16
aug.
22

Puterea numelui lui Hristos

untit„În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt, pe care, dacă Mi-l veți spune, și Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ați crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, fiindcă toți îl socotesc pe Ioan proroc. Și, răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu știm. Zis-a lor și El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.” Matei 21, 23-27 (Iisus în templu)

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. XI, 84.2.-84.4., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 434

„Avraam, auzind că Lot a fost luat prizonier, a numărat cele 318 slugi ale sale, a ieșit la luptă și a biruit numerosul număr de duș­mani (Facerea 14, 14-15). Se spune că numărul 300 (în grecește este reprezentat cu T), după forma sa, este tipul semnului Domnului (semnul Crucii); iota, ι (= 10) și eta, η (= 8), reprezintă numele cel mântuitor. Deci slugile lui Avraam arată mântuirea, cu alte cuvinte: cei care aleargă la semn și la nume ajung domni ai prizonierilor și ai multor neamuri necredincioase care au urmat acelora.”

Origen, Filocalia, XVII, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 376

„(…) Numele lui Iisus: s-a văzut deja că numele Lui scoate multe duhuri necurate din suflete și din trupuri și promovează virtutea în cei din care au fost alungați demonii.”

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VIII-a, Cap. LVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 554

„(…) Simpla invocare «în numele lui Iisus», pe care o rosteau adevărații închinători, a vindecat mulți bolnavi de duhuri necurate și de alte suferințe.”

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 125-126

„Căci unde este numit Hristos și există credința în El se smulge toată cinstirea idolilor, se dă pe față toată amăgirea demonilor; nici un demon nu poate suferi nici măcar numele Lui, ci numai la auzul Lui o ia la fugă.”

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. VI, XLVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 145-146

„Cine e deci acest Hristos, Care prin numirea și venirea Lui le-a umbrit și le-a desființat pe toate și singur El are putere împotriva tuturor și a umplut toată lumea de învățătura Lui? Să spună elinii, care râd și nu se rușinează. Dacă e om, cum un singur om a putut întrece puterea tuturor zeilor și i-a dovedit pe aceia, prin puterea Lui, ca nefiind nimic?”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Puterea numelui lui Hristos”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.149 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: