Halibutul este un pește alb din familia Pleuronectidae şi care are în compoziție foarte puține grăsimi. Trăiește în apele reci din oceanele Atlantic și Pacific, în Marea Barents, Marea Japoniei, iar greutatea lui variază de la 2 kg până la 300 de kg. În carnea de halibut se găsesc aproape toate vitaminele și substanțele nutritive de care are nevoie o persoană: acizi Omega 3, vitaminele A, B1, B2, B3, B6, B9, B12, C, D, PP și E, precum și șapte tipuri de aminoacizi, minerale, precum sodiu, magneziu, potasiu, fosfor, fier, calciu, mangan, zinc, seleniu și iod.
Citește în continuare ‘Halibut, un peşte gustos şi cu puţine grăsimi’
Arborele ylang-ylang este originar din Indonezia și Filipine și face flori delicate, de culoare verde- galbenă, mov sau roz intens, având un parfum dulceag, exotic. Din florile mature, proaspăt culese, se obține uleiul eteric, cu proprietăți calmante, sedative, antidepresive și relaxante.
Atunci când omul, care prin firea lui e iubitor de viață, își simte pierzarea aproape, știind că singur nu se poate mântui, se simte îndemnat să-L caute pe Mântuitorul. Atunci când Îl află și simte puterea mântuirii ce vine de la Dânsul, se apucă de El cu tărie și nu vrea să se desprindă de Dânsul, de-ar fi și omorât pentru asta.
Când Sfântul Policarp a fost strâns cu ușa la judecată ca să se lepede de Hristos pentru a fi lăsat în viață. Sfântul bătrân a răspuns: „Iată, sunt 86 de ani de când slujesc lui Hristos, și El nu mi-a făcut niciodată altceva decât bine. Cum aș putea să mă lepăd acum de Domnul și Mântuitorul meu?”.
Păcatul lui Adam este „peretele cel din mijloc al vrajbei” („Slava Învierii”, Glas I), iar voia păcătoasă a omului este „zid de aramă” între om și Dumnezeu. Așa cum un zid oprește vederea a ceea ce se află dincolo de el, tot așa păcatul închide orizontul vederii lui Dumnezeu, ne închide în noi înșine ca un zid, ne face tot mai neasemănători cu Dumnezeu și de aceea ne simțim tot mai departe de El, Care ne este așa de aproape.
Din pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (Matei 25, 31-46), a treia duminică din perioada Triodului, premergătoare Postului Mare, aflăm care sunt criteriile după care oamenii vor fi judecaţi de Hristos-Domnul la a doua Sa venire pe pământ. După despărţirea de trup a sufletului, acesta participă la o judecată particulară, însă este provizorie, incompletă şi nedefinitivă, deoarece se aşteaptă rezultatul faptelor bune sau rele ale omului până la sfârşitul lumii. Astfel, starea sufletului după moarte se poate schimba în funcţie de repercusiunile faptelor sale asupra celor rămaşi încă vieţuitori în trup şi a naturii întregi. Un exemplu bun oferit celor din jur, o carte care prin conţinutul ei duhovnicesc schimbă pe cei ce o citesc, îndemnându-i la fapte bune, ctitorirea unei biserici în care mulţi credincioşi îşi vor fi aflat liniştea, pacea şi bucuria sufletească ş.a., toate acestea pot schimba starea sufletului după despărţirea de trup din bine în mai bine. Aceasta se petrece însă până la momentul Judecăţii de Apoi sau Judecăţii universale, când Fiul Omului, Iisus Hristos Domnul, va veni întru slava Sa pentru a judeca lumea întreagă. În ziua pe care numai Domnul o ştie, Hristos, Dreptul Judecător, va şedea pe tronul slavei Sale „şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre” (Matei 25, 32).
„În vremea aceea, când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către Muntele care se cheamă al Măslinilor, a trimis Iisus pe doi dintre ucenici, zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n-a șezut vreodată. Și, dezlegându-l, aduceți-l. Iar dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați? veți zice așa: Pentru că Domnul are trebuință de el. Și, plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus. Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegați mânzul? Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuință de el Domnul. Și l-au adus la Iisus și, aruncându-și hainele lor pe mânz, L-au ajutat pe Iisus să urce pe el. Iar pe când mergea El, oamenii își așterneau hainele pe cale. Și, apropiindu-se de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: «Binecuvântat este Împăratul Care vine întru numele Domnului!» Pace în cer și slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii! Atunci El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți să ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm. Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim? Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paștile cu ucenicii Mei? Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți. Iar ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile. Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, iar apostolii s-au așezat împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de pătimirea Mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l între voi; că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce va veni Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! Iar ei au început să se întrebe unul pe altul cine dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Și s-a iscat între ei și o neînțelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? Iar El le-a zis: Împărații păgânilor domnesc peste ei și cei care îi stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, iar căpetenia, ca acela care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care slujește? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul care slujește. Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă rânduiesc vouă Împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând întorcându-te, întărește pe frații tăi. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte. Iar Iisus i-a zis: Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, zicând că nu Mă cunoști. Și le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traista, iar cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: «Și cu cei fără de lege s-a socotit», căci cele despre Mine au ajuns la sfârșit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns. Și, ieșind, S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor și ucenicii L-au urmat.” Luca 19, 29-40; 22, 7-39 (Intrarea în Ierusalim și Cina cea de Taină)
n vremea aceea, pe când Iisus Se apropia de Betfaghe şi de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi din ucenici, zicând: „Mergeţi în satul din faţa voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n’a şezut vreodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Şi dacă vă va’ntreba cineva: De ce-l dezlegaţi?, veţi spune aşa: Domnul are trebuinţă de el“. Şi, plecând, cei trimişi au găsit aşa cum le spusese El. Şi în timp ce dezlegau mânzul, stăpânii lui le-au zis: „De ce dezlegaţi mânzul?“ Iar ei le-au spus: „Domnul are trebuinţă de el“. Şi l-au adus la Iisus; şi aruncându-şi hainele lor pe mânz, L-au urcat pe Iisus. Iar în timp ce El mergea, îşi aşterneau hainele’n cale. Şi, apropiindu-Se El de panta Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!“ Şi unii farisei din mulţime I-au zis: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii…“. Şi El, răspunzând, a zis: „V’o spun Eu vouă: Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga“. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi i-a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: „Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm“. Iar ei au zis: „Unde vrei să pregătim?“ Şi El le-a zis: „Iată, când veţi intra în cetate vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra şi spuneţi-i stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi“. Iar ei, ducându-se, au aflat aşa cum le spusese El şi au pregătit Paştile. Şi când a sosit ceasul, S’a aşezat la masă, şi apostolii cu El. Şi le-a zis: „Cu dor am dorit să mănânc aceste Paşti cu voi mai înainte ca Eu să pătimesc. Că vă spun Eu vouă că de-acum nu le voi mai mânca până când se vor plini întru împărăţia lui Dumnezeu“. Şi luând paharul, mulţumind, le-a zis: „Luaţi-l şi împărţiţi-l între voi; că vă spun: De acum nu voi mai bea rodul viţei până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu“. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat, zicând: „Acesta este Trupul Meu, cel ce se dă pentru voi; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!“ Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: „Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, cel ce se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Că Fiul Omului merge precum a fost rânduit, dar vai acelui om prin care este vândut!“ Iar ei au început să se întrebe unul pe altul, care dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Şi s’a făcut între ei şi o neînţelegere: Cine dintre ei s’ar părea a fi mai mare? Iar El le-a zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpânesc se cheamă binefăcători. Dar între voi să nu fie aşa; ci cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai mic; şi căpetenia, asemenea celui ce slujeşte. Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă, sau cel ce slujeşte? Oare nu cel ce stă la masă? Dar Eu, în mijlocul vostru, sunt asemenea celui ce slujeşte; iar voi sunteţi cei ce-aţi rămas cu Mine în încercările Mele; şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, aşa cum Tatăl Meu Mi-a rânduit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea întru împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Simone, Simone, iată că Satana v’a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M’am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa; iar tu, oarecând revenindu-ţi, întăreşte-i pe fraţii tăi“. Iar el I-a zis: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi’n temniţă şi la moarte…“. Iar Iisus i-a zis: „#i-o spun Eu ţie, Petre: astăzi nu va cânta cocoşul până ce tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine, cum că nu Mă cunoşti“. Şi le-a zis: „Când v’am trimis fără pungă şi fără traistă şi fără încălţăminte, avut-aţi lipsă de ceva?“ Iar ei au zis: „De nimic“. Şi El le-a zis: „Acum însă cel care are pungă, să şi-o ia; tot aşa şi traista; şi cel care nu are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. Că vă spun că’ntru Mine trebuie să se plinească ceea ce este scris: Şi cu cei fără de lege a fost socotit; căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit“. Şi ei au zis: „Doamne, iată aici două săbii“. Iar El le-a zis: „Sunt de-ajuns!“ Şi a ieşit şi S’a dus ca de obicei la Muntele Măslinilor; şi după El s’au dus şi ucenicii Săi.
reotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr: Iubitule, mă rog să ai spor în toate și să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul. M-am bucurat mult când au venit frații și au mărturisit despre adevărul tău, așa cum umbli tu întru adevăr. Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr. Iubitule, cu credință faci oricâte faci pentru frați și anume pentru (frații) străini, care, în fața Bisericii, au dat mărturie despre dragostea ta. Bine vei face să-i ajuți în călătoria lor, după cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă pentru numele lui Hristos au plecat la drum, fără să ia nimic de la neamuri. Noi, deci, datori suntem să sprijinim pe unii ca aceștia, ca să fim împreună-lucrători pentru adevăr. Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, care ține să fie cel dintâi între ei, nu ne primește. Pentru aceea, când voi veni, îi voi pomeni de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; și, nemulțumit fiind cu acestea, nici el nu primește pe frați, nici pe cei care voiesc să-i primească nu-i lasă, și-i dă afară din Biserică. Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu. Lui Dimitrie datu-i-s-a mărturie de către toți și de către însuși adevărul; mărturie îi dăm și noi și știi că mărturia noastră este adevărată. Multe lucruri aveam să-ți scriu; totuși, nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei, ci nădăjduiesc să te văd în curând, și atunci vom grăi gură către gură. Pace ție! Prietenii te îmbrățișează. îmbrățișați pe prieteni, pe fiecare după numele lui.
is-a Domnul: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna în faţa Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi #i-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut”. Atunci va zice şi celor din stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M’aţi primit; gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M’aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu ţi-am slujit?” Atunci le va răspunde, zicând: „Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică“.
raților, nu mâncarea ne va așeza înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește. Dar vedeți ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Fiindcă, de te-ar vedea cineva pe tine, cel ce ai cunoștință, că șezi la masă în templul idolilor, oare conștiința lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Și va pieri prin cunoștința ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Și așa, păcătuind împotriva fraților și lovind conștiința lor slabă, păcătuiți față de Hristos. De aceea, dacă o mâncare smintește pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu. Oare, nu sunt eu liber? Nu sunt eu Apostol? N-am văzut eu pe Iisus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea întru Domnul? Dacă altora nu le sunt Apostol, vouă, negreșit, vă sunt. Pentru că voi sunteți pecetea apostoliei mele întru Domnul.
Apropierea timpului Sfântului și Marelui Post al Paștilor, prin Duminica Lăsatului sec de carne, numită și a Înfricoșătoarei Judecăți, ne aduce aminte de judecata cea din urmă a fiecăruia dintre noi.
Iată ce vă spun: Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că 
În camera de consultaţie am auzit o mulţime de femei plângându-se de o mulţime de lucruri, însă printre primele pe listă este lipsa de comunicare. De ceva timp am început să adun o colecţie de ceea ce eu numesc „relatările unor neveste singure”. Iată trei exemple, dintre cele mai relevante:
Biserica Ortodoxă, prin slujbele ei, se roagă pentru cei care au trecut din această lume, având momente speciale în cursul anului bisericesc dedicate pomenirii celor adormiţi. Cel mai important moment de pomenire a celor adormiţi este sâmbăta ce precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, numită Moşii de iarnă.
În anii războiului civil, când armatele dușmane luptau pentru cucerirea puterii, câștigând și pierzând teren pe parcursul a trei ani, un mic oraș ce fusese controlat de rămășițele Armatei Imperiale căzu în mâinile Armatei Roșii. O femeie era în pericol de moarte împreună cu cei doi copii ai săi, de patru și de cinci ani, pentru că soțul ei făcea parte din tabără inamică. Ea s-a ascuns într-o casă abandonată, nădăjduind că va veni vremea când va putea să se salveze.
Predica de pe Munte, Mântuitorul Iisus Hristos merge la rădăcina patimilor și a acțiunilor rele ale omului. El curmă pofta ce conduce la păcatul adulterului, răutatea sau mânia care conduc la uciderea sau vătămarea semenului nostru.
Una dintre temele fundamentale ale teologiei creștine este cea a Judecății universale, atunci când fiecărui om i se va răsplăti după ceea ce a lucrat în viață. Acest lucru este înfățișat de Mântuitorul în mai multe locuri din Sfintele Evanghelii, Hristos spunând că drepții vor merge la viață veșnică și păcătoșii la osândă veșnică (cf. Matei 25, 46). Vorbind despre osândirea celor nepocăiți, Iisus folosește de mai multe ori termenul de „gheenă” sau „gheena focului”. Printr-o scurtă radiografie teologică, așezată în slovă de ziar, vom încerca să înțelegem la ce se referă această sintagmă, de ce Mântuitorul Hristos folosește această imagine atunci când vorbește despre osândirea păcătoșilor nepocăiți.
Între marii apologeţi ai sfintelor icoane din secolul al 8-lea se numără şi Sfântul Ierarh Tarasie. Patriarh al Constantinopolului între anii 784 şi 806, acest mare mărturisitor al primului mileniu creştin a avut prin teologia sa un aport considerabil în edificarea doctrinei iconologice din cadrul celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea (787).
Sfântul Tarasie (†806) s-a născut la Constantinopol, iar părinţii săi se numeau Gheorghe şi Eucratia. Urmând pilda tatălui său, Tarasie a ajuns la dregătoria de sfetnic împărătesc.
Mă intimidează rezoluțiile mărețe, mai ales cele formulate pentru începutul de an. Nu spun că sunt nefolositoare, doar că am ajuns la concluzia că este nesustenabil să cred într-o schimbare radicală de obiceiuri, gândire sau de viață doar pentru că am decis eu că este nevoie de îmbunătățiri semnificative odată cu trecerea într-un alt an. Am ajuns la concluzia că e mai realist să continui şi lucrurile bune începute deja și să încerc să părăsesc, rând pe rând, tot ce-mi face rău sau îmi dăunează. Nu trebuie să subestimăm puterea pașilor mici și a schimbărilor mărunte, dar de impact.
Cum să ajungem și cum să cunoaștem cuprinsul asemănării lui Dumnezeu? 
Sfântul Isaac spune: „Raiul este dragostea lui Dumnezeu, în care se află dulceața tuturor binecuvântărilor”.
Ascultarea este Rânduială dumnezeiască universală și veșnică. Singur Dumnezeu este autonom, nu depinde de nimeni. Creatura toată, văzută și nevăzută, materială și spirituală, a fost făcută de Dumnezeu cu un scop anume și înzestrată cu însușiri, care să o ducă la realizarea acestui scop. Toată făptura deci ascultă de El și toate împlinesc poruncile Lui.
Să băgăm de seamă prăpăstiile și să nu ne apropiem de ele. Va fi dovadă de înțelepciune a fugi nu numai de păcat, dar și de ceea ce, părând neînsemnat, ne ademenește spre greșeli. De pildă, râsul, vorbele necugetate, nu sunt ținute drept păcate grele și totuși din râs ies vorbele rușinoase, și din vorbele rușinoase faptele încă și mai rușinoase.
Nerecunoștința este un mare păcat, care a fost înfierat de Hristos: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?”, l-a întrebat pe leprosul care se întorsese ca să-I mulțumească.
O poveste din lumea monahală vorbește despre un stareț care a intrat în chilia unui frate și, când a văzut totul ordonat și așezat cum se cuvine, i-a zis fratelui: Cât de bine arată totul. Pesemne că și sufletul tău este la fel de curat cum este încăperea în care stai. 
Încă din epoca apostolică găsim menţiuni legate de rugăciune. La Părinţii alexandrini rugăciunea ocupă un loc central în scrierile lor despre viaţa duhovnicească. Primul tratat dedicat rugăciunii este redactat de scriitorul alexandrin Origen în secolul al 3-lea. Un veac mai târziu, tot un alexandrin, Sfântul Atanasie cel Mare, scrie o lucrare dedicată vieţii părintelui monahilor, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, în care ne arată roadele rugăciunii în nevoinţa ascetică a marelui avă egiptean. Omiliile duhovniceşti ale Sfântului Macarie cel Mare (un alt avă al pustiei egiptene) au avut o influenţă majoră asupra celor din lumea răsăriteană a imperialităţii bizantine, care a mers pe drumul desăvârşirii duhovniceşti prin rugăciune şi asceză.
Capetele despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul sunt una dintre cele mai frumoase scrieri filocalice. Condensând multe gânduri bune și idei luminoase, această lucrare reprezintă un veritabil tratat despre virtutea iubirii. Constituie de asemenea o mărturie exigentă despre ce ar trebui și ce nu ar trebui să fie considerat drept iubire, un discernământ pe care lumea actuală este pe cale să-l piardă.
n vremea aceea, în timp ce Iisus vorbea cu ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el o gloată cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar trădătorul le dăduse semn, zicând: „Cel pe care-l voi săruta, acela este. Prindeţi-l şi duceţi-l sub pază“. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, I-a zis: „Învăţătorule!…“. Şi L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. Unul din cei care stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit-o pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M’aţi prins. Dar acestea sunt ca să se plinească Scripturile“. Atunci, părăsindu-L, toţi au fugit. Iar un tânăr mergea după El, învelit într’un cearşaf pe trupul gol; şi l-au prins, dar el, lăsând cearşaful, a fugit gol. Şi L-au dus pe Iisus la arhiereu; şi s’au adunat toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El până înlăuntru în curtea arhiereului; şi şedea cu slugile, încălzindu-se la foc. Arhiereii şi tot sinedriul căutau mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: „Noi l-am auzit spunând aşa: Voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi clădi altul, nefăcut de mână“. Dar nici aşa, mărturia lor nu era la fel. Şi sculându-se arhiereul în mijloc, L-a întrebat pe Iisus, zicând: „Nimic nu răspunzi la tot ce mărturisesc aceştia împotriva ta?“ Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: „Eşti tu Hristosul, fiul Celui-Binecuvântat?“ Iar Iisus i-a zis: „Eu sunt, şi-L veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului“. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: „Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?…“. Iar ei toţi au judecat că vrednic e de moarte. Şi au început unii să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Profeţeşte!…“. Şi slugile Îl băteau cu palmele peste obraz. Şi pe când Petru era jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului şi văzându-l pe Petru încălzindu-se, s’a uitat la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul!“ El însă a tăgăduit, zicând: „Nici că ştiu, nici că înţeleg ce spui“. Şi a ieşit afară în faţa curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să le spună celor de faţă că şi acesta este dintre ei. Iar el din nou a tăgăduit. Şi după puţin timp, cei de faţă i-au zis iarăşi lui Petru: „Cu adevărat eşti dintre ei, că eşti galileean şi graiu-ţi este asemănător“. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu-l cunosc pe omul acesta de care-mi vorbiţi…“. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: „Înainte de a cânta cocoşul de două ori, tu de trei ori te vei fi lepădat de Mine“. Şi a’nceput să plângă. Şi, dimineaţa, arhiereii au ţinut de’ndată sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul; şi după ce L-au legat pe Iisus, L-au dus şi i L-au predat lui Pilat.
Omul postmodern, confruntat cu risipirea gândurilor, penuria spirituală şi rătăcirea în satisfacerea cu greu a nevoilor primare, este ameninţat de pericolul dezumanizării, întrucât se concentrează prea mult şi prea intens asupra simţurilor trupeşti şi prea puţin, uneori chiar deloc, pe necesităţile spirituale, cele care cu adevărat sunt aducătoare de pace, bucurie şi bunăstare în viaţă. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos, în predica de pe munte, îndeamnă: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Totuşi, la ce se referă Iisus atunci când ne spune să căutăm „mai întâi” Împărăţia lui Dumnezeu? Un răspuns concludent ne oferă Sfântul Apostol Pavel, care precizează în Epistola către Romani că Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14, 17). Aşadar, aceasta trebuie să căutăm cu prioritate în viaţă, roada Duhului Sfânt, pentru că ştim că pacea, bucuria şi dreptatea sunt cu adevărat roada Duhului. Putem să avem în viaţă tot ceea ce oferă lumea, dar la ce ne-ar folosi dacă ne lipsesc pacea şi bucuria sufletului?
Duminica a doua din Triod, numită a Întoarcerii Fiului risipitor, ne-a pus înainte spre meditație și învățătură una din cele mai cuprinzătoare pericope evanghelice din tot anul liturgic bisericesc. S-a afirmat adeseori și în multe chipuri că textul de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 15, versetele 11-32, care istorisește întoarcerea paradigmatică a fiului cheltuitor, dar spășit, revenit în brațele tatălui iubitor și iertător, cuprinde, ca într-o binecuvântată chintesență, deplina iubire a lui Dumnezeu față de lume. În acest sens, Constantin Noica spunea: „E destul să-ţi aminteşti de fiul risipitor şi fratele lui cel moral, ca să accepţi ce e creştinismul: dragoste”. Înțelegem că tatăl din Evanghelie este Însuși Dumnezeu, Cel iubitor de oameni și îndelung răbdător, iar cei doi fii ai săi ne reprezintă pe noi, două tipologii de oameni: credincioși și ascultători de poruncile Domnului ori cheltuitori și risipitori ale darurilor primite de la cerescul Părinte. Sfântul Chiril al Alexandriei merge și mai profund în înțelegerea textului memorabilei parabole: „Unii spun că cei doi fii îi închipuie pe sfinții îngeri și pe noi, cei ce suntem pe acest pământ. Cel în vârstă, care a trăit în ascultare, reprezintă cetele îngerești, în timp ce fiul cel tânăr și risipitor îi reprezintă pe oameni. Alții dau o interpretare diferită, afirmând că cel în vârstă și cucernic simbolizează după trup poporul lui Israel, iar celălalt fiu, care a ales să viețuiască departe de tatăl său, simbolizează neamurile (păgânii)”. Însă majoritatea exegeților consideră, așa cum deja am precizat, că cei doi fii ai tatălui reprezintă două categorii de persoane. Fiul cel mare îi închipuie pe cei care, deși statornici în credință, totuși se rutinează și nu pot înțelege că Dumnezeu este iubire, că însăși credința se vădește în fapte și atitudini motivate de dragoste. De aceea și el își merită, la rândul lui, stigmatul de „risipitor”, ca și fratele mai mic întors. Dacă fiul cel mic a cheltuit bani, el a risipit iubire. Fratele său plecat s-a dovedit desfrânat și nesocotit, dar el s-a arătat stăpânit de invidie, incapabil să iubească și să ierte. Fratele cel mic, reîntors cu pocăință, s-a văzut primit la masa bucuriei; fratele cel mare, deși ascultător și sârguincios, din pricina mâniei și a răutății, şi-a periclitat șansa de a participa la ospățul mântuirii.
„În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să-L vândă pe Iisus. Și, auzind ei, s-au bucurat și au făgăduit să-i dea bani. De aceea el căuta cum să-L dea lor la timpul potrivit. Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau Paștile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voiești să mergem să pregătim, ca să mănânci Paștile? Și a trimis doi dintre ucenicii Lui, zicându-le: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el. Și unde va intra, spuneți stăpânului casei că Învățătorul zice: Unde este încăperea în care pot să mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foișor mare, așternut gata. Acolo să pregătiți pentru noi. Și au ieșit ucenicii și au venit în cetate și au găsit așa precum le-a spus și au pregătit Paștile. Și, făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. Pe când ședeau la masă și mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde. Atunci ei au început să se întristeze și să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu? Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Și, mâncând ei, Iisus a luat pâinea și, binecuvântând, a frânt și le-a dat lor, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Apoi, luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți. Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu. Și, cântând laude, au ieșit la Muntele Măslinilor. Și le-a zis Iisus: Toți vă veți sminti, că scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile»; dar, după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toți se vor sminti întru Tine, totuși eu nu. Și i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ție că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. El însă spunea mai stăruitor: Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Și tot așa ziceau toți. Și au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, și acolo a zis către ucenicii Săi: Ședeți aici până ce Mă voi ruga. Și a luat cu El pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și a început a Se tulbura și a Se mâhni; și le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheați. Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga ca, de este cu putință, să treacă de la El ceasul acesta. Și zicea: Avva, Părinte, toate sunt Ție cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești. Apoi a venit la ucenici și i-a găsit dormind și a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie să veghezi un ceas? Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. Și, iarăși mergând, S-a rugat, același cuvânt zicând; apoi, venind iarăși, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiați și nu știau ce să-I răspundă. Și a venit a treia oară și le-a zis: Dormiți de acum și vă odihniți! E gata, a sosit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.” Marcu 14, 10-42 (Trădarea lui Iuda)
Foie gras este un pate realizat din ficat de gâscă sau de rață, fiind un produs emblematic al gastronomiei franceze, servit foarte des şi considerat de către numeroşi gastronomi o delicatesă. Acesta are o consistenţă sănătoasă de vitamine, minerale, grăsimi, calorii, proteine. Chiar dacă este caloric, foie gras conține în cea mai mare parte grăsimi mononesaturate, benefice pentru organism şi care, conform specialiștilor, pot reduce riscul de apariție a bolilor de inimă, accidentelor cerebrale, a tipurilor de cancer şi, de asemenea, mențin sănătatea creierului.
Ciupercile medicinale sunt tipuri de ciuperci ce conțin compuși benefici pentru sănătate. Deși există o abundență de astfel de ciuperci, una dintre cele mai cunoscute este cea numită „coadă de curcan” (denumirea științifică – Trametes versicolor). Denumită așa datorită culorilor sale, aceasta a fost folosită în întreaga lume, de secole, pentru a trata diverse afecțiuni.
Comunicarea, azi, este foarte departe nu de ceea ce era acum câteva mii de ani, ci chiar de situația din urmă cu câteva zeci de ani! Dacă primul calculator a funcționat în 1945 și primul PC a fost lansat în 1981, internetul funcționează din 1982. Azi are 4,66 miliarde de utilizatori activi…
Ceea ce este un vis în comparație cu un veac, așa este viața de acum în comparație cu cea de dincolo. Sau poate și mai mult. Ceea ce este o picătură de apă în comparație cu oceanul infinit, așa este o mie de ani din lumea noastră în comparație cu slava și veselia netrecătoare a împărăției cerești. Ce altceva am putea spune?
Toți cei ce trăiesc pe pământ au o Maică iubitoare, plină de lumină, atotputernică. Ea este zid nebiruit, nădejdea celor deznădăjduiți, ea este bucuria tuturor celor necăjiți. Și, când suferiți, când sunteți chinuiți, când vă este cu adevărat greu să trăiți, când vă aflați în pragul pieirii, când vă pierdeți nădejdea și cădeți în deznădejde, aduceți-vă aminte că, în ciuda murdăriei, a necurăției vieții voastre, aveți o Maică foarte iubitoare! Și să credeți că, îndată ce o veți chema, ea va veni la voi și va veni cu ajutor, cu mângâiere, cu ușurare și cu mântuire!
Dumnezeu a lăsat posibilitatea curățirii noastre prin Sfântul Botez și prin al doilea Botez și prin al nenumăratelea Botez, care este taina Sfintei Spovedanii. „Datu-mi-s-a mie putere în Cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile. Cărora veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi” (Matei 28, 18-19). Este această putere dată Apostolilor, Episcopilor, Preoților, puterea de a te curăți. Și atunci venim și spunem: „Am săvârșit un păcat!”. Dar ai avut puterea să te curățești de el. Dacă tu nu te-ai curățit de el, Dumnezeu a sădit în tine conștiința, iar conștiința este aceea care te rânduiește în iadul veșnic sau în Raiul veșnic.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să fim răbdători în suferinţe, să ne bucurăm în nădejde, să stăruim în rugăciune şi să ne facem părtaşi la trebuinţele sfinţilor (Romani 12, 12-13). Acest îndemn al apostolului, de a stărui şi de a fi statornici în rugăciune, nu este întâmplător, pentru că numai rugându-se întru smerenie în credincios rămân pacea şi bucuria Sfântului Duh. Rugăciunea, ca sursă sau pricină a bucuriei duhovniceşti, trebuie să rămână în mintea omului ca raza în soare, îndemna Ilie Ecdicul, deoarece fără rugăciune „grijile din lumea simţurilor, hoinărind ca nişte nouri fără de apă, despart mintea de strălucirea ei” (Ilie Ecdicul, Capete despre rugăciune 82, Filocalia, vol. 4). În momentul în care omul nu se mai roagă cum şi cât trebuie, va pierde în mod inevitabil bucuria şi pacea sufletului.
iilor, este ceasul de pe urmă și, precum ați auzit că vine Antihrist, iar acum mulți antihriști s-au arătat, de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, pentru că, de-ar fi fost de-ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci, ca să se arate că nu sunt toți de-ai noștri, de aceea au ieșit. Iar voi ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate. V-am scris vouă nu pentru că nu știți adevărul, ci pentru că îl știți și știți că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl. Deci, ceea ce ați auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl. Și aceasta este făgăduință pe care El ne-a făgăduit-o: Viața veșnică. Acestea v-am scris vouă despre cei ce vă amăgesc. Cât despre voi, ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi și n-aveți trebuință ca să vă învețe cineva, ci, precum ungerea Lui vă învață despre toate și adevărat este și nu este minciună, rămâneți întru El, așa cum v-a învățat. Și acum, copii, rămâneți întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta și să nu ne rușinăm de El, la venirea Lui. Dacă știți că El este drept, cunoașteți că oricine face dreptate este născut din El. Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem. Pentru aceea, lumea nu ne cunoaște, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu, și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Și oricine și-a pus în El nădejdea, acesta se curățește pe sine, așa cum Acela curat este. Oricine făptuiește păcatul săvârșește și nelegiuirea, și păcatul este nelegiuirea. Și voi știți că El S-a arătat ca să ridice păcatele, și păcat în El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârșește dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârșește păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuiește. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.
is-a Domnul această parabolă: „Un om avea doi fii. Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s’a dus într’o ţară’ndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s’a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s’a alipit de unul din locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Dar venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s’a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul lui cel mai mare era la ţarină. Şi când a venit şi s’a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea? Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s’a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind, îl ruga. Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei; dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat… Iar el i-a zis: Fiule, tu’ntotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat“.
Duminica Întoarcerii Fiului risipitor ne aduce aminte de plecarea fiecăruia dintre noi departe de Părintele cel Bun, de Dumnezeu, Care ne poartă de grijă, Părintele întregii creații.
Dacă e de la sine înţeles care sunt materialele constitutive ale unei temelii imobiliare – cimentul, piatra, fierul, te întreb: pe ce se fundamentează o căsnicie de succes. Permite-mi să-ţi spun părerea mea. Pe patru piloni.
Dumnezeu este prezent în toată viaţa noastră, inclusiv în intimitatea noastră. Dacă prin parc te întâlneşti cu doi tineri care se ţin de mână şi îi întrebi „Este Hristos între voi?”, atunci ei imediat îşi dau drumul de mână, imediat nu se mai ţin de mână. De ce? Pentru că li se pare că întrebarea se referă numai la poziţia lor la plimbare.
Iubirea fără Hristos nu are nici un gust. Şi mai mult, vă spun că iubirea se consumă şi nu mai are acel gust, în care să vezi în fiecare clipă o veşnicie întreagă, alături de celălalt. Nu mai are gust, pentru că este fără Hristos. Dar dacă este cu Dumnezeu, atunci este prospeţime în fiecare clipă şi nu există derapaje… Mireasa care intră fecioară în biserică la Taina Cununiei, fecioară în suflet rămâne toată viaţa – chiar după ce naşte prunci – şi mirele la fel, bineînţeles doar dacă 
Fete de turtă dulce stau lipite de geamurile casei mele. Îmi caută inima, care se copilărește întruna. Ea le‑a chemat, folosindu‑și forța de atracție, ce o întrece de câteva ori pe cea a pământului.
Oricât de mare grijă ar avea omul, totuși arareori se întâmplă să nu-și păteze tinerețea cu ceva. Aceste pete nu se mai curățesc cu nimic altceva, decât prin spovedanie.
Referitor la cursele diavolului, Bătrânul Ieronim zicea: „Ispititorul face totul pentru a ne întuneca și a ne face să cădem. Când nu ne face să cădem cu fapta, ne face să cădem prin gânduri de disperare”.
Starea de rugăciune în care trebuie să trăiască omul necontenit nu este altceva decât punerea în practică a îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos rostit la începutul activității Sale publice: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17). Această chemare a Mântuitorului este o înnoire a întregii ființe a omului, pentru că pocăința exprimă, așa cum arată și termenul grecesc „metanoia”, o schimbare a minții, a felului în care vedem lumea, dar și a comportamentului uman în general. Ne putem verifica pe noi înșine dacă avem pocăința pe care o cere Domnul Hristos, dacă ne-am schimbat modul în care ne raportăm la lume și felul cum ne comportăm cu semenii noștri. Dacă suntem mânați de egoism și patimi, și ne purtăm pur trupește, după logica supraviețuirii și câștigului, nu am agonisit pocăința din Evanghelie.
Triodul este prin excelență vremea rugăciunii şi a urcuşului duhovnicesc spre marea sărbătoare a Învierii Domnului. În această perioadă de mare intensitate spirituală rugăciunea devine neîncetată, atât în plan personal, dar şi prin slujbele bisericeşti.
Vedem astfel că, în cazul lui Marcenko, inima nu s-a lăsat înmuiată, ci mai degrabă s-a învârtoșat. Bineînțeles, inima este ceva foarte complex, și poate într-o zi se va schimba. În orice caz, mărturia lui arată că nu putem pur și simplu să punem un om într-o închisoare și să spunem: „Așa îl vom face creștin”. Unii devin creștini, alții nu. Când convertirea are loc, procesul revelației se petrece într-un mod foarte simplu; o persoană este în nevoie, suferă, și atunci, cumva, i se deschide o altă lume. Cu cât ești mai în suferință și în greutăți și ești mai „disperat” după Dumnezeu, cu atât mai mult El îți vine în ajutor și îți arată calea de ieșire.
Părintele Serafim, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a spus odată, cu ocazia unei spovedanii, un cuvânt scurt, și anume un cuvânt de ordine: „Să te depășești și să te dăruiești!”. Nu mi-a dat nicio explicație și m-am gândit eu singur că ar fi vorba despre depășirea prin credință și dăruirea prin iubire.
Odată, eram mâhnit din cauza a niște observații și mustrări pe care le primisem, fără să înțeleg în sinea mea că eram de vină.
Omul, fiind o lucrare a mâinilor lui Dumnezeu, menit a fi martorul slavei și puterii Cuvântului Său, nu poate fi o ființă muritoare, nici prin suflet nici prin trup. Dumnezeu n-a creat pentru ca lucrarea Lui să fie distrusă. Sufletul și trupul sunt lucrările lui Dumnezeu, și prin urmare, sunt nemuritoare.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente