18
ian.
22

Darul recunoștinței și al mulțumirii

91430Au fost zece leproși în Sfânta Evanghelie și dumnezeiasca îmbăiere – porunca Logosului celui viu al lui Dumnezeu – i-a curățat pe toți zece. Dar numai unul singur s-a întors spre a mulțumi marelui Său binefăcător. Iar atunci Adevărul Însuși Iisus, a întrebat: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?” (Luca 17, 17-18).

Prin urmare, în fiecare moment favorabil al lucrurilor, dar și în momentele de nenorocire, la sănătate, precum și în luptele cu boala, la bucurie, dar și la necaz, noi trebuie mereu să oferim tămâia înmiresmată a recunoștinței noastre dinaintea tronului Dumnezeirii ca niște slugi nevrednice care au primit mila prin preacuratul sânge al lui Hristos. „Dragul nostru Hristos, bunul nostru Dumnezeu, dăruiește-ne darul recunoștinței și al mulțumirii, pentru a nu fi osândiți și mai mult; vina pentru alte felurite păcate ale noastre este de ajuns”.

Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem,

Editura Bunavestire, 2001, pag. 366

Doxologia


0 Răspunsuri to “Darul recunoștinței și al mulțumirii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 328.721 hits
ianuarie 2022
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: