27
sept.
22

Întâlniri cu dragostea și ocrotirea Maicii Domnului în fiecare lună a anului

Tăcută și discretă, toamna se încuibărește ia­răși peste ținut. Culmile împădurite din depărtări stau neclintite, ca niște brațe uriașe ale pământului înălțate către cer, parcă în stare de rugă, mulțu­mindu-I Domnului pentru binefaceri. Arareori o pală de vânt iscată de nicăieri mișcă agale ramurile de copaci, plină de o părintească grijă ca să nu sfarme încheieturile bătrâne ale codrului, care-și scutură frunzișul veșted, pregă­tindu-se de un somn prelung. Norii lăptoși de aburi tomnatici acoperă ca o plapumă cerul pământiu, dar, ca la o poruncă, din când în când se risipesc, îngăduind seninului să se întindă ca luciul unui lac, pe care, în depărtări, par a pluti fantastice și nedeslușite corăbii. Măgurile vecinice ale Vovideniei nu întârzie a da semn că, într-adevăr, frunzișul codrului, cândva de un buratic sclipitor, acum stă dogorit de soarele trecutelor zile fierbinți, îmbrăcându-se în straie ruginii, zugrăvind, astfel, un verosimil peisaj autumnal, plin de farmec moldovenesc. Vrând, nevrând, spectacolul oferit an de an de toamna ce se așterne agale pe cărările vieții ne amintește de perindarea vremii, de călătoria noastră către Patria cerească, de prefacerile din propria existență, după spusele proverbului latin „tempora mutantur et nos mutamur in illis” – timpurile se schimbă și noi ne schimbăm în ele.

Neschimbată însă rămâne peste veacuri Maica Domnului; cu pros­pețime veșnică, ea ne dă întâlnire în fiecare lună din an, ca să ne reamintească de dragostea ce ne-o poartă, de grija cu care ne înconjoară, de locul statornic rezervat fiecăruia pe brațul său proteguitor, ce L-a ținut oarecând pe Mântuitorul lumii, Cel ce ține întreg Universul în mâinile Sale. Peste câteva zile vom serba liturgic Acoperământul Maicii Domnului, prilej de a ne reaminti de celelalte întâlniri cu a Cerului Împărăteasă, presărate pe parcursul întregului veleat.

În toate lunile anului bisericesc, întâlnirile cu Maica Domnului sunt cu adevărat cadențe cerești menite ca, măcar o dată la 30 de zile, să ni se amintească de a sa iubire de mamă care ne însoțește prin toate talazurile vieții. Iată cum se succed aceste chemări binecuvântate ale Născătoarei de Dumnezeu, adresate fiecăruia dintre noi.

În prima lună a anului bisericesc, chiar în ziua cea dintâi, pe lângă sfinții proslăviți, se amin­tește și de minunea săvârșită de Fecioara Maria la Mănăstirea Miasinilor, iar în 8 ale lunii, sărbătorim liturgic praznicul Naște­rii Maicii Domnului. Tot în septembrie, 24, în tradiția grecească există o sărbătoare închinată Preacuratei Fecioare, numită „Mirtidiotisa”, sau „Maica Domnului din pomul de mirt”, celebrându-se liturgic cele 40 de zile de la Sfânta sa Adormire. La început de Brumărel serbăm Acoperământul ei cel sfânt, pentru a nu uita să-i mulțumim că nu contenește să ne acopere cu sfântul ei omofor. În următoarea lună, la 21 noiembrie, o însoțim duhov­nicește către Templu pe Maria, prunca, amintin­du-ne de praznicul Intrării în biserică și îndemnându-ne să înțelegem că iniție­rea sa în taina templului era necesară deoarece peste ceva timp ea însăși va deveni „templu” al prezenței lui Dumnezeu în lume. De mână cu prunca Maria, pășim și noi în Templu, neuitând că trebuie să ne pregătim la fel ca ea spre a ne preschimba, fiecare în parte, într-un „templu” al pre­zenței duhovnicești a lui Hristos, în noi.

În 9 decembrie, rememorăm liturgic ziua zămislirii Fecioarei Maria de către buna sa mamă, Sfânta Ana, iar în 26, a doua zi după Crăciun, o sărbătorim din nou pe cea care I-a dat trup omenesc Mântuitorului lumii, la ziua numită Soborul Maicii Domnului. Luna întâi a anului calendaristic ne amintește de maternitatea Preacuratei Maici, căci chiar din prima zi rememorăm liturgic ­momentul când dumnezeiescul Prunc Iisus, luat din brațele Maicii Sale, Se supune tăierii împrejur, după rânduiala legii vechi. Deși în ianuarie nu există o sărbătoare mariologică directă, totuși, praznicul Tăierii împrejur a Domnului eviden­țiază și pre­zența Maicii Sfinte lângă Pruncul ei, căci, după vechea tradiție iudaică, mama alegea numele copilului, la opt zile de la naștere, atunci când era circumcis. Și luna lui Făurar ne pri­le­juiește reîntâlnirea cu Maica Sfântă prin praznicul Strateniei sau Întâmpinării Domului, când și noi, duhovnicește, alături de ea, ne minunăm de cuvintele profetice ale Dreptului Simeon, dar și de mântuitoarea lui rugăciune: „Acum eliberează pe robul Tău, Stăpâne”.

Nici prima lună de primăvară nu ne privează de bucuria revederii, în cadru sărbătoresc, cu Maica Domnului, căci în 25 ale lunii prăznuim Buna Vestire, ziua când tânăra Maria primește veste de la înger că va zămisli pe Mântuitorul lumii. Lunile aprilie și mai ne prilejuiesc întâlniri speciale cu Născătoarea de Dumnezeu. În săptămâna a cincea din post, prin Denia Acatistului Maicii Domnului, ne reamintim că și noi, aidoma locuitorilor capitalei Imperiului Bizantin de odinioară, dacă o vom lua pe Maica Domnului apărătoare, ne va ocroti cetatea sufletului fiecăruia dintre noi de năvălirea vrăjmașilor, ca oarecând vechile ziduri ale Constantinopolului. În săptămâna Sfintelor Pătimiri, cântările liturgice ne îndeamnă să nu-L lăsăm singur pe Hristos, Domnul, în clipele cele grele ale suferințelor, dar nici pe Maica Sa îndurerată în ziua când și-a înmormântat Fiul. În luminata săptămână a Paștilor, la Izvorul Tămăduirii, prăznuim pe Maica Domnului, izvorul nemuririi, de unde izvorăsc ape pururea vii și se revarsă toată bunătatea și mulțimea de tămăduiri peste cele patru laturi ale pământului.

În luna iunie, deși nu s-a fixat nici o sărbătoare închinată Maicii Domnului, o reîntâlnim smerită și tainică, așa cum i-a fost toată existența, la ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Acest lucru ni-l spune, indirect, Sfântul Evanghelist Luca: după relatarea minunatei întâlniri dintre înger și Fecioara Maria, ne amintește de vizita binecuvântatei Fecioare la verișoara sa, Elisabeta, însărcinată în șase luni cu cel care avea să devină Botezătorul Domnului, după cum Arhanghelul Gavriil i-a spus Mariei la Buna Vestire. Fragmentul vizitei la Elisabeta se încheie cu informația că Preacurata Fecioară a rămas la ea „ca la trei luni, apoi s-a înapoiat la casa sa” (Luca 1, 56). De la Buna Vestire, trecând cele trei luni pomenite de Evanghelie, perioadă în care Maria și-a ajutat verișoara bătrână și însărcinată, a sosit sorocul în 24 iunie, când Elisabeta l-a născut pe Ioan, Îna­intemergătorul Domnului. Așa­dar, Născătoarea de Dumnezeu, purtând în pântece pe Mântuitorul lumii, a fost prezentă la venirea pe lume a pruncului Ioan, sărbătorită la 24 iunie. Și în luna iulie, în ziua a doua, ne întâlnim liturgic cu Preasfânta Fecioară, când serbăm „așezarea veșmân­tului Născătoarei de Dumnezeu în Biserica Vlaherne”. În august, ultima lună a anului bisericesc, Biserica i-a rânduit Maicii Domnului a două zile de prăznuire: în 15 ale lunii, Adormirea celei Preacurate, și în 31 august, „așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului”.

După ce am călătorit prin tot anul bisericesc, descoperind pre­zența liturgică a Maicii Domnului în fiecare lună a lui, iar prin aceasta convingându-ne că toată viața noastră este presărată cu astfel de întâlniri la care ne cheamă prea buna noastră Maică, să ne străduim să le onorăm pe toate și mai cu seamă să nu uităm că, prin dragostea și ocrotirea ei, rămâne în fiecare zi cu noi.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Întâlniri cu dragostea și ocrotirea Maicii Domnului în fiecare lună a anului”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 333.376 hits
septembrie 2022
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: