26
sept.
22

Preparate cu dovlecei – aromă delicată şi aport nutriţional

Dovlecelul (cucurbita pepo) provine din America Centrală şi este utilizat în toate bucătăriile lumii. În România, ca în multe alte ţări, se găsesc mai multe soiuri de dovlecei, în pieţe şi magazine, printre care dovlecelul de vară, denumit zucchini. Nutriţioniştii spun că, indiferent de mărime, culoarea cojii sau a miezului, toate soiurile de dovlecei consumate au efecte benefice asupra organismului nostru.

Cele mai importante substanțe din compo­ziția dovleceilor sunt potasiul, fosforul şi manganul, dar regăsim şi vitaminele B1, B6, vitamina C, cuprul, magneziul, acidul folic, zincul, fierul, calciul, vitaminele A și K. Dovleceii conţin substanţe active atât în miez, cât şi în coajă, de aceea este bine să fie consumate împreună.

Dovleceii au puţine calorii şi un conţinut de peste 90% apă, când sunt proaspeţi. Sunt uşor de preparat şi de integrat în diverse reţete. Au o aromă delicată şi îi regăsim constant în bucătăria mediteraneeană, de exemplu.

Rețete

Chiftele de dovlecei cu brânză

Ingrediente: 2 dovlecei mari, 200 g brânză sărată, 3 ouă, 80 g pesmet sau făină, sare, piper, ulei, 1 legătură mărar. Opţional: ceapă verde tocată sau 1-2 căţei de usturoi. Preparare: Se spală dovleceii, se curăţă de coajă, se dau pe răzătoare şi se presară puţină sare. Într-un castron, se sparg ouăle, se pune brânza rasă în prealabil, mărarul (ceapa verde tocată mărunt sau usturoi) şi se adaugă puţin piper; se storc bine dovleceii şi se pun şi ei în castron, după care se amestecă totul cu furculiţa. Dacă este prea moale compoziţia, care trebuie să fie de consistenţa cărnii tocate, se adaugă puţin pesmet sau făină. Apoi, cu o lingură se modelează chiftelele, se trec prin pesmet sau făină şi se aşază pe o tavă; se încinge uleiul (cam de un deget) în tigaie şi se prăjesc la foc mediu; se întorc cu o spatulă pe partea cealaltă; când au devenit aurii se scot şi se aşază pe o tavă tapetată cu şervete de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei.

Ciorbă de dovlecei à la grec 

Ingrediente: 2 dovlecei mari, 1 morcov, 1 ceapă, 1 păstârnac, 1 rădăcină de ţelină mică, 2 ouă, 1 ceașcă de lapte, 1 lămâie, 1 legătură de mărar, 1 lingură de ulei, sare, piper. Preparare: Se rad dovleceii şi se pune puţină sare; apoi, se curăţă şi se rad celelalte legume, care se călesc 2 minute; se adaugă 2 l de apă, iar când aceasta fierbe se adaugă dovleceii; după 2-3 clocote, se lasă la răcit; într-un bol se bat ouăle, se adaugă laptele şi puţină zeamă din cea în care au fiert legumele; se mai adaugă, dacă este nevoie, sare şi piper, şi se pune în oala în care au fiert toate legumele; se acreşte cu zeamă de lămâie după gust și se adaugă mărarul tocat.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Preparate cu dovlecei – aromă delicată şi aport nutriţional”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.376 hits
septembrie 2022
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: