17
aug.
22

Cum se pot mântui păcătoșii ?

untit„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, dar vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.” Matei 21, 28–32 (Pilda celor doi fii)

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a III-a, Cap. LXIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 218-219

„Am văzut că, potrivit gândirii sale, Celsus ține să sublinieze că este foarte greu să schimbi cu totul firea omului. Noi, însă, care știm că toți oamenii au din fire același suflet rațional și care susținem că nici o fire n-a fost creată rea de Creatorul lumii, dar că mulți oameni au devenit răi din lipsa unei educații mai îngrijite ori de pe urma exemplelor și îndemnurilor rele, încât la unii răul a devenit parcă o a doua natură, suntem con­vinși nu numai că nu este imposibil, dar nu-i nici măcar prea greu Cuvântului dumnezeiesc să îndrepte până și răul devenit a doua natură; cu o singură condiție, ca omul să accepte că el trebuie să se încredințeze pe sine lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor, și să se poarte în așa fel încât să se facă bine plăcut lui Dumnezeu.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre iubire, 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 330

„Dar cum se transformă un suflet rănit (într-un suflet) frumos, cu chip strălucitor și demn de a trăi împreună cu Hristos? Cum altfel, dacă nu cunoscând atât chipul lui primar, cât și rănile și sărăcia lui (de după aceea)? Pentru că, dacă nu simte plăcere să poarte rănile și vânătăile păcatelor, nici nu-și justifică greșelile, Domnul nu ia în seamă urâțenia lui, ci, venind la el, îl îngrijește, îl vindecă și îi reface frumusețea (cea dintâi). Cu o condiție: Să nu mai aprobe în sinea sa, precum s-a spus, cele săvârșite și să nu se mai complacă în săvârșirea faptelor rele. (În același timp), să strige cu toată puterea către Domnul, pentru ca, având ajutorul Duhului celui bun, să se învrednicească a se elibera de patimi. Acesta este, deci, sufletul (sărac cu Duhul) pe care (Domnul) îl fericește. Vai, însă, de cel care nu mai simte rănile și presupune că nu are în sine nimic rău. La un astfel de suflet doctorul cel bun nu vine și, prin urmare, nu-l vindecă, iar lui nu-i pasă de răni și socotește că este bine și sănătos.”

Clement Alexandrinul, Care bogat se va mântui?, 39.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 61

„Căința adevărată este a nu te mai face vinovat de aceleaşi păcate, ci de a smulge din rădăcină din suflet până la unul păcatele.”

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Cum se pot mântui păcătoșii ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.149 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: