu moderație.
Pentru a descoperi începuturile rugăciunii trebuie să plecăm de la ce înseamnă a ne ruga. După cum ne învaţă Biserica noastră, rugăciunea este modul în care noi comunicăm cu Dumnezeu: „Înălţarea noastră spre Dumnezeu şi intrarea în legătură strânsă cu El se fac prin rugăciune. Ea este şi vorbirea noastră cu Părintele ceresc” (Cartea de învăţătură creştină ortodoxă).
„În vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El că este Hristos. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Și, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Și, chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” Marcu 8, 30-34 (Fiul Omului și pătimirile Lui)
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
| n vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie. Şi cuvântul acesta îl spunea pe faţă. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-se şi privind la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru şi i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano!, că tu nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor“. Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.“ |
| MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
| raților, Legea, având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleași jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârșesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curățiți, n-ar mai avea nicio conștiință a păcatelor? Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor. Pentru că este cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele. Drept aceea, intrând în lume, zice: «Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Arderi de tot și jertfe pentru păcat nu ți-au plăcut; atunci am zis: Iată vin, în sulul cărții este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule». Zicând mai sus că: «Jertfă și prinoase și arderile de tot și jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ți-au plăcut», care se aduc după Lege, atunci a zis: «Iată vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule». El desființează, deci, pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea. Întru această voință suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna. Și orice preot stă și slujește în fiecare zi și aceleași jertfe aduse de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele. Acesta, dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a șezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu și așteaptă până ce vrăjmașii Lui vor fi puși așternut picioarelor Lui; de vreme ce, printr-o singură jertfă adusă, a adus la veșnică desăvârșire pe cei ce se sfințesc; dar și Duhul cel Sfânt ne mărturisește aceasta, fiindcă, după ce a zis: «Acesta este așezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile – zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în cugetele lor», și adaugă: «Dar de păcatele lor și de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Unde este, deci, iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente