28
iun.
22

Aducerea moaştelor Sf. Mc. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Aceşti Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305),

Chir fiind din cetatea Alexandriei (Egipt) şi Ioan din cetatea Edesei (Siria). Sfântul Chir era medic în Alexandria şi prin posibilitățile pe care profesia i le oferise, a convertit multe persoane bolnave la credința creștină. Ioan (de neam arab) făcea parte din armată și era unul dintre apropiații împăratului. El s-a împrietenit cu Chir, auzind de virtuțile și minunile sale, și l-a urmat în cele din urmă în viața ascetică. Sfinţii Chir şi Ioan, auzind de o femeie Atanasia și de cele trei fiice ale ei, Teoctista (în vârstă de 15 ani), Teodota (de 13 ani) și Teodosia (de 11 ani), că au suferit mari chinuri pentru numele lui Hristos la Canope în Egipt, au mers acolo pentru a le încuraja. Odată ajunși, au fost reținuți și ei și bătuți cu cruzime, în timpul persecuției lui Diocle­țian (284-305). Legați fiind, au fost arși cu torțele, iar mai apoi, peste rănile lor s-a turnat oțet și s-a presărat sare. Toate acestea s-au petrecut sub ochii Atanasiei și ai fiicelor sale, care la rândul lor au fost torturate. La câteva zile după aceasta, Sfinţii Chir și Ioan au fost decapitați în ziua de 31 ianuarie 304. O sută de ani mai târziu, pe vremea împăratului Arcadie (395-408), vrând Patriarhul Alexandriei, Teofil, să zidească o biserică, la săpături s-au descoperit moaştele celor doi sfinţi, Chir şi Ioan. Urmaşul şi nepotul lui Teofil în scaunul patriarhal de Alexandria, Sfântul Chiril, a mutat moaştele sfinţilor, în urma unei vedenii, la locul numit Manutin, deoarece acolo exista o veche capişte idolească şi o puternică lucrare a duhurilor necurate. Deci, Sfântul Chiril al Alexandriei făcând aceasta, îndată au fugit de acolo duhurile necurate. Dumnezeu a făcut multe minuni prin moaştele acestor sfinţi şi astfel s-a instituit sărbătoarea de astăzi.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Aducerea moaştelor Sf. Mc. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 330.978 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: