18
aug.
22

La vin nu te îmbărbăta, că pe mulți i-a pierdut beția

Cate pahare de vin sunt intr-o sticla si alte lucruri interesante despre  vin | FoodStory | StirileProTV.roBeția este mai rea decât lăcomia și este defăimată foarte de Sfintele Cărți, că neprimit lucru este a se îndreptăți cineva cu beția, precum a se și laudă cei fără de minte, de vreme ce cu încetul se îmbolnăvesc și sărăcesc. Deci bun lucru este a bea puțin, pentru slăbiciunea trupească. Că precum pământul la vreme fiind adăpat crește curată sămânța cea semănată întrânsul și cu dobândă, iar pământul cel plin cu multă grăsime crește numai buruieni și scai, așa și multa băutură pe cei fără minte îi duce spre ocară, iar pe înțelepți, spre plângere. Că a zis Scriptura lui Dumnezeu: „Noe a fost un bărbat drept, dar, îmbătându-se, zăcea gol și s-a batjocorit de Ham cel fără de minte, iar de fiii cei înțelepți s-a acoperit”.

Să fugim deci, fraților, de dracul beției, ca să nu fim batjocoriți de el, ci mai vârtos să ne trezim și să ne întărim, ca să fie întreg omul cel din lăuntru, precum și la Pilde ne învață Scriptura, zicând: „Să nu fii băutor de vin, că tot bețivul sărac va fi”. Și iarăși zice: „Pentru cine sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristați? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin” (Pilde 23, 29-30). Și a mai zis: „La vin nu te îmbărbăta, că pe mulți i-a pierdut beția.” Și iarăși: „Nu folosesc celui fără de minte mâncarea și băutura, că nebunie și ocară este beția. Și tot cel ce se amestecă cu dânsa nu va fi înțelept”. Iar Isaia ocărând pe cei beți le zice: „Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băutură îmbătătoare, vai de cei ce până seara târziu se înfierbântă cu vin!” (Isaia 5, 11). Iar Ioil le-a zis: „Deșteptați-vă, bețivilor, și plângeți. Și voi, băutorilor de vin, tânguiți-vă pentru vinul cel nou, căci vi s-a luat de la gură” (Ioil 1, 5).

Cu adevărat dar a necredincioșilor și a oamenilor celor nebotezați le este veselia din beție, precum a zis și Iov, rugându-se pentru oarecine: „Să rătăcească ca niște bețivi. Iar cei ce voiesc a viețui cu cinste si cu curățenie de aceasta să se lase și pe calea cea dreaptă, fără poticnire, să meargă”. Și să ascultați pe Apostolul care zice: „Nu vă îmbătați de vin întru care nu esta mântuire”. Și iarăși: „Bețivii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”. Și încă a mai zis: „Că toate vătămările cele cu chip de rușine din beție se fac”. Pentru aceasta nu fiți nebuni, ci cunoașteți care este voia lui Dumnezeu. Că Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit tuturor, zicând: „Luați seama la voi înșivă să nu se îngreuneze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții” (Luca 21, 34). (Sfântul Antioh)

Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți,

Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pag. 37

Doxologia


0 Răspunsuri to “La vin nu te îmbărbăta, că pe mulți i-a pierdut beția”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.149 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: