10
mai
22

„Nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeți”

13513727 - old metal keys on vintage bookCe putem face? Așa a orânduit Domnul, ca viața noastră vremelnică să nu treacă fără necazuri, precum s-a spus: nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeți. Dar mai uimitor decât toate este faptul că nici un om sfânt, oricât de sfânt și desăvârșit ar fi fost el, nu și-a petrecut viața fără să fi îndurat ceva, și aceasta pentru ca omul să nu se înalțe pe sine. Și dacă sfinții au îndurat, noi cu atât mai mult trebuie să îndurăm!

Bolile trupești sunt trimise omului de Dumnezeu nu întotdeauna ca pedeapsă pentru păcate, ci uneori și din bunăvoință, pentru eliberarea sau pentru păzirea noastră de bolile sufletești, care sunt mult mai primejdioase decât cele trupești. (Sfântul Antonie)

Învață-te mai mult să taci, căci atunci nu vei greși, nici nu vei osândi. Când vei înceta să cârtești și vei sluji cu mai multă osârdie bolnavilor, pentru Dumnezeu, atunci te vei izbăvi de boala ta, nu numai de cea a trupului, ci și de cea a sufletului. Iar dacă în vremea îndreptării boala nu va pleca, înseamnă că aceasta ți se întâmplă pentru ca să ți se dăruiască cununa răbdării în viața viitoare, pentru totdeauna. (Sfântul Iosif)

Ne vorbesc Stareții de la Optina,

Editura Egumenița, 2007, pag. 12

Doxologia


0 Răspunsuri to “„Nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeți””



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 328.621 hits
mai 2022
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: