Arhivă pentru 15 mai 2022

15
mai
22

Duminica a IV-a după Paști [Vindecarea slăbănogului de la Vitezda] – Părintele Calistrat 15.05.2022

15
mai
22

Întâlnirea cu Domnul vindecărilor la apa speranței

untitÎn vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos. Ioan 5, 1-15 Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) 

Citește în continuare ‘Întâlnirea cu Domnul vindecărilor la apa speranței’

15
mai
22

15 mai – Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare [ TRINITAS TV ]

15
mai
22

EVANGHELIA ZILEI: 2022-05-15

DUMINICA
A PATRA DUPĂ PAŞTI A SLĂBĂNOGULUI

Evanghelia de la Ioan
(V, 1-15)

n vremea aceea, era o sărbătoare a Iudeilor, şi Iisus S’a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare care se numeşte pe evreieşte Betezda, având cinci pridvoare. În acelea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Că înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel ce intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om care de treizeci şi opt de ani era bolnav. Pe acesta văzându-l Iisus zăcând, şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?“ Bolnavul I-a răspuns: „Doamne, om nu am ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că până merg eu, altul se coboară înaintea mea“. Iisus i-a zis: „Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă!“ Şi îndată omul s’a făcut sănătos; şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau Iudeii către cel vindecat: „E sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul“. Iar el le-a răspuns: „Cel care m’a făcut sănătos, El mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă!“ Ei l-au întrebat: „Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă!?“ Dar cel vindecat nu ştia cine este; că Iisus Se dăduse la o parte, fiind mulţime în acel loc. După aceasta l-a găsit Iisus în templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău“. Omul s’a dus şi le-a spus Iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.
15
mai
22

Apostolul Zilei: 2022-05-15

DUMINICA
A PATRA DUPĂ PAŞTI A SLĂBĂNOGULUI

Ap. Fapte

(IX, 32-42)

n zilele acelea, Petru, trecând pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul! Şi îndată s-a ridicat. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus. Şi, fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenuncheat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita, scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. Şi, dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul. 



Blog Stats

  • 329.732 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte