03
mai
22

Credința celor ce n-au văzut

cruce-mare-600x400Hristos declară fericiți pe cei ce vor crede fără să vadă, căci vor fi cu adevărat vrednici de admirație. Și pentru care pricină? Credința neîndoielnică se datorează celor pe care le vedem, căci atunci nimic nu ne îndeamnă la îndoială.

Dar dacă cineva primește ceea ce n-a văzut și crede ca adevărate cuvintele aduse la urechi de cel ce îi comunică cele tainice, atunci cinstește prin credința cea mai vrednică de prețuire pe Cel propovăduit.

De aceea, e declarat fericit tot cel ce va crede prin glasul Sfinților Apostoli, care au fost ei înșiși văzători ai faptelor lui Hristos și „slujitori ai Cuvântului,” cum zice Luca (Luca 1, 2). Lor e necesar să le dăm atenție, dacă suntem iubitori ai vieții veșnice și râvnim cu adevărat să ne sălășluim în lăcașurile cele de sus.

Sfântul Chiril al Alexandriei

Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan,

 traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 41,

Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, pag.811

Doxologia


0 Răspunsuri to “Credința celor ce n-au văzut”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 328.621 hits
mai 2022
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: