13
aug.
22

O familie puternică, pregătită pentru orice

38085623_1676191509176063_529867963528904704_nPrimul lucru pe care trebuie să-l regăsească familia post-modernă este dulceața rugăciunii făcute împreună și a rugăciunii colective din biserică. Câteva minute de rugăciune dimineața și seara, mersul la biserică duminica cu toată casa, ar fi salutare. Familia creștină trebuie să se roage împreună, să cânte împreună, să facă lectură religioasă împreună. Nu se poate exprima în cuvinte cât de mare este folosul unei vieți duhovnicești în cadrul familiei. Roadele acestei vieți sunt: sentimentul de liniște și siguranță, statornicia, dreapta judecată, armonia și maturizarea spirituală.

Al doilea lucru, tot important, este regăsirea bucuriei de a mânca împreună. Programul supraîncărcat, graba permanentă, au ajuns să desființeze aproape total această comuniune. Soții vin de la serviciu pe rând și mănâncă separat. Copiii vin de la școală și mănâncă când apucă. Este adevărat că sunt unele situații obiective când oamenii mănâncă pe rând, dar dacă această practică devine lege, paguba spirituală este imensă.

Al treilea lucru pe care familia creștină trebuie să-l redescopere este petrecerea timpului liber împreună. Cu toate că în societatea noastră distracția este practicată abuziv, ea își are locul ei în viața de familie. Este bine ca membrii familiei să râdă împreună, să se joace împreună, să-și facă ieșirile, concediile și drumețiile împreună. Sunt situații în care joaca, drumeția și alte moduri de destindere consolidează legătura dintre soți și-i învață pe copii cinstea, onestitatea, spiritul de echipă și politețea.

IPS Andrei Andreicuț, 

Mai putem trăi frumos?, 

Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, pag. 59-60

Doxologia


0 Răspunsuri to “O familie puternică, pregătită pentru orice”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.149 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: