08
ian.
22

Cum să ne înțelegem bine cu socrii

În relaţiile dintre ginere/noră şi soacră, o mare piedică este prejudecata, părerea preconcepută despre aceasta din urmă – aici o mare înrâurire o poate avea masa stereotipurilor, anecdotelor, istoriilor auzite. Această prejudecată trebuie depăşită.

Căsătorindu-ne, ne legăm viaţa de un om care are părinţi, rude, venim într-o casă cu anumite reguli, tradiţii, pe care nu le putem desfiinţa după bunul nostru plac, şi trebuie să ne încadrăm în poziţia noastră de soţ/soţie, căci pentru noi respectivii sunt socru şi soacră, dar pentru celălalt sunt tată şi mamă, care şi-au dăruit întreaga viaţă copilului lor, care l-au crescut în aşa fel încât a ajuns omul pe care l-am îndrăgit.

Ei vor rămâne întotdeauna pentru soţul nostru, respectiv soţia noastră, tată şi mamă, copiii îşi vor iubi întotdeauna părinţii, şi oamenii noştri dragi nu vor rupe aceste legături nici măcar de dragul nostru. Fireşte, pentru că și lor Dumnezeu le-a poruncit să-şi iubească părinţii, şi nu pot să renunţe la ei, să se rupă de ei total.

Şi părinţii pot fi înţeleşi. Cei care au copii cunosc foarte bine sentimentul pe care-l ai când îţi dai pentru prima dată copilul într-un mediu necunoscut, la grădiniţă sau la şcoală. Bineînţeles, orice mamă şi orice tată se îngrijorează pentru el: ce face şi cum se simte acolo odrasla, poate o necăjeşte cineva…

Fireşte că îşi vor face griji chiar şi pentru copiii maturi, nefiind siguri că i-au dat pe mâini de nădejde. Sarcina noastră este să-i liniştim, să le câştigăm încrederea. S-a observat că relaţiile proaste cu soacrele există, în general, în familiile în care între tinerii soţi nu este pace şi înţelegere reciprocă. Părinţii văd sau simt asta, şi îşi fac griji pentru copiii lor.

Pentru părinţi, copiii sunt mici până la bătrâneţe, chiar dacă au nepoţi ei înşişi. Aceasta este realitatea obiectivă şi n-ai ce-i face. Generaţiei mai în vârstă îi place să povăţuiască tineretul tocmai din această cauză: ea nu prea înţelege că în faţa sa nu mai sunt băieţei şi fetiţe, ci oameni adulţi, formaţi, cu propria experienţă de viaţă. Totuşi, „bătrânii” nu trebuie judecaţi cu asprime: de regulă, părinţii ne vor doar binele, şi pe deasupra un om inteligent îşi dă seama că sfera lui de cunoştinţe e foarte limitată şi că întotdeauna are ce învăţa de la alţii.

Pr. Pavel Gumerov

El şi ea: în căutarea armoniei conjugale0

, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas,

Editura Sophia, București, 2014, pag. 258-260

Doxologia


0 Responses to “Cum să ne înțelegem bine cu socrii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.325 hits
ianuarie 2022
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: