06
iul.
22

Diavolul face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovnicește

iadO, dacă l-ați vedea pe diavolul cum se mișcă! Nu l-ați văzut și de aceea nu pricepeți unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovnicește. Am observat aceasta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact în punctul care vreau, cel mai sen­sibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin alții și mă întrerup. Dia­volul îi pune mai înainte să caște gura la Schitul de vizavi sau să privească altceva și rânduiește să vină la momentul cel mai important al discuției, ca să schimb subiectul și să nu se folosească cei cărora le vorbesc.

Pentru că atunci când începe discuția, știe diavolul unde va duce și, deoarece vede că se va păgubi, trimi­te pe cineva exact în momentul cel mai sensibil ca să mă întrerupă. „Hei, Părinte, pe unde să intrăm?” stri­gi. „Luați rahat și apă și veniți pe acolo!”, le spun. Alții intră în curte exact în clipa aceea și mă întrerup, pen­tru că trebuie să mă scol și să-i întâmpin. Alții vin pu­țin după aceea și iarăși trebuie să mă scol, să-i întreb: „De unde sunteți?” etc. Și astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la început, să spun iarăși pilda ce-am început-o. Dar de îndată ce încep, strigă de jos altul: „Ei, Părinte Paisie, unde ești? Pe aici e poarta?”. Hai, scoală-te din nou… Măi, și diavolul acesta!

Într-o zi mi-a făcut aceasta de șase-șapte ori până când am fost nevoit să pun câteva… santinele. „Tu stai acolo și vezi să nu vină nimeni, iar tu stai aici, până ce-mi voi termina treaba.” De șase-șapte ori să începi o întreagă istorie, să ajungi la punctul unde se vor folosi, și diavolii iarăși să facă scene!

Măi, ce face vrăjmașul! Mereu învârte butonul la altă frecvență. Îndată ce nevoitorul este gata să se fo­losească de ceva, pac!, îi învârte butonul în altă parte și uită de sine prin ceea ce îi dă acela își aduce aminte de ceva duhovnicesc? Țac!, îi aduce aminte de altceva.

Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăța cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

 Părinte, dar cum să învețe?

– Să se observe pe sine însuși. Dacă cineva se observă pe sine, învață. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observă norii, vântul.

Cuviosul Paisie Aghioritul

Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească,

traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a,

Editura Evanghelismos, București, 2011, pag. 123-124

Doxologia


0 Răspunsuri to “Diavolul face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovnicește”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 330.978 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: