Arhivă pentru 23 septembrie 2022

23
sept.
22

Dumnezeu te mântuiește dacă și tu îți dorești asta

38085938_1679334825528398_2897249899814846464_nSă fiți cu transparență, să fiți sinceri.

Citește în continuare ‘Dumnezeu te mântuiește dacă și tu îți dorești asta’

23
sept.
22

Ființa noastră – tronul împărătesc al lui Hristos

iisusAvem de două mii de ani aici cu noi Icoana, sau Chipul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos, pe care milioane de oameni L-au văzut în mii de icoane. Dar nu numai în icoane a fost văzut, ci și în toate Altarele Bisericii, sub forma Euharistică, adică Trupul și Sângele Lui cu care ne împărtășim de atâta vreme!

Citește în continuare ‘Ființa noastră – tronul împărătesc al lui Hristos’

23
sept.
22

De ce ne e teamă de silință ?

Lista bagaj - tot ce iti trebuie intr-o excursie la munte - BoardersOdihna silinței și silința odihnei

Citește în continuare ‘De ce ne e teamă de silință ?’

23
sept.
22

Rugăciunea, binecuvântare cerească în viaţa creştinului

Biserica ne îndeamnă să ne rugăm atât în particular, cât şi public, prin participarea la sfintele slujbe. Prin aceste moduri de rugăciune, creştinul arată că toate lucrările din viaţa sa au ca temelie binecuvântarea lui Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Rugăciunea, binecuvântare cerească în viaţa creştinului’

23
sept.
22

Rugăciunea în isihie

untit„În vremea aceea Iisus a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii. Iar după ce i-a dat drumul, S-a dus în munte ca să Se roage. Și, făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El era singur pe țărm. Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Iar către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. Dar, când L-au văzut umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei și le-a zis: Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți! Apoi S-a suit la ei în corabie și s-a potolit vântul. Iar ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor; căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoșată. Și, trecând marea, au venit în ținutul Ghenizaretului.” Marcu 6, 45-53 (Umblarea pe mare)

Citește în continuare ‘Rugăciunea în isihie

23
sept.
22

23 septembrie – Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul [ TRINITAS TV ]

23
sept.
22

EVANGHELIA ZILEI: 2022-09-23

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Marcu
(VI, 45-53)

n vremea aceea Iisus i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii. Iar după ce le-a dat drumul, S’a dus în munte ca să Se roage. Şi făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă mai departe pe lângă ei. Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă şi au strigat, fiindcă toţi L-au văzut şi s’au tulburat. Dar El le-a vorbit de’ndată şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Şi S’a suit la ei în corabie şi vântul s’a potolit. Şi ei erau peste măsură de uimiţi în sinea lor, că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.
23
sept.
22

Apostolul Zilei: 2022-09-23

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni

(IV, 8-21)

raţilor, necunoscând pe Dumnezeu, slujeaţi celor ce din fire nu sunt dumnezei. Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai degrabă, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte? Ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani? Mă tem pentru voi, să nu mă fi ostenit la voi în zadar. Fiţi, vă rog, fraţilor, precum sunt eu, că şi eu am fost precum sunteţi voi. Nu mi-aţi făcut nici un rău. Dar ştiţi că, din pricina unei slăbiciuni a trupului, am binevestit vouă mai întâi, şi voi nu aţi dispreţuit încercarea mea, ce era în trupul meu, nici nu v-aţi scârbit, ci m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Iisus. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, de ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos ochii voştri şi mi i-aţi fi dat mie. Am ajuns deci vrăjmaşul vostru spunându-vă adevărul? Aceia vă râvnesc, dar nu cu gând bun; ci vor să vă despartă (de mine), ca să-i iubiţi pe ei. Dar e bine să râvniţi totdeauna binele, şi nu numai atunci când eu sunt de faţă la voi. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi! Aş vrea acum să mă găsesc la voi şi glasul să mi-l schimb, căci nu ştiu ce să cred despre voi! Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi Legea?



Blog Stats

  • 332.145 hits
septembrie 2022
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte