16
sept.
22

Multul și puținul

Îl preocupa puținul.

Atunci când îl găsea, și-l găsea peste tot, îl aduna într-o grămadă mare. Era atât de mult puțin în grămada aceea, că-i trebuiau sute de trenuri de marfă ca să-l poată căra acasă.
Puținul nu devenea niciodată mult, oricât de mult ar fi fost. Tot puțin rămânea. Atât de puțin încât, ca să-i mulțumească pe toți cei ce-i cereau, și-i cereau mulți, iar el nu putea să refuze pe nimeni, îl împărțea în grămăjoare mici. Cu cât era grămăjoara de puțin mai mică, cu atât de mult creștea în dimensiuni. Pentru ca toți cei ce primeau să poată da și ei din puținul lor altora. Și dădeau.

Puținul nu lipsea de nicăieri. Niciodată. Ba chiar prisosea, d-asta și era mereu împărțit. Cu cât era împărțit mai mult, cu atât se mărea grămăjoara din care luai. Se poate spune că puținul se înmulțea prin împărțire. Sporea prin împuținare.

În vreme ce multul era întotdeauna puțin, oricât ar fi fost de mult.

Pe aceeași stradă cu cel care aduna puținul, locuia un împătimit de mult. Zicea că n-are nici pentru el, când venea cineva să-i ceară, deși multul pe care-l avea era mult, cu mult mai mult decât îi trebuia unui om. Se micșora însă atunci când venea vorba de toți. Chiar în timp ce-l vedeai crescând fără oprire, multul nu făcea altceva decât să se micșoreze.

Devenea tot mai mult, împuținându-se. Însă oricât de mult s-ar fi împuținat, rămânea în toate împrejurările mult. Mai cu seamă atunci când puneai în loc să iei. Împătimitul de mult punea tot timpul, neputând să înțeleagă de ce mai multul în care se transforma multul, apoi și mai multul, ce lua locul mai multului, nu-i ajungeau niciodată. Nu dădea, oricât de puțin i-ar fi cerut cineva, nimănui din el, în timp ce celălalt găsea mereu de unde să rupă din puținul lui o fărâmă ca să i-o ofere altuia. De aceea i se și înmulțea puținul, făcând un om bogat din el. Spre deosebire de multul celuilalt, care nu se oprea niciodată din creștere, împuținând, până la sărăcie lucie, averea din ce în ce mai mare a acestuia!

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Multul și puținul”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.177 hits
septembrie 2022
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: