Și acum, vrând a petrece după imitarea vieţii din Rai, fugind de această îndulcire cu multă materie a bucatelor, să ne îndreptăm, pe cât este cu putinţă, către viaţa aceea, folosindu-ne pentru întreţinere de roade şi seminţe şi de cele ce sunt din copaci (de aceea nu folosesc monahii carnea. Iar postul rânduit de Biserică înseamnă întoarcerea la petrecerea din Rai şi lepădarea celor lumeşti), iar ce este de prisos, ca un lucru netrebuincios, să-l lepădăm de la noi.
Citește în continuare ‘Să ne întoarcem la viața simplă și vom avea liniște și binecuvântare’
Sfânta credință, de care și-au bătut și își bat joc în continuare raționaliștii, numind-o „oarbă”, este atât de subtilă și elevată, încât poate fi pătrunsă și explicată numai de rațiunea duhovnicească. Rațiunea lui îi e potrivnică, o respinge, iar atunci când, din vreo necesitate materială, o găsește necesară sau tolerabilă, o înțelege în chip greșit și o explică în chip greșit, fiindcă orbirea, pe care ei o atribuie credinței, este un atribut inseparabil al ei.
Este o luptă continuă, lăuntrică, pe care creștinii o duc pentru a atinge perfecțiunea creștină. Evanghelia conține pentru noi, creștinii, un ideal extrem de înalt, spre care noi nu putem decât să tindem constant, fără a putea fi vreodată capabili să îl atingem pe deplin în viața aceasta. Așadar, ni se deschide înainte un teren vast, chiar nelimitat, pentru a putea înainta, pentru a ne îmbunătăți, pentru a dezrădăcina răul din sufletul nostru și pentru a semăna virtutea.
Fiecare început presupune neliniști, dar și speranțe. Presupune despărțirea de ceea ce ne-a caracterizat și speranța că viitorul va aduce tot ceea ce nu am avut în trecut. Este bine ca fiecare început să fie sfințit, iar aici rolul Bisericii este de necontestat! Se sfințesc oamenii, se sfințește timpul, se sfințesc locurile, prin anumite slujbe…
În data de 3 ianuarie Biserica săvârşeşte pomenirea Sfântului Proroc Maleahi, profeţia căruia încheie şirul cărţilor profetice ale Vechiului Testament şi ne aşază în aşteptarea venirii lui Mesia. Profeţii scriu despre împlinirea rânduielii lui Dumnezeu în venirea lui Mesia, care va reaşeza pacea între oameni şi Dumnezeu. Astfel, Hristos este împlinirea tuturor profeţiilor şi aşteptărilor umanităţii în privinţa împlinirii acestora.
„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre saduchei, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris: «Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeia văduvă și să ridice urmaș fratelui său». Erau, deci, șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și, tot așa, toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre ei va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe «Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Dumnezeu, deci, nu este Dumnezeu al morților, ci al celor vii, căci toți sunt vii în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai zis. De aceea nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?” Luca 20, 27-44 (Iisus și saducheii)
n vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unii dintre saducheii care spun că nu este înviere, L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă fratele cuiva moare având femeie dar neavând copii, pe femeie s’o ia fratele lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. Erau dar şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără copii; şi al doilea; a luat-o şi al treilea; şi tot aşa, toţi cei şapte n’au lăsat copii şi au murit. La urmă a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, femeia va fi soţia căruia dintre ei?, că toţi şapte au avut-o de soţie“. Şi le-a zis Iisus: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea din morţI nici nu se însoară, nici nu se mărită. Că nici să moară nu mai pot, fiindcă sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug când pe Domnul Îl numeşte Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Or, Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor; fiindcă toţi trăiesc întru El“. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: „Învăţătorule, bine-ai zis…“, că nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Dar i-a întrebat El: „Cum se spune oare că Hristos este fiul lui David? Că însuşi David spune în Cartea Psalmilor: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Aşadar, David Îl numeşte Domn; atunci, cum de este fiul lui?“
raților, Moise a fost credincios în toată casa Domnului, ca o slugă, spre mărturia celor ce erau să fie descoperite în viitor, iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Și casa Lui suntem noi, numai dacă ținem până la sfârșit, cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii și lauda nădejdii noastre. De aceea, precum zice Duhul Sfânt: «Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie, unde M-au ispitit părinții voștri; M-au încercat, și au văzut faptele Mele, timp de patruzeci de ani. De aceea M-am mâniat pe neamul acesta și am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima, și căile Mele nu le-au cunoscut, că M-am jurat în mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea!». Și împotriva cui a ținut mânie timp de patruzeci de ani? Oare nu împotriva celor ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustie? Și cui i S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa, decât numai celor ce au fost neascultători? Vedem, dar, că n-au putut să intre, din pricina necredinței lor.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente