21
sept.
22

Antinomia Bisericii: inexpugnabilă și totuși vulnerabilă

Biserica este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul ei. Această definiție teologică a Bisericii trebuie avută în minte în clipa în care vorbim despre puterea Bisericii. În mersul ei prin istorie, Biserica este fundamentată ferm pe promisiunea făcută de Iisus Hristos în Evanghelie că „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Cu toate acestea, în plan uman, Biserica a avut mereu vulnerabilități, de la întemeierea ei până în zilele noastre și, mai departe, până la sfârșitul veacurilor. Parcursul istoric al Bisericii a fost unul dificil, și a fost rănită de multe ori atât din exterior, cât și din interior. Cred că este suficient să ne gândim de la persecuțiile împotriva creștinilor la ereziile cu care s-a confruntat și la reacțiile împotriva lor, la schisme și dezbinări, până la compromisurile făcute sub presiune seculară în regimurile totalitare din perioadele recente. Istoria Bisericii este istoria simultană a vulnerabilității și, în același timp, a faptului de a fi de nebiruit.

Misiunea, ca ieșire în afară, este constitutivă Bisericii. O biserică ce nu face misiune este o biserică ce se neagă pe sine, afirmă constant misiologii ortodocși (Yannoulatos, Schmemann etc.) și nu numai. Biserica misionară este o biserică vulnerabilă, care se adresează celor vulnerabili. În momentul în care această afirmație este înțeleasă și asumată, adevărul devine o cale de comunicare. Pentru a putea să se adreseze celor vulnerabili, Biserica își asumă în primul rând vulnerabilitatea ei istorică și Îl propovăduiește chenotic pe Hristos, Dumnezeul întrupat în smerenie. În felul acesta poate să atingă cu adevărat inimile celor vulnerabili.

Biserica este universală, iar chemarea sa este universală. Dacă s-ar adresa doar anumitor categorii sociale și ar exclude altele, ar însemna că își neagă propria natură. Asta nu înseamnă că Biserica nu are un mesaj adecvat fiecărei categorii, ba chiar fiecărui om în parte. Biserica, cu toate vulnerabilitățile ei istorice, se adresează tuturor celor care, conștienți de slăbiciunile lor, se deschid către Dumnezeu. În felul acesta, vulnerabilitatea asumată poate să devină o cale privilegiată spre virtute.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Antinomia Bisericii: inexpugnabilă și totuși vulnerabilă”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.178 hits
septembrie 2022
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: