Arhivă pentru 24 august 2022

24
aug.
22

Predică la Taina Sfântului Maslu – Părintele Calistrat 24.08.2022

24
aug.
22

Viața omului – osteneala unei călătorii spre Împărăția Cerească

untitledDacă voiești să te duci într-o altă țară depărtată, nu poți să alergi într-un ceas toată lungimea căii. Ci, numărând pașii în fiecare zi și având răbdare, pleci la drum. Și, cu vremea și cu osteneală, ajungi în țara pe care o dorești. Așa este și împărăția cea Cerească și desfătarea Raiului: prin ajunări, prin înfrânare, prin privegheri, prin milostenie și prin dragoste, fiecare poate ajunge acolo.

Citește în continuare ‘Viața omului – osteneala unei călătorii spre Împărăția Cerească’

24
aug.
22

Perceperea pătrunderii gândurilor rele în mintea și în inima omului

110334082_2927098620733506_271451994108279225_nCu cât un om are mai puțină experiență în problemele duhovnicești, cu atât mai greu percepe pătrunderea gândurilor rele în mintea și în inima lui. Atleții duhovnicești încercați le percep înainte ca ele să pătrundă în mintea lor sau chiar în momentul în care acestea se pregătesc să-i atace. Ceilalți însă nu le percep decât doar după ce s-au însoțit cu ele, după ce au consimțit să le pună în lucrare sau atunci când se află pe pragul relelor făptuiri – iar alteori numai după ce au făptuit păcatul: „În general, cel care nu are experiență duhovnicească nu-și dă seama de însoțirea sa cu gândurile păcătoase decât după ce acestea au ajuns, neobservate, în primele stadii de dezvoltare a lor – adică după ce au prins o anumită putere și când se apropie pericolul iminent de a făptui păcatul”. Oricare ar fi modul nostru de percepere al gândurilor păcătoase, suntem datori să ne împotrivim lor de îndată ce le descoperim. Cu cât vom dobândi mai multă experiență în această luptă duhovnicească, cu atât mai lesne vom percepe gândurile înainte ca acestea să pătrundă înlăuntrul nostru – mai ales dacă se află în primele stadii ale dezvoltării lor.

Citește în continuare ‘Perceperea pătrunderii gândurilor rele în mintea și în inima omului’

24
aug.
22

Oriunde ai fi, să fii cu Hristos și El îți va da putere să le faci pe toate

270274423_4690158981019928_3491733471395812668_nNoi trăim în aglomerațiile urbane, învățăm, ne plimbăm, cum putem să facem paza minții și rugăciunea?

Citește în continuare ‘Oriunde ai fi, să fii cu Hristos și El îți va da putere să le faci pe toate’

24
aug.
22

Hainele călugărești

Una dintre temele recurente ale reflecției părin­ților deșertului vizează posesiunile materiale. Cum gestionăm ceea ce avem și cum reușim să nu ne atașăm inima de diversele bunuri. La avva Pamvo (6) se găsește un cuvânt (reluat, de altfel, și de avva Isaac, preotul de la Chilii). Bătrânul a zis: „Călugărul trebuie să poarte o astfel de haină, încât, dacă ar arunca-o din chilie, ar rămâne acolo trei zile și n-ar lua-o nimeni”.

Citește în continuare ‘Hainele călugărești’

24
aug.
22

„Maica Vieţii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria”

Acestea sunt numirile pe care le regăsim în imnografia liturgică a Bisericii Ortodoxe când o cinstim pe Sfânta Fecioară Maria. Mai ales în zilele serbării Adormirii Maicii Domnului (15-23 august) regăsim în slujbele bisericeşti numeroase numiri ale Prea­sfintei Fecioare Maria, care exprimă teologia mario­logică ortodoxă.

Citește în continuare ‘„Maica Vieţii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria”’

24
aug.
22

Ce este binecuvântarea ?

untit„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, căr­turarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în zilele părin­ților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Așadar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au ucis pe proroci. Dar voi întreceți măsura părinților voștri! Șerpi, pui de vi­pe­re, cum veți scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci și înțelepți și cărtu­rari; dintre ei veți ucide și veți răs­tigni; dintre ei veți biciui în sina­gogi și-i veți urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar. Adevărat grăiesc vouă: Vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine! De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit! Iată, casa voastră vi se lasă pustie; căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai vedea până când nu veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului».” Matei 23, 29-39 (Prorocii și fariseii)

Citește în continuare ‘Ce este binecuvântarea ?’

24
aug.
22

24 august – Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie și Sfântul Mucenic Tation [ TRINITAS TV ]

24
aug.
22

EVANGHELIA ZILEI: 2022-08-24

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei
(XXIII, 29-39)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că voi clădiţi mormintele profeţilor şi le împodobiţi pe ale drepţilor şi ziceţi: Dac’am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n’am fi fost părtaşi cu ei la sângele profeţilor!; aşa încât voi înşivă mărturisiţi că sunteţi fii ai celor ce i-au ucis pe profeţi. Dar voi aţi umplut măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată că Eu trimit la voi profeţi şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate’n cetate; ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat ce s’a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevăr vă grăiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta! Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n’aţi vrut. Iată, vi se lasă casa pustie! Că vă spun Eu vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!
24
aug.
22

Apostolul Zilei: 2022-08-24

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni
(III, 4-11)

raţilor, o astfel de încredere avem prin Hristos faţă de Dumnezeu; nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui, cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului? Căci, de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare. Căci, dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în slavă.



Blog Stats

  • 333.580 hits

Arhive

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte