17
sept.
22

Educație pentru sănătate în spirit moral

Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994) a fost unul dintre cei mai mari povățuitori duhovniceşti ai veacului trecut. De la Panaguda, chilia sa din Sfântul Munte Athos, sau din Mănăstirea Suroti, din apropierea Tesalonicului, pe care a ctitorit-o și de unde povățuia maicile și mul­țimile nenumărate de creștini, a reflectat profund și a oferit răspunsuri practice frământărilor lumii actuale și sufletului omului contemporan.

Una din scrierile sale, de profundă reflecție asupra „duhului” vremurilor noastre, se intitulează „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”. Însă lectura oricărui volum sau meditația asupra fiecărei „ziceri” a Cuviosului Paisie Aghioritul prilejuiește întâlnirea cu gândirea sa inspirată de Dumnezeu și izvorâtă din dragoste de aproapele, pe care s-a nevoit întreaga sa viața ascetică să „îl odihnească” sufletește. Pentru că, spunea duhovnicescul părinte, el căuta să facă „înseninarea” sau „însorirea” sufletelor neliniștite de şomaj și depresie, divorț și cancer, care îl cercetau. Nu există provocare sau frământare căreia cuviosul părinte să nu îi fi căutat, prin nevoință și rugăciune, cu dragoste și „mărinimie” sau „noblețe de suflet”, ușurare și alinare. În rugăciunea și în sfaturile sale un rol esențial a acordat soluționării încercărilor din viața de familie și educației în duh creștin a copiilor.

Toți cei care l-au întâlnit în persoană și-au schimbat viața, rupându-se din legăturile păcatelor și îndreptându-se spre o viață virtuoasă. Între aceștia s-au aflat mulți tineri rockeri, yoghini, drogați, frământați și tulburați. După întâlnirea cu părintele și înmuiați de dragostea și harisma lui, s-au convertit, unii dintre ei ajungând chiar monahi în Sfântul Munte.

La întrebarea: „Cum poate cineva să se apropie de tinerii care au apucat-o pe un drum greșit?”, el a răspuns: „Cu dragoste. Dacă există dragoste adevărată, nobilă, îndată tinerii sunt încre­dințați lăuntric și sunt dezar­mați. Vin la colibă tot felul de ­tineri cu diferite probleme. Îi întâmpin, îi cinstesc, le vorbesc și peste puțin devenim prieteni. Își deschid inimile și primesc dragostea mea. Unii, sărmanii de ei, sunt atât de lipsiți! Însetează de dragoste. Se vede îndată că n-au simțit dragoste nici de la mama, nici de la tatăl lor; nu se mai satură. Dacă îi com­păti­mești, dacă-i iubești, uită și problemele lor, chiar și de droguri, se depărtează bolile, își lasă neorânduielile și vin după aceea ca închinători evlavioși în Sfântul Munte. Pentru că, într-un anumit fel, ei simt dragostea lui Dumnezeu”.

Altă dată, unui duhovnic, preocupat de îmbunătățirea vieții tinerilor pe care îi spovedea, cuviosul părinte i-a răspuns: „Să ai noblețe duhovnicească. Adică atunci când vorbești cu tinerii, să nu-i constrângi. Aceasta este noblețea duhovnicească: să-l res­pecți pe aproapele, fără să-l silești”.

„Educația sanitară” – modelul părintesc

Cuviosul Paisie Aghioritul recomanda începerea educației „sanitare” a copilului încă din pântecele mamei sale, pe care o îndemna să își poarte sarcina în înfrânare și rugăciune stăruitoare. Astfel de copii se nasc, spunea el, sfințiți, încă din pântecele mamei lor. Sfânta Împărtășanie, pe care viitoarea mamă este chemată să o primească tot mai des, este hrană sau merinde duhovnicească, atât pentru ea, cât și pentru copilul căruia îi va da viață. Viitoarea mamă, în perioada cât este însărcinată, „trebuie să fie liniștită, să citească Evanghelia, să se roage, să rostească Rugăciunea lui Iisus. Astfel se sfințește și copilul. Încă de acum începe educația copilului”. Soțului îi recomandă: „Să fii atent să nu mâhnești pe cea însărcinată sub nici un motiv”.

Pentru a da naștere unor copii dispuși spre viață cumpătată și curată, el recomanda înfrânarea viitorilor părinți în perioada sarcinii, pentru ca pruncii care se vor naște să nu poarte în ei moștenită flacăra aprinderii trupești: „Când femeia rămâne însărcinată, atunci cel mai bun lucru este să înceteze imediat contactele sau dacă nu poate, să le reducă cât se poate de mult. Dar cel puțin din luna a opta trebuie să înceteze de a mai avea contacte, pentru că, în afară de pericolul ce există ca pruncul să pătimească ceva (avort și altele), se pricinuiește pagubă duhovnicească.

Embrionul participă și el de nevoie la plăcerea pe care o simte mama lui și astfel încă din pântece dobândește patima. Există prunci care sug și care se aprind trupește. În timp ce există tineri de 18-20 de ani care au nepătimire și nu sunt răz­boiți de trupul lor. Cui se datorează această diferență? Stării duhovnicești a părinților. Este moștenirea duhovnicească. Vezi, părinții nu lasă moștenire copiilor lor numai case, ogoare, ci le lasă moștenire și patimile sau virtuțile lor”.

În casa părintească, pruncul trebuie deprins cu ascultarea, cumințenia, cumpătarea și rugăciunea. Dacă rugăciunea mamei străbate cerurile, rugăciunea copiilor mici, datorită curăției lor, poate face minuni, căci „orice lucru pe care îl cer de la Dumnezeu, El îl dăruiește pentru că au multă nevoință și de aceea Dumnezeu le ascultă rugăciunea lor curată”.

Părinții trebuie să le răspundă la întrebările și frământările care apar odată cu vârsta, inclusiv despre dezvoltarea fizică și biologică, ori legate de viața intimă. În toate acestea, ei trebuie să aibă în vedere oferirea de explicații adaptate vârstei și capacității lor de a înțelege, fără a-i ispiti sau provoca, ci arătându-le frumusețile unei prietenii curate și ale vieții de familie binecuvântate.

Odată cu intrarea copiilor în școală, aceștia pot primi in­fluențe variate care, în lipsa atenției părinților, pot fi păgubitoare pentru sufletul lor, din lipsă de experiență și discernământ. Sau, cum spunea tot Cuviosul Paisie, „mediul lumesc și părinții lumești distrug copiii”. Referindu-se la ispitele prin care trec tinerii, el observă că „vicleanul exploatează vârsta tânără, care are pe deasupra și aprinderea trupească, încercând să-i distragă pe tineri în această perioadă dificilă prin care trec. Mintea nu este coaptă, există o mare lipsă de experiență, iar depunerile duhovnicești deloc. De aceea, la această vârstă critică tânărul trebuie să simtă mereu nevoia sfaturilor celor mai mari, ca să nu alunece pe panta dulce a povârnișului lumesc, care după aceea îi va umple sufletul de neliniște și-l va depărta veșnic de Dumnezeu”. Iar, alături de vicleanul diavol, „duhul lumii” acesteia are o înrâurire puternică asupra sufletului tinerilor. O lume în care, observa Cuviosul Paisie, păcatele sunt la modă, în timp ce virtuțile, între care și curăția sau castitatea, sunt ironizate și umilite, considerate îna­poiere și rușine. Din acest motiv, învăța el, tinerii de astăzi primesc mai mult ajutor, dacă cer și colaborează cu el. Și tot din acest motiv, Dumnezeu va ține cont la judecata fiecăruia dintre ei de ispitele mult mai crâncene din vremurile de acum și de apoi și va avea mult mai multă milă decât față de tinerii și oamenii din vremurile trecute, în care credința și Evanghelia erau respectate și împlinite.

După naștere și mai ales la vârste fragede, copiii sunt ca niște „casete goale”, ei înregistrează ceea ce văd la părinți, iar mai apoi la colegi, prieteni și în mod deosebit la educatori. Părinții sunt primii lor educatori și tot ceea ce ce le este folos în viață și spre mântuire trebuie să învețe de la aceștia, inclusiv noțiunile legate de viața lor trupească sau intimă, cu răspundere și deli­catețe sufletească, adaptat vârstei acestora și cu o finalitate morală, adică nu în scopul de a trezi în mintea și în viața lor ispite, ci în sensul cunoașterii lor, spre cultivarea unei vieți morale. „De aceea, spunea el, părinții, pe cât pot, să ajute copiii atunci când sunt mici. Copiii sunt casete goale. Dacă se umplu cu Hristos, vor fi alături de El pentru totdeauna. Dacă nu, este foarte ușor să rătăcească atunci când vor fi mari“. Încă din leagăn, arăta Cuviosul Paisie, copiii îi copiază pe părinții lor, imitând ceea ce văd la aceștia și înregistrându-le pe toate în „caseta” lor goală, dar din care vor reda mai târziu, prin cuvinte și fapte, ceea ce au primit. 

Răspunderea mamei în educaţia copilului

Mama, consideră Cuviosul Paisie, are răspunderea cea mai mare pentru educația copiilor și, în funcție de aceasta, ei vor deveni mai târziu un „om sfințit și va ajuta societatea” sau, dimpotrivă, un om „fără de lege”, aducând mâhnire și pedeapsă pă­rinților săi, pentru lipsa de grijă față de educația lui.

Sfaturile trebuie date cu dragoste, cu delicateţe și nobleţe, pentru a nu brusca libertatea și sensibilitatea copiilor care, la rândul lor, trebuie să le primească pe acestea nu ca pe o necesitate, ci ca dovezi ale iubirii și respon­sabilității părinților și educatorilor față de dezvoltarea lor fizică și sufletească armonioasă.

Bătrânul și experimentatul duhovnic considera că tinerii care își păstrează castitatea până la căsătorie vor primi mare ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu pentru această reală mucenicie a conștiinței: „Astăzi, tinerii care reușesc să se păstreze curați până la căsătoria lor vor fi socotiți mucenici. Tot astfel vor fi socotiți și tinerii care vor să devină monahi, dacă se vor păstra și ei curați, până în clipa când vor îmbrăca rasa. Mucenicii cei de demult trăiau mucenicia sângelui. Tinerii de astăzi, atunci când se nevoiesc ca să se păstreze curați, sunt consi­derați mucenici ai conștiinței, din pricina războiului conștiinței pe care îl rabdă și al disprețului celorlalți. Mucenicia conștiinței uneori este mai dureroasă decât cea a sângelui”.

Contrar părerilor actuale, Cuviosul Paisie considera mai potrivită protejarea copiilor de discuții și întâlniri care au ca subiect viața intimă. Despre aceasta este mai potrivit ca tânărul să primească sfaturi de la părinți și de la duhovnic. Recomandarea sa era de a întemeia familii binecuvântate prin Sfânta Taină a Cununiei, familii în care să se nască și să fie educați copii mulți, spre dăinuirea ­neamului și mângâierea părin­ților. Duhovnicescul părinte arăta că „Dumnezeu iubește și poartă de grijă mai mult de perechile care au mulți copii. Într-o familie mare se pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei să se dezvolte normal, atât timp cât părinții le dau o educație bună. Căci un copil îl ajută pe celălalt, fiica cea mai mare o ajută pe mama, al doilea copil poartă de grijă de cel mai mic etc. Există sentimentul de dăruire și trăiesc într-o atmosferă de jertfire de sine și dragoste. Cel mic îl și iubește, dar îl și respectă pe cel mare. Într-o familie cu mulți copii acestea toate se cultivă în chip firesc”.

Educație teocentrică, dascăli responsabili

Referindu-se la educația pe care elevii o primesc în școală, părintele Paisie considera că programele didactice trebuie să aibă o finalitate morală, nu doar una informațională. Scopul lor nu trebuie să fie acela de a umple mintea elevilor cu noțiuni variate și numeroase, ci să creeze „oameni buni”, caractere, per­so­nalități înalte, odată ce viitorul lumii se va afla în mâinile lor.

Din nefericire, observa Sfântul Paisie, „astăzi îi împovărează cu o grămadă de lucruri nefolositoare și îi zăpăcesc. Îi ghiftuiesc cu de toate, fără compen­sație duhovnicească. În școli copiii trebuie să învețe mai întâi frica de Dumnezeu. Însă acum copiii mici merg să învețe engleza, franceza, germana – și nu greaca veche -, muzica, una și alta… Ce să învețe mai întâi? Numai litere și numere, iar acelea pe care trebuie să le învețe, despre patria lor etc. – nu le învață!”.

Un alt mare Părinte al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur († 407), considera educația copiilor a fi o adevărată artă. Părinții și pedagogii de vocație, care conduc sufletele copiilor spre mântuire, sunt asemănați de Sfântul Ioan cu niște artiști de geniu, cu niște pictori sau sculptori care, dintr-o materie amorfă, alcătuiesc adevărate capodopere morale, spre frumu­sețea lumii întregi.

Mai mult chiar, Sfântul Părinte învață că părinții care își educă moral pruncii au o demnitate mai înaltă decât împă­rații sau dregătorii. Dacă aceștia din urmă stăpânesc peste supușii lor, părinții trebuie să aibă grijă la simțurile și puterile trupești ale copiilor lor, disciplinându-le și conducându-le spre o viață morală înaltă. Și tot Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin educația pe care o oferă copiilor, atât părinții, cât și educatorii se vor mântui sau se vor osândi. Dacă prin informațiile și deprinderile transmise, dar mai ales prin modelul lor personal, i-au condus spre o viață morală înaltă, își vor primi răsplată. Dacă, dimpotrivă, au arătat lipsă de interes și de grijă față de dezvoltarea lor fizică și spirituală, iar aceștia și-au irosit viața în păcate și fărădelegi, vor răspunde și ei, proporțional, în calitatea pe care au avut-o – aceea de părinți sau de educatori, formatori greșiți de suflete.

Același adevăr îl exprimă și Cuviosul Paisie Aghioritul: „Mare lucru este un învățător corect, mai ales în zilele noastre! Copiii sunt casete neînregistrate, care se vor umple cu cântece murdare sau cu muzică bizantină. Lucrarea învățătorului este sfântă. Are mare responsabilitate. Dacă ia aminte, poate lua mare plată de la Dumnezeu. Să se îngrijească să învețe pe copii frica de Dumnezeu. Profesorii trebuie să afle modul prin care să transmită copiilor unele mesaje despre Dumnezeu și patrie. Ei să semene numai sămânța, dar să nu aștepte să răsară imediat. Nimic nu se pierde; cândva ea va prinde rădăcină. Și întotdeauna să se poarte cu bunătate, cu îngă­duință, cu dragoste față de copii. Să încerce să deș­tepte în ei mărinimia de suflet. Copilul are nevoie de dragoste, de căldură sufletească, căci mulți copii, în familie, sunt lipsiți cu desăvârșire de ea. Dacă învă­țătorii îi vor iubi pe copii, atunci și copiii îi vor iubi la rândul lor și astfel își vor îndeplini mai ușor lucrarea”.

Educaţia ca act soteriologic

Așadar, educarea copilului nu are doar o valoare pedagogică și limitată la perioada școla­rității acestuia sau a vieții lui, ci are ecouri în veșnicie. Dar, mai ales, este un act soteriologic. Prin dragostea și grija față de educația pe care le-o oferim, ni se iartă, proporțional, din păcatele pe care le-am săvârșit cu voie sau fără de voie și astfel ne sfințim.

Din acest an școlar va fi introdusă, între materiile de studiu, disciplina „Educația pentru sănătate”. Probabil că unii părinți, ispitiți de „duhul lumii”, vor consimți, în scris, ca pruncii lor să urmeze aceste ore. Părin­ților le recomandăm să demon­streze discernământ și responsabilitate, întrebându-și copiii despre informațiile primite, despre abilitățile, atitudinile și comportamentele recomandate și să sancționeze orice deviere de la morala elementară și de la bunul simț general.

Iar pe educatorii și profesorii care vor preda această disciplină, „cu durere și dragoste” îi îndemnăm să aibă permanent convingerea că elevii pe care îi instruiesc sunt propriii lor copii și că, în calitate de părinți intelectuali și morali ai lor, sunt datori să sădească în cugetele și sufletele acestora ceea ce au mai înalt și mai moral în pregătirea și în viața lor proprie. Să aibă permanent conștiin­ța respon­sabilității educației pe care o oferă. Responsabilitate în fața semenilor, a părinților și a copiilor pe care îi educă. Responsabilitate în fața propriei conștiințe, de a fi răspuns chemării pentru cariera didactică și pe care au urmat-o, aceea de a fi apostoli ai științei, ai culturii și ai mo­ralității. Dar mai ales responsabilitate față de Dumnezeu, de la Care vor primi, pentru fiecare cuvânt și faptă, gest și îndemn, dar mai ales pentru ecourile acestora în sufletele elevilor, împlinire în profesie și binecuvântare în viață sau, dimpotrivă, pedeapsă și osândă, aici și în veșnicie, pentru răul produs, premeditat sau inconștient.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Educație pentru sănătate în spirit moral”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.180 hits
septembrie 2022
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: