27
mai
22

Biserica sfântă sfințește pe cel ce sălășluiește în ea

altarSoarele care își aruncă razele într-o groapă cu noroi nu se întinează, la fel și monahul, care lucrează dreptatea și se întoarce de la păcătoși, rămâne nevătămat cu nepătimirea. Jertfelnicul sfințește darurile puse pe el, la fel și monahul, cugetând cele ale Duhului, sfințește trupul. Lucrătorul cu experiență are simbria din destul pe măsura ostenelii, așa și monahul sârguitor are de la Hristos bunătățile, ca dovadă a celor făptuite. Neguțătorul înțelept își sporește bogăția, la fel și monahul care pururea luptă spre cele bune își sporește slava în ceruri, neguțătorind comori neprădate.

Cel ce ridică sabia, de sabie va pieri, așa și monahul, păcătuind în aceasta, spre moarte cade. Trâmbița care răsună pregătește de război, iar cântarea monahului îi rănește pe demoni. Tot ceea ce se unește cu cărbunii se curățește și orice trup al monahului prin nevoință primește nestricăciunea. Biserica sfântă sfințește pe cel ce sălășluiește în ea și trupul neîntinat va odihni cu slavă sufletul. Ceara lângă foc se topește, la fel și monahul stricat cu trupul este prea rău mirositor, apropiindu-se de judecată. Grâul cel bun îl sufocă spinii, iar cugetele întinate îl zăpăcesc pe monahul care se îndreptățește.

Momeala undiței ademenește peștele, iar monahul smerit, care poartă crucea, îl arde pe vrăjmașul. Pe focul care arde îl stinge apa și monahul prin milostenie se răscumpără din păcat. Grădina udată va înflori precum crinul și învățătura monahului o arată faptele lui. Orice corabie pe mare este nestatornică, la fel și monahul, petrecând în mese drese cu sare, este bătut de vânt încoace și încolo.

Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat

Viața și cuvinte de folos,

Editura Doxologia, Iași, 2013, pag. 63

Doxologia


0 Răspunsuri to “Biserica sfântă sfințește pe cel ce sălășluiește în ea”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.231 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: